Miercuri, 6 octombrie, la Hotel Radisson din Bucuresti, a avut loc Conferinta "Restructurarea asistata", primul eveniment organizat de revista HR Manager – singura publicatie profesionala dedicata managerilor de resurse umane din Romania.
„Vrem sa sprijinim comunitatea HR si prin evenimente organizate pe teme specifice, nu doar prin intermediul studiilor de caz publicate in paginile revistei HR Manager. Companiile continua sa traverseze o perioada dificila. Se anunta noi concedieri, bugetele alocate departamentului HR sunt inca modice si, in plus, se lucreaza la un nou Cod al Muncii. Este asadar un moment potrivit pentru a organiza evenimente in cadrul carora se vor dezbate probleme actuale legate de managementul resurselor umane”, declara
Miruna Nicolae, redactorul coordonator al revistei HR Manager.
In prezenta a 50 de manageri si directori de resurse umane, cei trei speakeri ai conferintei, Luminita Dima, Asociat Manager si Coordonatorul Practicii Dreptul Muncii la Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, Raluca Parvu, Senior Consultant Business Development Manager in cadrul BPI Group si Athena Tavoulari, Regional Manager SEE & Managing Director, Stanton Chase International (filiala din Romania) au dezbatut procesul de restructurare.
Luminita Dima a deschis evenimentul cu o prezentare despre concedierea angajatilor pe motivul desfiintarii postului pe care il ocupa, un subiect care este de interes pentru managerii de resurse umane in aceasta perioada si nu numai.
“Atunci cand intentioneaza sa-si restructureze activitatea, iar o astfel de restructurare presupune concedierea unor angajati, companiile se lovesc de rigiditatea legislatiei muncii din Romania. Managerii de resurse umane trebuie sa tina cont de toate cerintele prevazute de lege si de contractele colective de munca aplicabile pentru implementarea masurii de concediere. De asemenea, in procesul de restructurare, cunoasterea practicii instantelor judecatoresti in interpretarea dispozitiilor legale aplicabile este foarte importanta, pentru evitarea conflictelor sau, dupa caz, pentru a diminua cat mai mult posibil riscul ca masura concedierii sa fie anulata, iar instanta judecatoreasca sa dispuna reintegrarea salariatilor si plata despagubirilor solicitate de acestia”, considera
Luminita Dima.
Despre rolul parteneriatului consultant - HR in procesul de restructurare si outplacement a vorbit
Raluca Parvu. Ea este de parere ca un proces de restructurare reusit include o solutie complexa, integrata, cu componente juridice, financiare, dar si umane. „Contributia salariatilor este recompensata nu doar in bani ci si printr-un program de tranzitie in cariera sustenabil, care le favorizeaza intoarcerea in activitate. Proiectele BPI au demonstrat ca si in Romania se pot obtine rate excelente de succes. Rentabilitatea investitiei in outplacement depinde de rezultatele obtinute de furnizorul ales in proiecte similare.”
Athena Tavoulari s-a axat pe competentele-cheie pe care trebuie sa le detina un lider. Ea a prezentat un studiu de caz despre un proiect de executive search recent realizat, pozitia pentru care s-a recrutat fiind de Chief Information Officer (Board Member). Procesul a avut ca durata circa o luna, iar provocarile au fost pe masura. Cateva dintre elementele-cheie ale acestui proces de recrutare la nivel de top management au fost: o buna intelegere a nevoilor companiei-client, implicarea si focusarea pe succes atat din partea clientului, cat si a consultantilor si o colaborare stransa intre toate filialele Stanton Chase.
Partenerii evenimentului Conferinta „Restructurarea asistata” au fost companiile Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, Stanton Chase International si BPI Group.
_
HR Manager a fost lansat in februarie 2009 si este un produs mediatic al Editurii CARIERE, alaturi de revista CARIERE. Are o aparitie bimestriala si este proiectata pe conceptul “experience-sharing”, beneficiind de contributiile profesionistilor HR de renume. Totodata, aceasta publicatie reprezinta un concept unic, nascut din dorinta de a oferi specialistilor in resurse umane un ghid practic, care sa ii insoteasca in drumul catre excelenta.
Comentarii articol (0)