Cum angajatorii tradeaza existenta unui raport juridic de munca, desi au incheiat o conventie civila de prestari de servicii

Chiar ei constituie probe in acest sens. Dam cateva exemple in cele ce urmeaza:
• Prin anexarea unei fise de post (semnata de „prestatorul de servicii”) la conventia civila de prestari de servicii. Aceasta dovedeste ca „beneficiarul de servicii” are dreptul de a-i da indicatii, generale sau amanuntite, „prestatorului de servicii”, cu privire la modalitatile realizarii sarcinilor acestora. Deci este vorba, in realitate, de un angajator si un salariat intre care exista o relatie de subordonare tipica raportului juridic de munca. Intr-un raport juridic civil exista o pozitie relativa de egalitate juridica – de exemplu mandatarul este obligat sa actioneze in limitele insarcinarilor primite de la mandant, dar are independenta de a actiona asa cum crede el de cuviinta pentru a aduce la indeplinire mandatul primit, nu i se dau indicatii.
• „Prestatorul de servicii” semneaza regulamentul intern, ceea ce indica ca se supune regulilor stabilite de angajator pentru desfasurarea in bune conditii a raporturilor juridice de munca.
• „Prestatorul de servicii” este inclus cu nume, prenume si functie in statul de personal al angajatorului, ceea ce tradeaza o subordonare caracteristica raportului juridic de munca - incadrarea in colectivul de munca al „beneficiarului de servicii”, in ierarhia functionala a acestuia.
• „Prestatorul de servicii” este inclus in organigrama „beneficiarului de servicii”, deci el face parte din structura organizatorica a acestuia, ceea ce tradeaza, de asemenea, un raport juridic de munca.
• „Prestatorul de servicii” se obliga prin conventia civila de prestari de servicii sa desfasoare o activitate cu caracter repetitiv, de exemplu 8 ore pe zi iar „beneficiarul de servicii” se obliga sa plateasca orele suplimentare. Timpul necesar desfasurarii unei activitati se determina de la inceput si are o limita maxima legala numai in cazul raportului juridic de munca. In cazul unui raport juridic civil nu exista o asemenea limita legala – il priveste pe prestator cand si cum desfasoara activitatea. Stabilirea pretului pe baza unui „deviz de lucrari” nu are de-a face cu prestabilirea timpului de lucru si cu plata orelor suplimentare, aspect specific contractului individual de munca si nu conventiei civile de prestari de servicii.
• „Prestatorul de servicii” foloseste baza materiala a „beneficiarului de servicii”, respectiv spatii cu inzestrare corespunzatoare, echipament special de lucru sau de protectie, unelte de munca si altele asemenea (art. 7 pct. 2.1 lit. b) din Codul fiscal). Nu este acelasi lucru daca prestatorul de servicii desfasoara activitate intr-un loc apartinand beneficiarului de servicii cu propriile echipamente sau instrumente.
• Pe langa pretul platit „prestatorului de servicii”, „beneficiarul de servicii” mai plateste si cheltuieli de deplasare pentru desfasurarea activitatii, indemnizatia de concediu de odihna, indemnizatia pentru incapacitate temporara de munca si alte asemenea cheltuieli (art. 7 pct. 2.1 lit. d) si e) din Codul fiscal). Acestea sunt caracteristice raportului de munca. Daca cheltuielile de deplasare se includ pur si simplu in pret, fara specificatie, nu se tradeaza un raport juridic de munca.
• „Prestatorul de servicii” contribuie la activitate nu numai cu prestatia fizica sau cu capacitatea intelectuala, ci si cu capitalul propriu. (a se vedea art. 7 pct. 2.1 lit. c) din Codul fiscal). Se stie ca potrivit art. 10 din Codul muncii „contractul individual de munca este contractul in temeiul caruia o persoana fizica, denumita salariat, se obliga sa presteze munca pentru si sub autoritatea unui angajator, persoana fizica sau juridica, in schimbul unei remuneratii denumite salariu”. Deci munca este sigurul aport al salariatului in realizarea activitatii. Alte „eforturi” facute de salariat in vederea realizarii activitatii tradeaza un raport juridic civil.