Ministrul Sanatatii (MS) propune modificarea sistemului de acordare a concediilor medicale, incepand cu luna aprilie, informeaza un comunicat de presa al MS. Astfel, modul de acordare a concediilor medicale va fi unul mai exigent, iar amenzile pentru eliberarea certificatelor de concediu ilegale ar putea fi de doua ori mai mari.
Prin introducerea noilor prevederi, MS urmareste reducerea drastica a numarului celor care fraudeaza sistemul de acordare a concediilor medicale, astfel incat de acestea sa poata beneficia numai cei care au intr-adevar nevoie de ingrijiri medicale. De asemenea, sunt prevazute masuri prin care se reduc termenele dupa care se pot prelungi concediile medicale.
“Dorim sa reducem abuzurile in acordarea si folosirea concediilor medicale. Este inadmisibil ca aproximativ 6% din Fondul Unic de Asigurari de Sanatate sa fie cheltuit pe plata concediilor medicale, multe dintre ele fara justificare. De exemplu, suma platita in 2009 pentru concediile medicale a fost de aproximativ 923 de milioane de lei, ceea ce inseamna dublarea cheltuielilor fata de anul 2006 cand s-au platit 482 milioane de lei. Am avut judete, ca Neamt sau Olt, unde s- au inregistrat cresteri si de 4 ori la eliberarea certificatelor. Tot anul trecut, au fost eliberate in jur de 2.700 000 certificate, si aici nu sunt raportate datele din Bucuresti, Maramures si Casa Transporturilor. Haideti sa facem soscoteala ce inseamna 2.700.000 certificate eliberate la un numar de aproximativ 5.000.000 de angajati cati are in prezent Romania”, a declarat ministrul sanatatii, Cseke Attila.
Ministrul a semnat, vineri, proiectul de Ordonanta care modifica Ordonanta de Urgenta nr. 158/2005 privind concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate.
Potrivit MS, proiectul de act normativ prevede, in premiera, masuri care dau posibilitatea autoritatilor sa verifice daca persoana care a solicitat concediul medical necesita, intr-adevar, ingrijiri medicale.
Astfel, platitorii de indemnizatii, adica angajatorii sau, dupa caz, casa de asigurari de sanatate, pot sa verifice daca pacientul tratat in regim ambulatoriu se afla, bolnav, la domiciliu sau la resedinta aleasa in orele in care nu se afla la unitatea sanitara pentru tratament. Verificarile la domiciliu se vor face de catre reprezentanti ai platitorilor de indemnizatii si ai politiei.
In situatia in care beneficiarul de concediu medical nu se afla la domiciliu, acesta nu va primi indemnizatia de asigurari sociale aferente concediului medical.
De asemenea, in noul sistem creste cuantumul amenzilor pentru cei care nu respecta prevederile legale in acordarea concediilor medicale.
Astfel, refuzul nejustificat de plata a indemnizatiilor, calculul si plata eronate a acestora se vor sanctiona cu amenzi cuprinse intre 2.500 lei si 5000 lei, dublu fata de cuantumul prezent.
Mai mult, eliberarea certificatelor de concedii medicale cu nerespectarea prevederilor legale in vigoare se va sanctiona cu amenzi cuprinse intre 5.000 lei si 10.000 de lei. Reprezentantii caselor de asigurari de sanatate vor avea obligatia de a verifica modul de eliberare a acestor certificate.
O alta noutate o reprezinta prelungirea concediului care se va putea face incepand cu a 61-a zi, fata de cea de-a 91 zi cum era prevazut in legislatia veche. Concediul se va putea prelungi de catre medicul specialist pana la 183 de zile, cu aprobarea medicului expert al asigurarilor sociale.
MS estimeaza ca aplicarea noilor prevederi va duce la reducerea cu 20% a cheltuielilor prin diminuarea numarului de certificate medicale eliberate si la economii in valoare de aproximativ 142 304, 6 mii lei in acest an si peste 189.739,5 mii lei, anual, in urmatorii 4 ani la bugetul Fondului National Unic de Asigurari de Sanatate.
Proiectul de act normativ prevede si exceptii. Sunt o serie de afectiuni exceptate, pentru care se acorda certificate de concediu medical pentru perioade stabilite, altele decat cele care se incadreaza la afectiunile comune.
Astfel, durata concediilor pentru tuberculoza, neoplazii, SIDA, a concediilor pentru sarcina si lauzie, ingrijirea copilului bolnav, pentru reducerea timpului de munca si pentru carantina, precum si pentru risc maternal nu diminueaza numarulzilelor de concediu medical acordate unui asigurat pentru celelalte afectiuni.
Dupa aprobarea actului normativ de catre Guvern si publicarea sa in Monitorul Oficial, MS va emite ordinul de ministru cu normele metodologice de aplicare.
__
Nota Avocatnet.ro:
-Va prezentam ca fisier atasat proiectul de OUG privind modificarea OUG nr. 158/2005 privind concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate.
Comentarii articol (20)