Articol scris de Radu Gabriel, trainer Extreme Training, www.traininguri.ro.
Emoțiile – o parte “naturala” a carierei de vorbitor
Actorii nu mai au emoții când intră în teatru pentru că sunt antrenați în acest sens. Intră într-un fel de procedură: vin cu două ore înainte de piesă, încearcă să se curețe de lucrurile de peste zi și încetul cu încetul se îmbracă, se machiază, se uită pe text și intră în personaj.
Pentru a vorbi în public ai nevoie de mai multe lucruri: în primul rând să te scolesti, să acumulezi cunoștințe, ai nevoie de îndrumare, exercițiu și de multă muncă. Sigur că talentul e foarte bun, face bine să ai așa ceva, dar cu talentul e o discuție întreagă, ai nevoie de un teren de manifestare. Talentul e ca sămânța roditoare, trebuie îngrijită, trebuie să se manifeste. După ce ai făcut toate lucrurile acestea: ai învățat, ai exersat, atunci talentul va face diferența.
Emoțiile nu pot fi ascunse, ele sunt un reflex de apărare al organismului în fața necunoscutului. Să ne aducem aminte de examenele noastre, toți aveam emoții, cel care nu avea niciun fel de emoție nu știa nimic. La unul din cursurile desfășurate în Extreme Training, un cursant mi-a spus că atunci când apare în fața publicului, deși are foarte multă experiență prin natura meseriei pe care o practică, fiind un om din top management, se simte ca în prima zi la școală de șoferi: când ai trei pedale, două picioare, două mâini, volan și schimbător și nu știi ce să faci. Prin exercitiu, în schimb, realizezi că îți ajung cele două mâini pentru volan, schimbător de viteze, reglat oglindă etc.
La cursurile pe care le susțin, vin oameni care prin natura profesiei sunt comunicatori, fie de la individ la individ, fie de la individ la grup, fie sunt manageri în cadrul unei firme, oameni care sunt la ghișeu sau oameni care vorbesc unor audiențe, profesori, avocați, tineri care își doresc să încerce o carieră artistică. Sunt foarte multe profesii care au nevoie de un asemene tip de sprijin.
Încrederea auditoriului e strict legată de persoană ta
Încrederea vine în primul rând de la încrederea în sine. Dacă am în față un om care e sigur pe el, e calm și încrezător în ceea ce spune, îmi dă siguranța că acel om și știe ceea ce face și atunci sunt deschis să îl ascult.
Emoțiile și energia discursului
Pronunțarea corectă a consoanelor și a vocalelor, precum și umplerea cu intenție propozițiilor va rezolva destul de multe lucruri între care și emoția.
Nu există ceva magic dar adăugând la fiecare compartiment, ajungi să le stăpânești. De exemplu, știind că ai o vorbire clară, corectă, acest lucru îți da încredere, iar încrederea micșorează aria de expunere a emoției. Dacă mai faci și pregătirea cum trebuie atunci o să reușești să învingi emoția.
Exercițiile de vorbire sunt intenționat grele, pentru a te obliga să stai puțin, să fii atent și să încerci să le pronunți corect. De exemplu, “un vultur stă pe pisc cu un pix în plisc”. Obiectivul este să pronunți corect și să se înțeleagă, nu să pronunți repede! Alt exemplu: “Sisoe se suie seara sus pe scara”.
Pentru a pronunța corect “sc” din “scara” trebuie să pronunți larg “a”-ul din cuvânt. Dacă greșești un cuvânt îl reiei. Efortul este de a pronunța corect și nu de a pronunța rapid. Trebuie să pronunți clar, răspicat, pentru ca mesajul să ajungă la interlocutor. Acest lucru dă și energie și claritate mesajului și vorbirii. La aceste aspecte trebuie să fim atenți, dar cu puțină pregătire pe fiecare bucățică, devine obișnuință, se formează automatismele. Intră în reflex să vorbești clar și răspicat, mai ales atunci când ai un public în față sau un auditoriu format din 2 – 3 persoane.
O mare parte din cursul de Public Speaking se bazează pe exerciții de vorbire. Le facem împreună cu cursanții. Atunci când faci exerciții de vorbire, trebuie să le faci metodic: să se audă tot, clar, răspicat. O să vezi că atunci când respecți acest lucru și respirația se va regla încetul cu încetul, pentru că pronunția corectă a vocalelor și consoanelor atrage după sine respirația corectă și invers. Corpul uman este un intrument, trebuie doar să învățam pe ce butoane să apăsăm.
Până la urmă, atunci când spun un discurs, când vreau să fiu convingător, când vreau să ajungă mesajul la oamenii cărora li se adresează, de fapt pronunț corect. Energia unui discurs vine din pronunția corectă!
Ține minte: corpul uman este un instrument, trebuie doar să învățam pe ce butoane să apăsăm!!!
Comentarii articol (0)