Persoanele care au facut parte din structurile de putere si din aparatul represiv al regimului comunist nu vor mai avea acces la unele functii si demnitati publice, pentru o perioada de 5 ani de la intrarea in vigoare a Legii lustratiei, actul normativ fiind adoptat de Camera Deputatilor, miercuri. Insa, actul normativ face diferenta intre persoanele numite in functii publice si cele alese prin vot. Astfel, daca se dovedeste colaborarea cu vechiul sistem, cei dintai vor fi demisi in 90 de zile, in timp ce alesii isi vor putea duce mandatul la capat.
Legea lustratiei a fost adoptata cu 203 voturi pentru, 40 impotriva si 12 abtineri. Camera Deputatilor a fost for decizional. Astfel, legea va fi trimisa la promulgare presedintelui Romaniei. Actul normativ a fost adoptat de Senat in anul 2006.
Astfel,
printre persoanele considerate ca au facut parte din structurile de putere si din aparatul represiv al regimului comunist instaurat in Romania la 30 decembrie 1947, se numara:
- persoana care a ocupat functii politice de conducere retribuite de Partidul Comunist Roman, denumit in continuare PCR, in aparatul central, regional, raional sau judetean, dupa caz, al Partidului Muncitoresc Roman, denumit in continuare PMR, al PCR, al Uniunii Tineretului Comunist, denumita in continuare UTC, al Uniunii Tineretului Muncitoresc, denumita in continuare UTM, membrii si membrii supleanti ai Comitetului Central al PCR/Comitetului Central al UTC;
- persoana care a detinut calitatea de membru al Consiliului de Stat sau al Consiliului de Ministri, precum si cei care au avut calitatea de ministru secretar de stat, prim - adjunct si adjunct al ministrilor si al secretarilor de stat;
- persoana care a detinut functia de prim-secretar, secretar al Comitetului judetean de partid, presedinte, prim - vicepresedinte si vicepresedinte al consiliilor populare judetene, prim - secretar si secretar al comitetelor judetene ale UTC, precum si persoanele care au detinut calitatea de membru al Comisiei Centrale de Revizie sau al Colegiului Central de partid al Comitetului Central al PCR;
- persoana care a exercitat functia de activist in cadrul aparatului de propaganda al Consiliului Culturii si Educatiei Socialiste la nivel central, regional, raional sau judetean, dupa caz, precum si directorii de editura, redactorii–sefi, redactorii–sefi adjuncti si secretarii generali de redactie ai institutiilor de presa ale PMR, PCR, UTM si UTC din Romania la nivel national, regional, raional sau judetean, dupa caz;
- persoana care a ocupat o functie de conducere in invatamantul de partid, organizat si finantat de PCR, PMR, UTM si UTC;
- persoana care a facut parte din structurile organelor de Securitate si
a colaborat cu Securitatea, ca politie politica, constatata ca atare de catre organele in drept, potrivit legii;
- persoana care a exercitat functia de presedinte sau presedinte al unei sectii a Tribunalului Suprem, de procuror general sau procuror general adjunct in cadrul unitatilor de procuratura, precum si persoana care a indeplinit functia de secretar de partid in oricare dintre instantele judecatoresti;
- persoana care a ocupat functia de comandant, inspector sef sau inspector sef adjunct, la nivel central sau judetean, dupa caz, in cadrul inspectoratelor de militie, comandantii, adjunctii si ofiterii anchetatori din centrele de detentie politica si lagarele de munca fortata, secretarii de partid, precum si ofiterii politici din cadrul acestor institutii;
- persoana care a detinut calitatea de sef al unei misiuni diplomatice
sau consulare romanesti din strainatate;
- persoana care a activat in cadrul directiilor politice si de invatamant ideologic din cadrul Ministerului Apararii Nationale, Ministerului de Interne si Departamentului Securitatii Statului.
Astfel,
persoanele care au avut, in timpul regimului comunist una din aceste functii, nu vor mai putea candida si nu vor mai putea fi numite pe o perioada de 5 ani consecutivi de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, pentru urmatoarele demnitati si functii publice:
a) presedinte al Romaniei;
b) deputat, senator sau membru al Parlamentului European;
c) membru al Consiliului Superior al Magistraturii;
d) primar;
e) presedinte al consiliului judetean, consilier judetean sau consilier in Consiliul General al Municipiului Bucuresti, consilier municipal, orasenesc, comunal sau de sector al municipiului Bucuresti;
f) consilier prezidential sau consilier de stat in cadrul Administratiei Prezidentiale;
g) secretar general, secretar general adjunct, sef de departament sau director general ori director in serviciile Senatului ori ale Camerei Deputatilor;
h) membru al Guvernului, consilier de stat, secretar de stat, subsecretar de stat sau functii asimilate acestora, secretar general, secretar general adjunct in cadrul ministerelor sau autoritatilor administrative autonome, membru al Consiliului de administratie al Societatii Romane de Televiziune si al Societatii Romane de Radiodifuziune, precum si membru al Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii;
i) consilier de conturi al Curtii de Conturi sau judecator al Curtii Constitutionale;
j) presedinte sau presedinte de sectie al Consiliului Legislativ;
k) Avocat al Poporului sau adjunct al acestuia;
l) membru in Consiliul de administratie sau in conducerea executiva a Bancii Nationale a Romaniei sau a altor banci de stat;
m) membru in adunarea generala a actionarilor sau in consiliul de administratie al regiilor nationale, companiilor nationale si societatilor comerciale cu capital de stat, ca reprezentant al intereselor statului roman;
n) presedinte sau vicepresedinte al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, procurori generali, prim – adjunct al procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, procurori generali adjuncti, procuror sef si procuror sef adjunct ai Directiei Nationale Anticoruptie, prim – procurori;
o) persoanele asimilate personalului corpului diplomatic si consular, cu functii de conducere in cadrul acestuia;
p) inspector general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Romane, prim - adjunct al acestuia, comandant, sef al statului major si adjunct al acestuia, ai unitatilor Jandarmeriei Romane, inspectori sefi si inspectori sefi adjuncti la nivel central si local;
q) sef al Statului Major General al Armatei, adjunct si sef de directie in cadrul Statului Major General;
r) directori si directori adjuncti ai Serviciului de Protectie si Paza, ai
Serviciului de Telecomunicatii Speciale, ai Serviciului Roman de Informatii si Serviciului de Informatii Externe;
s) sefii agentiilor sau institutiilor de stat la nivel national, daca aceste functii au fost obtinute prin numire;
s) nu pot activa in cadrul institutelor finantate de stat pentru studierea
istoriei, cercetarea totalitarismului si a crimelor comunismului, precum si a Revolutiei din decembrie 1989;
t) membru in conducerea Agentiei Nationale de Integritate;
t) membru al Comisiei Europene, membru al Curtii de Conturi Europene, membru al Curtii de Justitie a Uniunii Europene, membru al Tribunalului si tribunalelor specializate ale Curtii de Justitie a Uniunii Europene, membru al Curtii Europene a Drepturilor Omului.
Persoanele care intentioneaza sa candideze pentru o functie publica vor fi obligate sa dea
o declaratie olografa pe propria raspundere prin care sa precizeze daca au activat in structurile de putere si din aparatul represiv al regimului comunist.
Ulterior, declaratia pe proprie raspundere depusa de un candidat sau de o persoana aleasa intr-una dintre functiile prevazute este verificata la solicitarea Autoritatii Electorale Permanente. Aceasta din urma solicita datele necesare Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, care in urma verificarilor efectuate intocmeste o nota de constatare.
Conform legii, “actiunea in constatarea calitatii de persoana care a facut parte din structurile de putere si din aparatul represiv al regimului comunist in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, ori contestatia impotriva notei de constatare, se solutioneaza de catre Sectia de contencios administrativ si fiscal a Curtii de Apel Bucuresti. Cererea se introduce in cel mult 5 zile de la aprobarea notei de contestare sau de la comunicarea acesteia. Instanta se pronunta in termen de 5 zile, iar hotararea acesteia poate fi atacata cu recurs in termen de 3 zile de la pronuntare, daca partile au fost prezente, sau in 3 zile de la comunicare. Hotararea instantei, ramasa irevocabila, se publica de indata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a III-a. Dupa ramanerea irevocabila a hotararii instantei de judecata prin care se constata calitatea depersoana care a facut parte din structurile de putere si din aparatul represiv al regimului comunist in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, mandatul persoanei alese sau numite inceteaza de drept. Dupa ramanerea irevocabila a hotararii, dupa caz, Autoritatea Electorala Permanenta sesizeaza, de indata, parchetul de pe langa judecatoria in a carei raza teritoriala isi are domiciliu persoana respectiva.”
Totodata,
in termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a acestui act normativ, persoanele care exercita o functie publica sau o demnitate publica vor fi obligate sa depuna la institutia la care activeaza o astfel de declaratie.
La expirarea acestui termen,
persoanele care nu au depus declaratia din motive neintemeiate sunt demise sau declarate incompatibile, iar in termen de 90 de zile de la intrarea in vigoare a legii,
inceteaza exercitarea functiei de catre persoanele care au avut functii in vechiul sistem.
Insa, potrivit actului normativ adoptat de deputati,
prin derogare, pentru persoana aleasa, termenul de 5 ani incepe sa curga de la expirarea actualului mandat, sau de la incetarea exercitarii functiei. Astfel, alesii nu care au avut functii in vechiul sistem nu vor fi afectati. Pe de alta parte, persoanele numite in functii, vor fi demise in termen de 90 de zile de la intrarea in vigoare a legii.
In acelasi timp, persoanele care s-au aflat intr-una dintre situatiile enumerate, inainte de a implini varsta de 18 ani, fac exceptie de la prevederile legii.
Va prezentam ca fisier atasat legea lustratiei, in forma adoptata de Camera Deputatilor.
Comentarii articol (3)