Admiterea nerezidentilor in coffee-shopurile olandeze respecta dreptul UE

Potrivit Legii din 1976 privind stupefiantele (Opiumwet 1976), detinerea, comercializarea, cultivarea, transportul, fabricarea, importul si exportul de stupefiante, inclusiv canabisul si derivatele sale, sunt interzise in Țarile de Jos. Acest stat aplica insa o politica de toleranta in privinta canabisului. Aceasta politica isi gaseste expresia mai ales in infiintarea de coffee-shopuri in care, in principal, se vinde si se consuma acest drog asa-numit „slab”. Autoritatile locale pot autoriza astfel de localuri daca sunt respectate anumite criterii. In mai multe coffee-shopuri se comercializeaza de asemenea bauturi nealcoolice si alimente.

In vederea reducerii turismului drogurilor, sau chiar a impiedicarii acestuia, Consiliul local al orasului Maastricht, prin decizia din 20 decembrie 2005, a introdus un criteriu de resedinta in Regulamentul general de politie al localitatii si a interzis astfel administratorilor de coffee-shopuri sa admita in localurile lor persoane care nu au resedinta in Țarile de Jos.

Domnul Josemans exploateaza in Maastricht un coffee-shop denumit „Easy Going”. Ca urmare a doua procese verbale de constatare a faptului ca in acest coffee-shop fusesera admise persoane care nu aveau resedinta in Tarile de Jos, Burgemeester van Maastricht (primarul localitatii Maastricht), prin ordinul din 7 septembrie 2006, a dispus inchiderea temporara a acestui local.

Domnul Josemans a depus o contestatie impotriva acestui ordin. Domnul Josemans sustine ca reglementarea in cauza cuprinde o inegalitate de tratament nejustificata intre cetatenii Uniunii si ca, mai precis, persoanele care nu au resedinta in Tarile de Jos sunt lipsite de posibilitatea de a cumpara in coffee-shopuri bauturi nealcoolice si alimente, nerespectandu-se astfel dreptul Uniunii. In acest cotext, Raad van State (Consiliul de stat), pe rolul caruia se afla litigiul, adreseaza intrebari Curtii de Justitie.

Mai intai, Curtea aminteste ca nocivitatea stupefiantelor, inclusiv a celor pe baza de canepa, cum este canabisul, este recunoscuta la nivel global, iar comercializarea acestora este interzisa in toate statele membre, facand exceptie comertul strict controlat pentru o utilizare in scopuri medicale si stiintifice. Aceasta situatie juridica respecta atat diferite instrumente internationale, printre care mai multe conventii ale Organizatiei Natiunilor Unite, la care statele membre au cooperat sau au aderat, cat si dreptul Uniunii.

Intrucat este interzisa introducerea stupefiantelor in circuitul economic si comercial al Uniunii, un administrator al unui coffee-shop nu poate invoca libertatile de circulatie sau principiul nediscriminarii in ceea ce priveste activitatea care consta in comercializarea canabisului.

In ceea ce priveste activitatea care consta in comercializarea de bauturi nealcoolice si de alimente in aceleasi localuri, primarul localitatii Maastricht, precum si guvernul olandez, belgian si francez sustin ca aceasta activitate este cu totul secundara in raport cu vanzarea de canabis si nu poate avea efecte in ceea ce priveste solutionarea litigiului.

Curtea nu retine aceasta teza si considera ca libertatile de circulatie pot fi invocate in mod util de un asemenea administrator in acest context.

In opinia Curtii, comercializarea de bauturi nealcoolice si de alimente in coffee-shopuri reprezinta o activitate de tip restaurant. Astfel, reglementarea in cauza trebuie examinata in raport cu libera prestare a serviciilor.

Curtea constata existenta unei restrictii privind exercitarea acestei libertati in masura in care administratorii coffee-shopurilor nu au dreptul de a vinde produse legale persoanelor care au resedinta in alte state membre, iar aceste persoane nu pot beneficia de asemenea servicii.

Aceasta restrictie este justificata insa prin obiectivul de combatere a turismului drogurilor si a tulburarilor pe care acesta le cauzeaza.

Astfel, aceasta reglementare urmareste sa puna capat tulburarilor cauzate de numarul mare de turisti care doresc sa cumpere sau sa consume canabis in coffee-shopurile situate in localitatea Maastricht. Potrivit informatiilor furnizate de primarul localitatii Maastricht, cele 14 coffee-shopuri din aceasta localitate ar atrage aproximativ 10 000 de vizitatori pe zi si putin peste 3,9 milioane de vizitatori pe an. 70 % dintre acesti vizitatori nu ar locui in Țarile de Jos.

Primarul localitatii Maastricht si guvernul olandez subliniaza ca problemele legate de vanzarea de droguri „usoare” cu care se confrunta aceasta localitate - diferitele forme de tulburari si de criminalitate, numarul in crestere al punctelor de vanzare ilegala a drogurilor, inclusiv a drogurilor „tari” - , s-au agravat din cauza turismului drogurilor. Guvernele belgian, german si francez invoca tulburarile ordinii publice pe care acest fenomen, inclusiv exportul ilicit de canabis, le cauzeaza in alte state membre decat Regatul Tarilor de Jos, in special in statele vecine acestuia.

In aceasta privinta, potrivit Curtii, combaterea turismului drogurilor si a tulburarilor pe care acesta le cauzeaza se inscrie in cadrul luptei impotriva drogurilor. Aceasta are legatura cu mentinerea ordinii publice si cu protectia sanatatii cetatenilor, atat la nivelul statelor membre, cat si la nivelul Uniunii. Aceste obiective constituie un interes legitim de natura sa justifice, in principiu, o restrictie a liberei prestari a serviciilor.

Curtea subliniaza ca o interdictie de a admite nerezidentii in coffee-shopuri constituie o masura de natura sa limiteze in mod substantial turismul drogurilor si, prin urmare, sa reduca problemele create de acesta.

In ceea ce priveste posibilitatea de a adopta masuri mai putin restrictive pentru libera prestare a serviciilor, Curtea constata ca, potrivit informatiilor furnizate de primarul localitatii Maastricht, precum si de guvernul olandez, alte masuri puse in aplicare pentru a combate turismul drogurilor si tulburarile pe care acesta le cauzeaza s-au dovedit insuficiente si ineficace in raport cu obiectivul urmarit.

In ceea ce priveste posibilitatea de a acorda nerezidentilor accesul in coffee-shopuri fara ca, in acelasi timp, sa se permita sa li se vanda canabis, Curtea observa ca nu este usor sa se controleze in mod riguros faptul ca acest produs nu este nici servit nerezidentilor, nici consumat de acestia. In plus, ar exista temerea ca o asemenea abordare incurajeaza comertul ilicit sau revanzarea de canabis nerezidentilor de catre rezidenti in interiorul coffee-shopurilor.

Pe de alta parte, Curtea arata ca reglementarea in cauza nu se opune in niciun mod posibilitatii ca o persoana care nu are resedinta in Țarile de Jos sa intre, in localitatea Maastricht, in alte localuri de tip restaurant pentru a consuma bauturi nealcoolice si alimente. Potrivit guvernului olandez, numarul de asemenea localuri depaseste 500.

MENȚIUNE: Trimiterea preliminara permite instantelor din statele membre ca, in cadrul unui litigiu cu care sunt sesizate, sa adreseze Curtii intrebari cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unui act al Uniunii. Curtea nu solutioneaza litigiul national. Instanta nationala are obligatia de a solutiona cauza conform deciziei Curtii. Aceasta decizie este obligatorie, in egala masura, pentru celelalte instante nationale care sunt sesizate cu o problema similara.

Textul integral al deciziei poate fi consultat aici.