Ordonanta de Urgenta nr. 48/2010 pentru modificarea si completarea unor acte normative din domeniul sanatatii in vederea descentralizarii a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Nr. 384, din 10 iunie 2010. Anumite prevederi din actul normativ intra in vigoare incepand cu data de 1 ianuarie 2011.
Avand in vedere necesitatea eficientizarii serviciilor de asistenta medicala, prin implicarea autoritatilor administratiei publice locale si implicit a reprezentantilor colectivitatilor locale in conducerea si coordonarea spitalelor publice, precum si necesitatea adoptarii urgente a unui cadru juridic pentru responsabilizarea acestora,
tinand cont ca procesul de descentralizare vizeaza masuri urgente care urmeaza a fi intreprinse pe termen scurt prin constituirea unor structuri flexibile capabile sa surprinda indeaproape si cu promptitudine nevoile reale de sanatate ale populatiei din comunitati,
avand in vedere necesitatea accelerarii procesului de reforma in domeniul sanitar, precum si urgenta finalizarii procesului de descentralizare prin transferul ansamblului de atributii si competente exercitate de Ministerul Sanatatii catre autoritatile administratiei publice locale,
deoarece, in caz contrar, nu se pot asigura punerea in aplicare a Programului de guvernare acceptat de Parlament si indeplinirea obligatiei statului de garantare a dreptului constitutional al cetatenilor la ocrotirea sanatatii, prin certificarea calitatii serviciilor de sanatate, precum si a faptului ca spitalele functioneaza la standarde nationale si europene,
tinand cont de urgenta stabilirii unor masuri economico-financiare la nivelul spitalelor din cauza recesiunii economice severe care pune in pericol stabilitatea economica a Romaniei si pentru asigurarea respectarii angajamentelor asumate de Guvernul Romaniei cu ocazia negocierilor acordurilor de imprumut cu organismele financiare in ceea ce priveste nivelul deficitului bugetului general consolidat pentru anul 2010,
intrucat neadoptarea de masuri imediate, prin ordonanta de urgenta, ar conduce la reale dificultati in ceea ce priveste o functionare optima a intregii activitati de conducere a spitalelor, precum si in asigurarea efectiva a accesului egal al cetatenilor la ingrijirile sanitare de baza si cresterea calitatii vietii,
in considerarea faptului ca aceste elemente vizeaza interesul general public si constituie situatii de urgenta si extraordinare a caror reglementare nu poate fi amanata,
in temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata,
Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta.
Art. I. — Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. La articolul 4, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(2) In sensul prevederilor prezentei legi, prin ministere si institutii cu retele sanitare proprii se intelege autoritatile si institutiile care au in subordine unitati sanitare, altele decat Ministerul Sanatatii, respectiv Ministerul Apararii Nationale, Ministerul Administratiei si Internelor, Ministerul Justitiei, Ministerul Transporturilor si Infrastructurii, Serviciul Roman de Informatii, Serviciul de Informatii Externe, Serviciul de Telecomunicatii Speciale, Academia Romana si autoritatile administratiei publice locale.”
_
Nota Avocatnet.ro:
-Va prezentam in fisier atasat OUG nr. 48/2010, in forma sa integrala.
Comentarii articol (1)