OUG nr. 90/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 674, din 4 octombrie 2010. Anumite prevederi ale acestui act normativ intra in vigoare la data de 1 ianuarie 2011.
Avand in vedere nevoia stringenta de redresare economica in conditiile actualei crize economice mondiale, resimtite in mod drastic si la nivelul economiei nationale, tinandu-se cont de faptul ca redresarea economiei nationale se poate realiza, printre altele, si prin implementarea unor proiecte de reorganizare a societatilor comerciale, precum fuziunea sau divizarea, care sa fie de natura a eficientiza activitatea acestora si a sprijini realizarea obiectivelor de dezvoltare economica si sustenabilitate functionala, avand in vedere ca procesele de reorganizare corporativa, precum fuziunea sau divizarea, presupun parcurgerea unor etape specifice, conform prevederilor in vigoare ale Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, care reclama respectarea unui calendar de timp apreciabil, avand in vedere ca, actualmente, durata operatiunilor de reorganizare a societatilor comerciale prin fuziune interna si transfrontaliera sau divizare este considerabila, intarzierile fiind generate, in special, de efectul suspensiv de drept al opozitiei, dat fiind ca o procedura prelungita in timp limiteaza interesul investitorilor de a face uz de aceste mecanisme importante de reorganizare a societatilor comerciale, care in foarte multe cazuri pot revitaliza nu numai societatile implicate in fuziune sau divizare, ci un intreg circuit comercial in care acestea sunt angrenate, luand in considerare gradul ridicat de incarcare a instantelor judecatoresti, ce determina solutionarea litigiilor aflate pe rolul acestora, inclusiv a opozitiilor introduse in cadrul proceselor de fuziune sau divizare, intr-un interval de timp mult prea mare fata de cel optim, care ar fi consonant cu principiul judecarii cu celeritate a proceselor comerciale, avand in vedere strategia actuala a Guvernului Romaniei de a initia masuri legislative pentru accelerarea solutionarii proceselor, pentru salvgardarea deciziilor economice de reorganizare luate la nivelul societatilor comerciale, cu respectarea in acelasi timp a dreptului la o protectie adecvata a intereselor creditorilor societatilor comerciale supuse proceselor de fuziune sau divizare, in considerarea faptului ca aceste elemente vizeaza interesul public general si constituie situatii extraordinare, cu impact asupra economiei nationale, a caror reglementare nu poate fi amanata, date fiind consecintele negative ale neadoptarii in regim de urgenta a actului normativ, generate in primul rand de inexistenta unui mecanism eficient, rapid, care sa sprijine in mod real reorganizarea societatilor comerciale in conditiile actuale, in care de promptitudinea solutiilor aplicate depinde viabilitatea unui operator economic, in temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata.
Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta.
Art. I. — Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1.
Articolul 185 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 185. — (1) In conditiile prevazute de Legea contabilitatii nr. 82/1991, republicata, consiliul de administratie, respectiv directoratul, este obligat sa depuna la unitatile teritoriale ale Ministerului Finantelor Publice, in format hartie si in format electronic sau numai in forma electronica, avand atasata o semnatura electronica extinsa, situatiile financiare anuale, raportul lor, raportul cenzorilor sau raportul auditorilor financiari, dupa caz.
(2) Consiliul de administratie, respectiv directoratul societatiimama, definita astfel de reglementarile contabile aplicabile, este obligat sa depuna la unitatile teritoriale ale Ministerului Finantelor Publice copii ale situatiilor financiare anuale consolidate, prevederile alin. (1) urmand a fi aplicate in mod corespunzator.
(3) In vederea efectuarii publicitatii legale, Ministerul Finantelor Publice transmite, electronic, la Oficiul National al Registrului Comertului copii de pe urmatoarele acte, in forma electronica: situatiile financiare anuale si, dupa caz, situatiile financiare anuale consolidate, raportul si, dupa caz, raportul consolidat al consiliului de administratie, respectiv al directoratului, raportul cenzorilor sau raportul auditorilor financiari, precum si indicatorii economico-financiari necesari efectuarii publicitatii legale. Publicitatea legala se realizeaza prin mentionarea in registrul comertului a depunerii situatiilor financiare anuale, insotite de raportul consiliului de administratie, respectiv al directoratului, raportul cenzorilor sau raportul auditorilor financiari, precum si prin publicarea indicatorilor economico-financiari extrasi din acestea.
(4) Societatile comerciale care au o cifra anuala de afaceri de peste 10 milioane lei au obligatia de a publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, un anunt prin care se confirma depunerea actelor prevazute la alin. (1).
(5) Pentru societatile comerciale a caror cifra anuala de afaceri nu depaseste 10 milioane lei, anuntul prevazut la alin. (4) va fi publicat, pentru acces gratuit, pe pagina de internet a Oficiului National al Registrului Comertului.
(6) Ministerul Finantelor Publice si Oficiul National al Registrului Comertului vor incheia un protocol de colaborare, in vederea transmiterii, in format electronic, a copiilor si informatiilor prevazute la alin. (3) si (5).”
2. La articolul 2411, dupa alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu urmatorul cuprins:
„(3) Daca un creditor nu a obtinut realizarea creantei sale de la societatea careia ii este repartizata creanta prin divizare, toate societatile participante la divizare raspund pentru obligatia in cauza, pana la concurenta valorii activelor nete care le-au fost repartizate prin divizare, cu exceptia societatii careia i-a fost repartizata obligatia respectiva, care raspunde nelimitat.”
3. La articolul 242, dupa alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu urmatorul cuprins:
„(3) Oficiul National al Registrului Comertului va transmite Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, in 3 zile de la depunerea proiectului de fuziune/divizare, un anunt cu privire la depunerea proiectului. Conditiile de colaborare intre cele doua institutii pentru punerea in aplicare a prevederilor acestui alineat vor fi stabilite prin protocol.”
4.
Articolul 243 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„
Art. 243. — (1) Creditorii societatilor care iau parte la fuziune sau la divizare au dreptul la o protectie adecvata a intereselor lor. Orice astfel de creditor care detine o creanta certa, lichida si anterioara datei publicarii proiectului de fuziune sau de divizare, nescadenta la data publicarii si care urmareste impiedicarea producerii unui prejudiciu prin fuziune/divizare, poate face opozitie in vederea garantarii satisfacerii creantei sale, in conditiile prezentului articol.
(2) Opozitia se face in termen de 30 de zile de la data publicarii proiectului de fuziune sau de divizare in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a. Ea se depune la oficiul registrului comertului, care, in termen de 3 zile de la data depunerii, o va mentiona in registru si o va inainta instantei judecatoresti competente. Hotararea pronuntata asupra opozitiei este supusa numai recursului.
(3) Formularea unei opozitii in temeiul alin. (1) nu are ca efect suspendarea executarii fuziunii sau divizarii si nu impiedica realizarea fuziunii sau divizarii.
(4) In cazul in care, din examinarea situatiei financiare si operational-comerciale a societatii debitoare/societatii succesoare in drepturile si obligatiile societatii debitoare, rezulta ca nu este necesara acordarea de garantii adecvate ori, dupa caz, de noi garantii sau societatea debitoare ori, dupa caz, societatea succesoare in drepturile si obligatiile societatii debitoare a facut dovada platii datoriilor sau partile au incheiat un acord pentru plata datoriilor ori exista deja garantii sau privilegii adecvate pentru satisfacerea creantei, instanta respinge opozitia. De asemenea, instanta respinge opozitia si in cazul in care este refuzata de catre creditor constituirea, in termenul stabilit de instanta prin incheiere, a garantiilor oferite potrivit alin. (5).
(5) Daca societatea debitoare sau, dupa caz, societatea succesoare in drepturile si obligatiile societatii debitoare a facut in cursul procesului o oferta pentru constituirea unor garantii sau privilegii apreciate de instanta ca fiind necesare si adecvate pentru satisfacerea creantei creditorului, instanta va pronunta o incheiere prin care va acorda partilor un termen pentru constituirea acelor garantii. Incheierea pronuntata de instanta este supusa recursului odata cu fondul.
(6) Daca societatea debitoare sau, dupa caz, societatea succesoare in drepturile si obligatiile societatii debitoare nu ofera garantii ori privilegii adecvate pentru satisfacerea creantei sau, chiar daca ofera garantii ori privilegii, nu le constituie, din cauze ce ii sunt imputabile, in termenul stabilit de instanta prin incheiere, potrivit alin. (5), instanta admite opozitia si obliga societatea debitoare sau, dupa caz, societatea succesoare in drepturile si obligatiile societatii debitoare la plata creantei de indata ori intr-un anumit termen stabilit in functie de valoarea creantei si de pasivul societatii debitoare sau, dupa caz, al societatii succesoare in drepturile si obligatiile societatii debitoare. Hotararea de admitere a opozitiei este executorie.
(7) Opozitia formulata in temeiul prezentului articol se judeca de urgenta si cu precadere.
(8) Creditorii societatilor participante la divizare sau fuziune care indeplinesc conditiile pentru a face opozitie potrivit alin. (1) pot formula o cerere de opozitie in temeiul art. 61 alin. (1) impotriva hotararii organului statutar al societatii privitoare la modificarile actului constitutiv numai daca acestea privesc alte modificari decat cele care decurg din sau in legatura cu procesul de divizare sau fuziune.
(9) Dispozitiile prezentului articol nu se aplica creantelor de natura drepturilor salariale derivand din contractele individuale de munca sau contractele colective de munca aplicabile, care indeplinesc conditiile prevazute la alin. (1), a caror protectie se realizeaza potrivit dispozitiilor Legii nr. 67/2006 privind protectia drepturilor salariatilor in cazul transferului intreprinderii, al unitatii sau al unor parti ale acestora, precum si potrivit altor legi aplicabile.”
5.
La articolul 246, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„
Art. 246. — (1) In cel mult 3 luni de la data publicarii proiectului de fuziune sau de divizare in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, conform prevederilor art. 242 alin. (2), adunarea generala a fiecarei societati participante va hotari asupra fuziunii sau divizarii, cu respectarea conditiilor privind convocarea ei.”
6.
Articolul 2519 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„
Art. 2519. — Creditorii societatilor comerciale — persoane juridice romane sau societati europene cu sediul in Romania — care iau parte la fuziune au dreptul la o protectie adecvata a intereselor lor. Orice astfel de creditor, care detine o creanta certa, lichida si anterioara datei publicarii proiectului de fuziune, nescadenta la data publicarii proiectului, si care nu detine deja garantii sau privilegii adecvate pentru satisfacerea creantei sale, poate face opozitie, cu respectarea conditiilor de procedura si de fond si cu efectele prevazute la art. 243.”
7.
La articolul 25111, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„
Art. 25111. — (1) In cel mult 3 luni de la data publicarii proiectului comun de fuziune in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, conform dispozitiilor art. 251
6 alin. (2), adunarea generala a fiecareia dintre societati hotaraste asupra proiectului comun de fuziune, in conditiile stabilite pentru modificarea actului constitutiv si cu respectarea conditiilor privind convocarea ei.”
Art. II. — Prevederile art. I pct. 2—6 se aplica doar operatiunilor de fuziune si divizare pentru care proiectul de fuziune, respectiv proiectul de divizare va fi publicat dupa data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta.
Art. III. — De la data de
1 ianuarie 2011, situatiile financiare anuale si documentele anexate acestora, prevazute la art. 185 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, modificata si completata potrivit prezentei ordonante de urgenta, se depun numai la unitatile teritoriale ale Ministerului Finantelor Publice.
Prim-Ministru
Emil Boc
Contrasemneaza:
p. Ministrul justitiei,
Alina Mihaela Bica,
secretar de stat
Ministrul economiei, comertului si mediului
de afaceri,
Ion Ariton
Seful Departamentului pentru Afaceri Europene,
Bogdan Manoiu
Ministrul finantelor publice,
Gheorghe Ialomitianu
Bucuresti, 29 septembrie 2010.
Nr. 90.
Comentarii articol (0)