1. La originea cauzei se afla cererea nr. 1.231/04, indreptata impotriva Romaniei, prin care doua fundatii (reclamantele) au sesizat Curtea la 27 noiembrie 2003, in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Reclamantele au fost reprezentate de domnul Virgil-Demetrius Costea, avocat in Bucuresti. Guvernul roman (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna Irina Cambrea, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. La 10 iulie 2007, cererea a fost comunicata Guvernului.
IN FAPT
Circumstantele cauzei
4. Prima reclamanta este o fundatie inregistrata in SUA si a doua este o fundatie inregistrata in Romania.
5. Reclamantele au formulat impotriva autoritatilor de frontiera romane o actiune in restituire avand ca obiect bunuri mobile care, potrivit acestora, au fost confiscate. Prin hotararea definitiva din 28 noiembrie 2001, Curtea de Apel Bucuresti a admis actiunea reclamantelor si a dispus ca Directia Generala a Vamilor si Societatea Nationala de Transport Feroviar sa restituie bunurile care au fost confiscate de la reclamante sau 70.000 USD reprezentand contravaloarea acestora.
6. La o data necunoscuta, procurorul general al Romaniei a declarat recurs in anulare impotriva deciziei definitive din 28 noiembrie 2001 a Curtii de Apel Bucuresti. Prin decizia definitiva din 30 mai 2003, Curtea Suprema de Justitie a admis recursul in anulare declarat de procurorul general, a casat decizia definitiva din 28 noiembrie 2001 a Curtii de Apel Bucuresti si a respins actiunea reclamantelor.
IN DREPT
I. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 6 din Conventie si a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie
7. Reclamantele s-au plans ca, prin casarea deciziilor lor definitive in urma recursului in anulare declarat de procurorul general al Romaniei, au fost incalcate art. 6 din Conventie si art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, care prevad urmatoarele: Art. 6 „Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil [...] a cauzei sale, de catre o instanta [...], care va hotari [...] asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil [...]” Art. 1 din Protocolul nr. 1 „Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international. Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii sau a amenzilor.”
A. Cu privire la admisibilitate
8. Curtea constata ca prezenta cerere nu este in mod vadit nefondata in sensul art. 35 § 3 lit. a) din Conventie. De asemenea, Curtea constata ca nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie sa fie declarata admisibila.
B. Cu privire la fond
9. Reclamantele au sustinut ca, prin casarea deciziei lor definitive in urma unui recurs in anulare declarat de procurorul general - care nu era parte la procedura -, au fost incalcate principiul securitatii juridice si dreptul de proprietate.
10. Facand trimitere la Cauza Brumarescu, Guvernul a argumentat ca, in conformitate cu jurisprudenta Curtii, casarea unor hotarari definitive in urma unei cai extraordinare de atac trebuie considerata o incalcare a principiului securitatii juridice [Brumarescu impotriva Romaniei (MC), nr. 28.342/95, pct. 62, CEDO 1999-VII]. Cu toate acestea, Guvernul a subliniat ca, ulterior Cauzei Brumarescu, Codul de procedura civila al Romaniei a fost modificat. Ca urmare, cadrul legislativ roman actual nu permite declararea unui recurs in anulare la Curtea Suprema, denumita, in prezent, inalta Curte de Casatie si Justitie.
11. Curtea reitereaza ca dreptul la un proces echitabil in fata unei instante, astfel cum este garantat prin art. 6 § 1 din Conventie, trebuie sa fie interpretat in lumina preambulului la Conventie, ale carui dispozitii relevante prevad ca statul de drept face parte din patrimoniul comun al statelor contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale statului de drept este principiul securitatii juridice, care implica, printre altele, faptul ca, in cazurile in care instantele s-au pronuntat definitiv, hotararea lor nu ar mai trebui contestata (a se vedea Brumarescu, citata anterior, pct. 61).
12. Principiul securitatii juridice presupune respectarea principiului res judicata (ibid, pct. 62), si anume principiul caracterului definitiv al hotararilor judecatoresti. Acest principiu intareste ca niciuna dintre parti nu are dreptul de a solicita o reexaminare a unei hotarari definitive si irevocabile doar pentru a obtine o rejudecare si o noua pronuntare intr-o cauza. Competenta instantelor ierarhic superioare de a exercita controlul ar trebui exercitata pentru a corecta erorile judiciare si nu pentru o noua examinare a cauzei. Acest control nu ar trebui tratat ca o cale de atac mascata, iar simpla posibilitate de existenta a doua opinii asupra unei cauze nu constituie un motiv pentru reexaminarea sa (Ryabykh impotriva Rusiei, nr. 52.854/99, pct. 52, CEDO 2003-IX).
13. Curtea considera ca, pe baza documentelor de care dispune, prezenta cauza nu difera de jurisprudenta mentionata anterior in ceea ce priveste capatul de cerere intemeiat pe art. 6 din Conventie.
14. in ceea ce priveste capatul de cerere intemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1, Curtea subliniaza ca reclamantelor li s-a recunoscut dreptul de proprietate printr-o hotarare definitiva pronuntata de instantele interne din Romania. Curtea considera ca reclamantele aveau un „bun” in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 (Savu impotriva Romaniei, nr. 19.982/04, pct. 22, 4 noiembrie 2008). in numeroase ocazii, Curtea a solutionat probleme similare si a constatat incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 in cauze in care dreptul de proprietate al reclamantilor a fost reexaminat in urma declararii unui recurs in anulare (a se vedea Brumarescu, citata anterior, pct. 61, 77 si 80; Societatea Comerciala „Masinexportimport Industrial Group” - S.A. impotriva Romaniei, nr. 22.687/03, pct. 32 si 46-47, 1 decembrie 2005; Piata Bazar Dorobanti - S.R.L. impotriva Romaniei, nr. 37.513/03, pct. 23 si 33, 4 octombrie 2007).
15. Dupa examinarea prezentei cereri, Curtea retine ca Guvernul nu a prezentat niciun argument care sa justifice abaterea de la abordarea descrisa anterior. In ciuda marjei de apreciere de care beneficiaza statul in materie, Curtea considera ca procedura recursului in anulare nu poate justifica privarea reclamantelor de proprietatea obtinuta prin intermediul unei hotarari definitive si executorii (a se vedea Blidaru impotriva Romaniei, nr. 8.695/02, pct. 55, 8 noiembrie 2007; Societatea Comerciala „Masinexportimport Industrial Group” - S.A., citata anterior, pct. 46).
16. Considerentele anterioare sunt suficiente pentru a-i permite Curtii sa concluzioneze ca au fost incalcate art. 6 din Conventie si art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie.
II. Cu privire la aplicarea art. 41 din Conventie
17. Art. 41 din Conventie prevede: „Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.”
18. Reclamantii nu au formulat o cerere de acordare a unei reparatii echitabile.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
In unanimitate,
CURTEA:
1. declara cererea admisibila;
2. hotaraste ca au fost incalcate art. 6 din Conventie si art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie. Redactata in limba engleza, apoi comunicata in scris, la 25 septembrie 2012, in temeiul art. 77 § 2 si § 3 din Regulamentul Curtii.
Alvina Gyulumyan, presedinte
Marialena Tsirli, grefier adjunct
Comentarii articol (0)