Potrivit unui comunicat primit recent de redacția noastră, Asociația Română a Băncilor anunță adoptarea unui nou Cod de conduită al industriei bancare, document ce revizuiește Codul de etică bancară apărut în anul 2009. Codul vizează schimbarea abordării folosite până acum de bănci în relație cu clienții și urmărește creșterea încrederii publice în sistemul financiar-bancar din țara noastră.
Mai exact, noul cod conține o secțiune ce nu a mai existat în documentele ce stabileau modul de interacțiune între bănci și clienții acestora, și anume un capitol numit „Principii de Bune Practici Bancare şi de Conduită a Băncilor în Relația cu Debitorii Consumatori confruntați cu situații de Dificultate de plată ori reprezentând un Caz Social”.
Astfel, clienții ce se confruntă cu dificultăți financiare pe perioada desfășurării unui contract de împrumut vor avea posibilitatea, pentru prima oară, de a anunța banca despre situația lor și să discute o serie de soluții propuse de bancă pentru depășirea situației neplăcute.
Concret, după cum stabilește documentul, atunci când situația financiară a unei persoane ce are unul sau mai multe contracte de credit semnate cu o bancă se depreciază față de momentul semnării contractelor sau atunci când în viața acesteia apar niște evenimente extraordinare ce o împiedică să returneze împrumutul contractat, de exemplu, apariția unor boli grave ori incurabile sau pierderea capacității de muncă, banca trebuie să identifice rapid apariția unei astfel de situații și să colaboreze cu persoana împrumutată, pentru a găsi o soluție rezonabilă pentru deblocarea situației.
În aceste condiții, banca va trebui să contacteze clientul, atunci când constată o întârziere a plății ratei mai mare de 30 de zile, și să-i comunice acestuia, într-un limbaj simplu și accesibil, situația la zi a plăților și întârzierilor de plată, dar și informații legate de consecințele legate pentru neplata ratelor, inclusiv informații despre executarea silită.
În același timp, banca va trebui să-i propună clientului posibile soluții de deblocare a situației, și anume prelungirea duratei contractului de credit, schimbarea tipului de contract, modificarea datelor de plată a ratelor, amânarea plății ratelor, ajustarea, pe o perioadă limitată de timp, a valorii ratelor, modificarea valorii și a tipului dobânzii sau schimbarea valutei contractului (se va utiliza cursul valutar de la efectuarea modificării).
Suplimentar, banca poate propune clientului și acordarea dreptului de vânzare a casei ipotecate, vânzare ce va fi urmată de rambursarea anticipată (totală sau parțială) a creditului.
Documentul mai stabilește, în scopul reducerii numărului de clienți ce pot intra în dificultate de plată, și obligația băncilor de a credita clienții în mod responsabil. Practic, pentru a face acest lucru, băncile trebuie să ofere fiecărui client un credit adecvat nevoilor acestuia și să-și instruiască angajații astfel încât comunicarea acestora cu clienții să fie clară, inteligibilă, corectă, facilă și adecvată drepturilor și intereselor clienților.
Totodată, înainte de semnarea unui contract de credit, angajații băncilor trebuie să informeze clientul cu privire la drepturile și obligațiile implicate de un astfel de contract, cu privire la riscurile legate de variația dobânzii, de fluctuația cursului valutar, de pierderea locului de muncă sau de diminuarea veniturilor familiei.
Comentarii articol (0)