ACCES GRATUIT
Angajatorii ar putea primi cate 250 de lei pentru fiecare student sau elev angajat part-time
Angajatorii care incadreaza in munca, in regim part-time, elevi si studenti care urmeaza forme de invatamant specializate in domeniul de activitate al angajatorului, ar putea beneficia de un stimulent financiar egal cu 50% din valoarea indicatorului social de referinta al asigurarilor pentu somaj, potrivit unui proiect adoptat de Senat, saptamana trecuta. In prezent, valoarea indicatorului social de referinta al asigurarilor pentu somaj este de 500 de lei.
Articolul continuă mai jos
Potrivit proiectului de lege privind modificarea si completarea Legii nr. 72/2007 privind stimularea incadrarii in munca a elevilor si studentilor, adoptat de Senat, atat
angajatorii din mediul public, cat si cei din mediul privat, pot incheia contracte individuale de munca, cu jumatate de norma, cu studentii si elevii ce urmeaza forme de invatamant specializate in domeniile de activitate ale respectivilor angajatori, urmand sa beneficieze de un stimulent financiar.
Astfel, “
anagjatorul care incadreaza in munca elevi si studenti, pe perioada vacantelor, beneficiaza, pentru fiecare elev si student, de un stimulent financiar lunar egal cu 50% din valoarea indicatorului social de referinta al asigurarilor pentru somaj si stimularii ocuparii fortei de munca in vigoare, prevazauta de Legea nr. 72/2007 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea fortei de munca”.
De asemenea,
unitatile sanitare publice si private care angajeaza cu CIM, studenti la facultatile de medicina si elevi din licee cu profil sanitar sau postliceale, beneficiaza de un stimulent financiar, lunar, egal cu valoarea indicatorului social de referinta al asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca in vigoare.
Actul normativ prevede ca
stimulentul financiar sa se acorde la cererea angajatorului, din bugetul asigurarilor pentru somaj.
Totodata, stimulentul financiar ar urma sa se acorde pentru o perioada de cel mult 360 de zile pentru angajatorii care incadreaza in munca studenti si elevi specializati in domeniul de activitate al acestora. In acelasi timp, perioada maxima de acordare a stimulentului in cazul angajarii studentilor pe perioada vacantelor, indiferent de ce acestia studiaza, este de 60 de zile.
Potrivit expunerii de motive, initiativa legislativa vine in sprijinul tinerilor care, din lipsa banilor, aleg sa lucreze cu norma intreaga, neglijand studiul.
Indicatorul social de referinta al asigurarilor pentru somaj si stimularii ocuparii fortei de munca reprezinta unitatea exprimata in lei la nivelul careia se raporteaza prestatiile banesti, cu exceptia indemnizatiei de somaj, suportate din bugetul asigurarilor pentru somaj, acordate atat in vederea asigurarii protectiei persoanelor in cadrul sistemului asigurarilor pentru somaj, cat si in vederea stimularii anumitor categorii de persoane pentru a se incadra in munca, precum si a angajatorilor pentru a incadra in munca persoane in cautarea unui loc de munca.
Potrivit
OUG nr. 126/2008 privind modificarea si completarea unor acte normative in vederea eliminarii legaturilor dintre nivelul drepturilor acordate din bugetul asigurarilor pentru somaj si nivelul salariului de baza minim brut pe tara si al stabilirii masurilor de aplicare a unor regulamente comunitare,
valoarea indicatorului social de referinta al asigurarilor pentru somaj si stimularii ocuparii fortei de munca este de 500 lei.
Proiectul a fost trimis spre dezbatere si adoptare Camerei Deputatilor, in calitatea sa de for decizional.
_
Va prezentam proiectul in fisier atasat.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (1)