Avocatul Poporului sesizeaza CCR cu privire la neconstitutionalitatea modificarilor aduse Legii nr. 221/2009 prin OUG nr. 62/2010

Articol scris de Cristian Bacanu, Avocat coordonator Litigii – MDM LEGAL

Ne aliniem opiniei Avocatului Poporului cu privire la obiectiile de neconstitutionalitate ce pot fi aduse ordonantei de urgenta, astfel cum vom arata in continuare. Ordonanta de urgenta nr. 62/ 2010 incalca urmatoarele principii constitutionale:

1. Principiul neretroactivitatii legii civile (art. 15 alin. 2 din Constitutie). In acest sens, este cel putin criticabil faptul ca Ordonanta de Urgenta se aplica inclusiv situatiilor in care exista o hotarare pronuntata de prima instanta, care desi nu este definitiva, este legala si temeinica raportat la legislatia aflata in vigoare la data pronuntarii acesteia.

Mai mult, se poate argumenta ca din momentul introducerii unei cereri de chemare in judecata (sub imperiul primei forme a legii), se nastea in patrimoniul titularului un drept la despagubiri, despagubiri ce nu erau plafonate in niciun mod. Guvernul se va apara indicand cel mai probabil principiul aplicarii imediate a legii noi, ce reglementeaza inclusiv situatiile juridice aflate in
curs de desfasurare (nefinalizate). O problema de drept similara a mai fost transata in materia legilor proprietatii (Legea nr. 10/2001 si Legea nr.247/2005) de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie (Decizia LII/2007 a Sectiilor Unite pronuntata intr-un recurs in interesul legii) si Curtea Constitutionala (Decizia nr. 830/2008), stabilindu-se ca legea aflata in vigoare la data formularii
cererii este aplicabila pe tot cursul procesului.

2. Principiul egalitatii in drepturi si crearea unor situatii juridice discriminatorii fata de persoanele care au obtinut hotarari definitive (art. 1, art. 4 si art. 16 din Constitutie, art. 14 CEDO). Prin aparitia Ordonantei de Urgenta se creaza premisele aparitiei a cel putin 3 situatii in aplicarea legii:
a. Persoanele care au obtinut hotarari definitive sau irevocabile (o hotarare irevocabila este Decizia nr. 9096/06.11.2009, pronuntata in temeiul Legii nr. 221/2009, prin care Statul Roman a fost obligat la plata unor daune de 1.500.000 lei pentru peste 6 ani de detentie). Exista mai multe hotarari definitive aflate in recurs la instanta suprema;
b. Persoanele care au obtinut o hotarare in prima instanta (hotarare care nu este insa definitiva) si care vor pierde prin aplicarea Ordonantei de urgenta despagubirile deja acordate de instante, urmand a fi incidente plafoanele stabilite;
c. Persoanele care au introdus o cerere sub imperiul vechii legi, fara ca aceasta cerere sa fie judecata pana la data intrarii in vigoare a Ordonantei de Urgenta, precum si persoanele care vor introduce de acum inainte cereri de chemare in judecata. Se creeaza astfel o vadita discriminare intre cele trei categorii mai sus mentionate, existand astfel persoane ce vor primi despagubiri mari sau chiar foarte mari (prima situatie) si persoane care vor beneficia de despagubiri derizorii (de cuantumul a cateva sute de euro) in cea de-a doua si a treia situatie.
Ce este de retinut si foarte important totodata, este ca in cele din urma toate victimele regimului comunist au fost supuse unor tratamente inumane si ca nu exista niciun argument juridic, moral ori de orice alta natura care ar putea justifica de ce unii cetateni pot beneficia de o despagubire echitabila (pe cat se poate in cazurile date), iar altii doar de o suma plafonata administrativ (de Guvern), derizorie si de multe ori umilitoare raportat la suferintele indurate. Nu in ultimul rand, in ceea ce priveste dosarele in care nu exista hotarari definitive, trebuie sa se observe ca nu fostii detinuti politici sunt responsabili de intarzierea solutionarii cererilor de chemare in judecata formulate in baza Legii nr. 221/2009, ci Statul Roman. In aceste cauze,
Ministerul de Finante a folosit o serie de artificii procedurale (exceptii de neconstitutionalitate, cai de atac, cereri de amanare, etc) menite exclusiv sa tergiverseze solutionarea actiunilor fostilor detinuti politici.

3. Principiul egalitatii in drepturi si crearea unor situatii juridice discriminatorii fata de persoanele arestate in prezent, conform dreptului comun. O alta critica ce va fi adusa Ordonantei de Urgenta este limitarea despagubirilor ce pot fi solicitate doar in cazul fostilor detinuti politici. Cu alte cuvinte, o persoana care este incarcerata in prezent pe nedrept poate solicita despagubiri
fara ca procedura judiciara sa fie ingradita de existenta unor plafoane prestabilite in mod administrativ. Se va naste aici si o intrebare de ordin moral: “de ce detinutul politic a carui viata a fost rapita acum 30-40 de ani nu poate beneficia de aceeasi reparatie a nedreptatii ca si detinutul de drept comun din prezent?”

4. Inexistenta urgentei. Este criticabila si modalitatea pe care Guvernul a ales-o pentru a modifica Legea nr. 221/2009 (printr-o Ordonanta de Urgenta), in conditiile in care in nota de fundamentare se afirma ca nu exista pana la acest moment hotarari irevocabile in aceasta materie. Astfel, raportat la cuantumul despagubirilor efectiv achitate de catre Statul Roman, va fi
foarte dificil de argumentat de ce nu s-a putut supune aceasta modificare normativa unui proces legislativ normal si transparent (dezbatere publica, dezbatere in parlament, promulgare).

5. Dreptul la un proces echitabil prin introducerea unor plafoane derizorii ce se aplica inclusiv procedurilor judiciare in curs si care ingradesc in mod flagrant puterea de apreciere si libertatea judecatorului.

Nu in ultimul rand, Ordonanta de Urgenta ar putea fi privita ca o reala expropriere (conform CEDO) in ceea ce priveste fostii detinuti care deja au obtinut despagubiri in baza unei hotarari ce nu este definitiva ori au formulat o cerere inainte de modificarea legii. In intelesul Conventiei Europene a Drepturilor Omului s-ar putea interpreta ca aceste persoane beneficiau de o speranta
legitima la despagubiri echitabile conform jurisprudentei, speranta legitima fiind juridic privita ca un bun. Este posibil ca Romania sa se confrunte cu un nou val de procese la CEDO, prin prisma faptului ca in conformitate cu dispozitiile Conventiei nimeni nu poate fi lipsit de bunul sau decat pentru o cauza de utilitate publica si cu o justa si prealabila despagubire.
Separat de argumentele de mai sus, conform Legii 221/2009, la acordarea despagubirilor morale se va tine cont de despagubirile acordate in temeiul Decretului-lege nr. 118/1990. In concret, se poate interpreta ca datorita plafoanelor derizorii instituite de Guvern, majoritatea fostilor detinuti nu vor mai putea obtine deloc daune morale intrucat din 1990 si pana azi au incasat sume mai mari de 10.000 de euro.

Va vom tine la curent cu decizia Curtii Constitutionale asupra prevederilor Ordonantei de Urgenta nr. 62/2010.