Un proiect de lege aflat in dezbatere la Senat prevede scutirea de impozit pe salariu pentru parintii de copii prescolari care opteaza pentru angajarea unei bone sau ingrijire institutionala, in cadrul creselor si gradinitelor cu program prelungit.
Proiectul de lege reglementeaza modul in care copii cu varsta prescolara, care nu mai beneficiaza de indemnizatia prevazuta de OUG nr. 145/2005, pot beneficia de sprijin din partea statului in vederea ingrijirii la domiciliu sau in cadrul creselor si gradinitelor cu program prelungit, pana la implinirea varstei de sapte ani.
Conform proiectului, pentru a putea sa beneficieze de acest sprijin,
ambii parinti trebuie sa aiba raporturi contractuale individuale de munca, pe toata perioada acordarii acestui ajutor.
In cazul in care unul din parinti inceteaza raporturile de munca si se afla in plata indemnizatiei de somaj, sprijinul continua pana la incetarea acestei perioade. In situatia in care perioada somajului a expirat, iar cel de-al doilea parinte nu s-a reincadrat in munca, sprijinul inceteaza de drept.
Proiectul stabileste ca
ingrijirea la domiciliu se asigura de catre persoane specializate, denumite potrivit legii bone, care au inregistrat la administratia locala un contract de bona, pentru care platesc impozit pe veniturile salariale si care satisfac conditiile stricte de sanatate fizica si mentala pentru exercitarea acestei profesii.
Ingrijrea institutionala are in vedere cresele si gradinitele, de stat sau private, autorizate spre functionare cu program prelungit, de minimum 8 ore.
Ce facilitati acorda statul?
Acordarea sprijinului pentru copilul prescolar se materializeaza in cresterea deductibilitatii fiscale pe veniturile salariale, la o valoare de cel mult 4000 lei, pentru fiecare copil aflat in intretinere.
Scutirea de plata a impozitului pe salariu, in limita valorii de cel mult 4000 lei pentru fiecare copil aflat in intretinere, este conditionata de depunerea la angajator fie a contractului de bona, fie a dovezii de ingrijire institutionala, prin inmatricularea in cresa sau gradinita.
Contractul de bona poate avea o valoare superioara sprijinului acordat in baza acestei legi, diferenta de valoare fiind acordata de bugetul familial.
Un singur parinte beneficiaza de sprijin
De sprijinul pentru ingrijirea copilului prescolar poate beneficia numai unul din parinti. Potrivit veniturilor salariale, parintii pot conveni care situatie este mai convenabila pentru obtinerea acestui sprijin, iar acesta se va obtine de la locul de munca al parintelui cu venituri salariale mai mari, dar in limita valorii de cel mult 4000 lei pe copil aflat in intretinere.
Parintele care
detine simultan doua contracte individuale de munca, iar veniturile salariale nu depasesc limita valorii de cel mult 4000 lei pe copil aflat in intretinere, poate obtine in limitele acestei valori sprijinul de la ambii angajatori, in baza obligatiei de a comunica trimestrial fluctuatiile salariale de la ambele locuri de munca. In aceasta situatie, cuantumul sprijinului nu poate depasi valoarea ca in situatia exercitarii unui singur contract individual de munca.
Aceste prevederi se aplica si familiilor monoparentale, cu conditia ca sprijinul sa fie acordat numai acelui parinte care detine tutela legala a copilului/copiilor.
Comentarii articol (19)