Ghidul stabileste principiile pentru derularea negocierilor dintre persoanelor fizice aflate in dificultate financiara si creditorilor acestora in scopul restructurarii extrajudiciare a imprumuturilor garantate cu ipoteci.
Principiile prevazute in Ghid au caracter de recomandare, putand fi extinse, in functie de politica proprie a fiecarui creditor, si altor tipuri de imprumuturi sau produse financiare. Restructurarea imprumuturilor se va realiza potrivit strategiei si politicii proprii fiecarui creditor.
Prezentele recomandari nu afecteaza efectele obligatorii ale normelor juridice sau aplicarea acestora si a contractelor de imprumut cu garantii ipotecare, si nu instituie un drept al imprumutatului la restructurarea imprumutului cu garantie ipotecara, fiecare imprumutator stabilindu-si propria politica de restructurare in functie de caracteristicile portofoliului propriu de clienti si de strategia sa.
- Principiul 1
Cu toate ca imprumutatorii transmit, de regula, imprumutatilor notificari in cazul neindeplinirii obligatiei de plata, se recomanda ca imprumutatii sa se adreseze imprumutatorilor inainte de intervenirea unei asemenea situatii. imprumutatorii pot fi mai deschisi sa discute o solutie care sa fie de asemenea favorabila imprumutatilor de vreme ce acestia arata responsabilitate si angajament in rambursarea imprumutului in ciuda situatiei de dificultate financiara cu care se confrunta.
Discutiile angajate din timp ofera imprumutatului si imprumutatorului ocazia de a ajunge la o solutie rapida in scopul de a evita executarea silita. Executarea obligatiilor imprumutatului in cadrul unui contract de imprumut presupune plata unor
rate periodice in vederea restituirii sumei totale imprumutate. in cazul in care, pe parcursul executarii obligatiilor contractuale, imprumutatul intampina dificultati in achitarea ratelor, se recomanda ca imprumutatul sa contacteze de indata imprumutatorul pentru a-i aduce la cunostinta dificultatile financiare cu care se confrunta, in vederea identificarii de comun acord a unor solutii rezonabile.
Imprumutatul si imprumutatorul vor discuta direct sau prin reprezentantii autorizati cauzele intarzierilor la plata, situatia financiara a imprumutatului, precum si orice propuneri de achitare a sumelor restante (de exemplu, partile vor lua in considerare natura temporara sau pe termen lung a cauzelor neachitarii la timp a ratelor, precum si capacitatea imprumutatului de a achita sumele restante intr-un orizont de timp rezonabil).
- Principiul 2
Odata ce discutiile cu privire la platile intarziate au demarat, se recomanda ca imprumutatorul sa furnizeze imprumutatului informatii detaliate in scris privind platile aferente contractului de imprumut cu garantie ipotecara, cuprinzand cel putin urmatoarele informatii:
a) Valoarea totala a sumelor restante, numarul de zile de intarziere pentru cea mai veche suma datorata si neachitata;
b) Suma ramasa de plata din imprumutul cu garantie ipotecara, perioada de timp ramasa pana la achitarea integrala a acestuia;
c) Daca se vor adauga dobanzi sau penalitati pentru intarzierea la plata.
- Principiul 3
Imprumutatorul decide daca va restructura sau nu un imprumut cu garantie ipotecara, in conditiile in care apreciaza ca imprumutatul se afla in situatia de dificultate financiara. Acesta nu este un drept al imprumutatului, ci reprezinta un acord de vointa din partea ambelor parti.
Imprumutatorul va decide incheierea unui acord extrajudiciar de restructurare a imprumutului cu luarea in considerare a circumstantelor in care se gaseste imprumutatul aflat in dificultate financiara si a posibilitatilor de solutionare a acestor dificultati in vederea stabilirii unui grafic de rambursare sustenabil si pe care sa si-l poata asuma atat imprumutatul cat si imprumutatorul.
- Principiul 4
Orice negocieri intre imprumutator si imprumutat se vor desfasura cu buna credinta, in scopul identificarii unei solutii constructive.
- Principiul 5
relevante. Fiecare parte va urmari sa realizeze o comunicare clara, echitabila si care sa nu induca in eroare pe cealalta parte.
La cererea imprumutatorului, imprumutatul va prezenta documentele necesare in sustinerea solicitarilor sale.
Acordurile cu privire la modificarile aduse graficului de rambursare sau altor termeni si conditii in legatura cu modalitatea de rambursare a imprumutului vor fi mentionate in mod expres in documentele puse la dispozitia imprumutatului sau in actele aditionale incheiate de parti.
In masura in care este posibil, imprumutatorul va pastra toate documentele in cauza.
- Principiul 6
Imprumutatul trebuie sa furnizeze imprumutatorului, intr-un termen stabilit de comun acord, toate informatiile necesare evaluarii de catre imprumutator a posibilitatilor reale de rambursare a imprumutului. Aceste informatii includ veniturile sale periodice si alte surse financiare, conturi de economii, investitii si altele, conditiile actuale de angajare profesionala surse de venituri ale
gospodariei, perspective de angajare etc., pentru a permite o evaluare corespunzatoare a situatiei sale financiare. imprumutatul va informa imprumutatorul cu privire la orice alte imprumuturi contractate sau orice alte obligatii de plata.
- Principiul 7
2. Se recomanda ca imprumutatorul sa nu demareze proceduri de executare silita atata timp cat partile sunt angajate in discutii avand ca scop identificarea unor solutii de restructurare a imprumutului, cu exceptia cazului in care impotriva imprumutatului este deja initiata de un alt imprumutator aceasta procedura.
3. Partile contractante vor discuta cu precadere posibilitatea de modificare a termenilor si conditiilor imprumutului cu garantie ipotecara Planul final de restructurare va fi stabilit in functie de circumstantele fiecarui caz in parte si pornind de la normele interne ale imprumutatorului. De asemenea , fara a se limita la acestea, imprumutatorul poate face referire la urmatoarele solutii:
a) imprumutatorul convine cu imprumutatul modificarea scadentei si/sau a sumei de plata a uneia/mai multor rate de imprumut in sold fara a se depasi durata initiala de acordare a imprumutului.
Imprumutatului i se permite, pentru o anumita perioada de timp, sa faca plati lunare intr-un cuantum mai mic, urmand ca in perioada urmatoare imprumutatul sa efectueze plati intr-un cuantum sporit.
Aceasta optiune de restructurare poate fi utilizata in cazul imprumutatilor care se confrunta cu o reducere temporara a veniturilor, insa, pe termen lung, exista perspective de crestere a veniturilor, astfel incat sa isi poata executa in continuare obligatiile rezultate din contractul de imprumut.
b) imprumutatorul convine cu imprumutatul cu privire la capitalizarea dobanzii sau a restantelor. Aceasta optiune implica de regula o prelungire a scadentei initiale a imprumutului.
Aceste modificari pot fi utilizate in cazul imprumutatilor care intampina o situatie de reducere a veniturilor pe termen lung, dar care isi pot indeplini obligatiile aferente contactului de imprumut daca ar trebui sa achite rate cu un nivel mai scazut.
O alta modificare a conditiilor contractuale o poate constitui modificarea tipului ratei dobanzii sau a cuantumului ratei dobanzii in sensul reducerii ratei lunare, pe o perioada limitata de timp sau pe intreaga perioada de creditare.
c) imprumutatorul convine cu imprumutatul cu privire la refinantarea imprumutului care inregistreaza sume neachitate la scadenta printr-un alt imprumut. Contractul initial de imprumut va fi rambursat in baza unui nou contract de imprumut.
Aceasta optiune permite imprumutatului de exemplu sa inlocuiasca un imprumut exprimat in euro cu un imprumut exprimat in lei sau pe o perioada extinsa daca politica de creditare a imprumutatorului o permite.
- Principiul 8
Imprumutatorul ar trebui sa raspunda oricaror propuneri formulate in scris de catre imprumutat cu privire la efectuarea platilor.
- Principiul 9
1. imprumutatorul ar trebui sa acorde imprumutatului o perioada suficienta de timp, determinat de catre imprumutator in functie de situatia contului respectiv, pentru a reflecta cu privire la orice propuneri de restructurare a imprumutului.
2. O propunere de restructurare a imprumutului trebuie sa fie elaborata in mod clar si fara ambiguitati, astfel incat imprumutatul sa poata intelege pe deplin efectele care decurg din aceasta.
- Principiul 10
Propunerea de restructurare trebuie sa aiba la baza un grafic de rambursare realizabil si rezonabil, conform metodei de restructurare agreata cu imprumutatul si prevazuta in normele interne ale imprumutatorului.
- Principiul 11
In cazul in care imprumutatul si imprumutatorul au convenit asupra unei solutii de restructurare a imprumutului, iar imprumutatul respecta in intregime termenii si conditiile acestui acord, imprumutatorul nu va initia sau continua actiuni judiciare in vederea executarii silite a garantiei ipotecare, cu exceptia cazului in care impotriva imprumutatului este deja initiata de un alt creditor aceasta procedura.
- Principiul 12
Imprumutatorul va asigura confidentialitatea informatiilor primite de la imprumutat si nu va dezvalui nici unui tert informatii si detalii cu privire la situatia imprumutatului respectiv, in lipsa unui acord scris din partea acestuia, cu excep_ia cazurilor in care solicitarea este inaintat in conformitate si in temeiul prevederilor legale in vigoare.
Comentarii articol (20)