Hotararea CEDO in Cauza Bindea impotriva Romaniei

(Cererea nr. 32.297/04)
In Cauza Bindea impotriva Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), statuand in cadrul unei camere formate din: Josep Casadevall, presedinte, Corneliu Birsan, Boštjan M. Zupanèiè, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, Ann Power, judecatori, si Santiago Quesada, grefier de sectie, dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 7 aprilie 2009, pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data:

Procedura
1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 32.297/04) indreptata impotriva Romaniei de catre 2 cetateni ai acestui stat, domnul Viorel Bindea si doamna Maria Magdalena Bindea (reclamantii), care au sesizat Curtea la 16 august 2004 in temeiul art. 34 al Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Reclamantii sunt reprezentati de doamna Anisoara Bindea, avocat in Bucuresti. Guvernul Roman este reprezentat de agentul sau, domnul Razvan-Horatiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamantii invoca incalcarea principiului securitatii raporturilor juridice si a dreptului lor la respectarea bunurilor, datorita anularii unei decizii definitive care le era favorabila, in urma recursului in anulare al procurorului general.
4. La 27 noiembrie 2006, presedintele Sectiei a treia a decis sa comunice cererea Guvernului. Astfel cum prevede art. 29 § 3 al Conventiei, acesta a decis ca aceeasi Camera sa se pronunte in acelasi timp asupra admisibilitatii si asupra fondului cauzei.

In Fapt
I. Circumstantele spetei
5. Reclamantii s-au nascut in anul 1946 si locuiesc la Terasson.
6. Printr-o hotarare definitiva din 17 iunie 2002, pronuntata in urma judecarii in 3 grade de jurisdictie, Curtea de Apel Brasov a admis cererea prin care reclamantii au revendicat un bun imobil, apreciind ca statul a preluat ilegal posesia in anul 1985, bazandu-se pe Decretul nr. 223/1974 privind reglementarea situatiei unor bunuri.
7. La o data neprecizata, ulterioara datei la care hotararea mentionata a devenit definitiva, procurorul general introduce un recurs in anulare contra hotararii din 17 iunie 2002, invocand nerespectarea, de catre instantele nationale care au judecat initial actiunea in revendicare a reclamantilor, a dispozitiilor legilor speciale in materie de proprietate nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute in proprietatea statului si nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945—22 decembrie 1989.
8. Printr-o hotarare definitiva din 9 martie 2004, Inalta Curte de Casatie si Justitie a admis recursul procurorului general si, pe fond, a respins actiunea in revendicare a reclamantilor. Inalta Curte de Casatie si Justitie a mentionat ca instanta de apel a dat o interpretare eronata probelor administrate de parti in dosarul cauzei si a considerat ca bunul litigios a fost legal scos din patrimoniul reclamantilor in virtutea Decretului nr. 223/1974.

II. Dreptul intern pertinent
9. Dispozitiile legale relevante ale cauzei sunt descrise in hotararile SC Masinexportimport Industrial Group — SA impotriva Romaniei (nr. 22.687/03, § 22, 1 decembrie 2005), Strain si altii impotriva Romaniei (nr. 57.001/00, §§ 19—26, 21 iulie 2005), Paduraru impotriva Romaniei (nr. 63.252/00, §§ 38—53, 1 decembrie 2005) si Tudor impotriva Romaniei (nr. 29.035/05, §§ 15—20, 17 ianuarie 2008).

In drept
I. Asupra pretinsei incalcari a art. 6 paragraful 1 din Conventie
10. Reclamantii au sustinut ca anularea hotararii definitive a Curtii de Apel Brasov din 17 iunie 2002 prin hotararea din 9 martie 2004 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie a adus atingere principiului securitatii raporturilor juridice, garantat prin art. 6 § 1 din Conventie, care dispune:
„Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil (...) a cauzei sale de catre o instanta (...), care va hotari (...) asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil (...).”
A. Asupra admisibilitatii
11. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod evident neintemeiat in sensul art. 35 § 3 din Conventie. Aceasta arata, pe de alta parte, ca nu este incident niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, Curtea il declara admisibil.
B. Asupra fondului
12. Recunoscand ca dreptul la un proces echitabil cuprinde si respectarea principiului securitatii raporturilor juridice si ca aceasta Curte a sanctionat deja reexaminarea de catre Curtea Suprema de Justitie a unei hotarari definitive, in urma unui recurs in anulare (Hotararea Brumarescu impotriva Romaniei, [MC], nr. 28.342/95, CEDO 1999-VII), Guvernul subliniaza ca aceasta cale de recurs a fost abrogata in 2003 din Codul de procedura civila.
13. Reclamantii sustin ca, admitand recursul in anulare al procurorului general, Inalta Curte de Casatie si Justitie a procedat la o noua examinare a cauzei si ca ea a evaluat, intr-o maniera eronata, probele dosarului si faptele litigiului pentru care fusesera sesizate tribunalele nationale.
14. In mai multe cauze, abordand o problematica asemanatoare cu cea prezenta in speta de fata, Curtea s-a pronuntat in sensul violarii art. 6 § 1 din Conventie datorita rejudecarii, in urma unui recurs in anulare promovat de procurorul general, a solutiei date de o maniera definitiva litigiului (vezi, printre altele, Brumarescu, citata anterior, § 61, SC Masinexportimport Industrial Group — SA, citata anterior, § 32, si Piata Bazar Dorobanti — SRL impotriva Romaniei, nr. 37.513/03, 4 octombrie 2007).
15. Examinand prezenta cauza, Curtea considera ca Guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument care sa convinga si care sa conduca la o concluzie diferita. In special, ea releva ca Inalta Curte de Casatie si Justitie, sesizata de procurorul general, a reexaminat cauza si ca, printr-o interpretare diferita a probelor existente in dosar, ea a anulat, la data de 9 martie 2004, hotararea data in ultima instanta la 17 iunie 2002 de Curtea de Apel Bucuresti, care initial admisese actiunea in revendicare a bunului imobil litigios.
16. Prin prisma celor prezentate si a elementelor dosarului, Curtea concluzioneaza ca anularea de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie a deciziei definitive precizate mai sus a incalcat principiul securitatii raporturilor juridice, aducand atingere dreptului reclamantilor la un proces echitabil.
17. In acest fel, a avut loc o incalcare a art. 6 § 1 din Conventie.

II. Asupra pretinsei incalcari a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie
18. Reclamantii invoca o incalcare a dreptului de a le fi respectate bunurile, cu motivarea ca admiterea recursului in anulare i-a privat de dreptul lor de proprietate asupra imobilului litigios. Ei invoca art. 1 din Protocolul nr. 1, care dispune dupa cum urmeaza:
Articolul 1 din Protocolul nr. 1:
„Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international. Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor.”
19. Guvernul contesta ca a existat o ingerinta disproportionata in dreptul la respectarea proprietatii reclamantilor.
20. Avand in vedere legatura existenta intre acest capat de cerere si cel intemeiat pe art. 6 § 1 din Conventie, circumstantele spetei de fata, precum si constatarea legata de incalcarea drepturilor reclamantilor la securitatea raporturilor juridice (paragrafele 15—17 de mai sus), Curtea declara ca prezentul capat de cerere este admisibil, dar ca nu se impune examinarea daca a avut loc in speta violarea art. 1 din Protocolul nr. 1 (vezi, mutatis mutandis, Stanciu impotriva Romaniei, nr. 30.390/02, § 48, 29 aprilie 2008).

III. Asupra aplicabilitatii art. 41 din Conventie
21. Conform art. 41 din Conventie:
„Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.”
A. Prejudiciu
22. Reclamantii solicita restituirea in natura a bunului imobil litigios si pretind 20.000 euro (EUR) pentru acoperirea pierderilor pe care apreciaza ca le-au avut si in compensatia suferintelor ce au decurs in urma deciziei Inaltei Curti de Casatie si Justitie care a admis recursul in anulare formulat de procurorul general.
23. Guvernul inainteaza raportul de expertiza care evalueaza imobilul la 116.694 EUR. El considera ca o eventuala hotarare a Curtii constatand o incalcare va putea constitui, prin ea insasi, o reparatie satisfacatoare pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit reclamantii.
24. Curtea reaminteste ca, in cazul incalcarii art. 6 din Conventie, aplicarea principiului restitutio in integrum presupune ca reclamantii sa fie plasati, pe cat posibil, intr-o situatie echivalenta celei in care se gaseau daca ei n-ar fi suportat consecintele nerespectarii exigentelor acestei dispozitii (Hotararea Piersack impotriva Belgiei, art. 50, 26 octombrie 1984, § 12, seria A nr. 85).
25. Intr-o cauza similara in care a concluzionat doar in sensul incalcarii art. 6 § 1, Curtea a constatat ca, prin revizuirea prevazuta de art. 322 alin. 9 din Codul de procedura civila, dreptul roman permite restabilirea situatiei existente inainte ca incalcarea constatata a art. 6 sa se fi produs. In virtutea rolului sau subsidiar, Curtea a estimat ca reclamantii trebuiau sa sesizeze jurisdictia interna, conform dispozitiilor sus-mentionate (Sfrijan impotriva Romaniei, nr. 20.366/04, § 48, 22 noiembrie 2007). Luand in considerare circumstantele spetei, Curtea considera ca aceeasi abordare se impune si in prezenta cauza si decide sa respinga cererea reclamantilor pentru prejudiciul material.
26. In schimb, Curtea estimeaza ca reclamantii au suferit un prejudiciu moral prin incalcarea principiului securitatii raporturilor juridice si, astfel, a dreptului la un proces echitabil. Judecand in echitate, conform art. 41, Curtea acorda in total reclamantilor 2.000 EUR cu acest titlu.
B. Costuri si cheltuieli de judecata
27. Reclamantii nu au solicitat rambursarea costurilor si cheltuielilor de judecata realizate in cadrul procedurilor jurisdictionale interne sau in fata Curtii.
C. Dobanzi moratorii
28. Curtea considera potrivit ca rata dobanzii moratorii sa se bazeze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, majorata cu 3 puncte procentuale.

In unanimitate,
Curtea:
1. declara cererea admisibila in ceea ce priveste capetele de cerere intemeiate pe art. 6 § 1 din Conventie si pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie;
2. hotaraste ca a avut loc o incalcare a art. 6 § 1 din Conventie;
3. hotaraste ca nu este necesara examinarea cererii prin prisma prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie;
4. hotaraste:
a) ca statul parat trebuie sa plateasca impreuna reclamantilor, in termen de 3 luni de la data cand hotararea de fata va fi definitiva in virtutea art. 44 § 2 din Conventie, 2.000 EUR, suma convertita in moneda nationala a statului parat la cursul de schimb valutar la data platii, cu titlu de prejudiciu moral, la care se adauga orice suma care ar putea fi datorata cu titlu de impozit;
b) ca, incepand de la expirarea acestui termen si pana la efectuarea platii, aceasta suma sa fie majorata cu o dobanda de un nivel egal cu cel aplicabil pentru rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, majorata cu 3 puncte procentuale.
5. respinge in rest cererea de satisfactie echitabila.

Redactata in limba franceza, ulterior fiind comunicata in scris la data de 5 mai 2009, conform art. 77 §§ 2 si 3 din
Regulament.
Josep Casadevall,
presedinte
Santiago Quesada,
grefier