ACCES GRATUIT
Seminar de introducere in profesia de consilier in domeniul brevetului european, 29 noiembrie 2010
Academia Oficiului European de Brevete organizeaza, in 29 noiembrie 2010, la Bucuresti, un seminar de introducere in pregatirea pentru examenul de calificare in profesia de consilier in domeniul brevetului european (European Patent Attorney), potrivit unui comunicat de presa remis redactiei Avocatnet.ro.
Articolul continuă mai jos
Seminarul se adreseaza celor ce urmeaza o cariera in domeniul brevetelor de inventie si doresc sa obtina calificarea profesionala necesara pentru reprezentarea in fata Oficiului European de Brevete, persoanelor responsabile cu activitatea de brevetare / managerilor din cadrul companiilor cu activitate inovatoare, dar si absolventilor unei facultati cu profil tehnic (biologie, biochimie, chimie, tehnologia constructiilor, electronica, tehnologia informatiei, matematica, mecanica, medicina, farmacie, fizica), dornici sa devina consilieri in domeniul brevetului european de inventie.
Seminarul, organizat de Academia Oficiului European de Brevete (EPO), Institutul Mandatarilor Europeni (EPI) si Centrul de Studii Internationale in Proprietate Intelectuala (CEIPI), explica in ce consta examenul de calificare profesionala, natura si complexitatea probelor de examinare, prezentand in acelasi timp si oportunitati de pregatire pentru examen, in Europa.
Taxa de participare la eveniment este de 25 de euro si acopera costul materialelor pentru seminar si pentru organizarea lui. Seminarul va incepe la ora 9,00, se va incheia la ora 17,00 si va avea loc la sediul Oficiului pentru Inventii si Marci (OSIM) din strada Ion Ghica nr. 5, Bucuresti.
Inregistrarea participantilor se va face pana la data de 21 noiembrie, iar plata taxei de participare, pana la 26 noiembrie. Inregistrarea se poate face online la adresa de mai jos: http://webserv.epo.org/projects/academy/academy_reg3p.nsf/viewLkupPublic/PS31-2010?
Nota Avocatnet.ro: Puteti consulta agenda preliminara a evenimentului in fisierul atasat (.jpg).
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)