Castigul salarial mediu nominal net a fost de 1496 lei, in decembrie 2010, in crestere cu 8,6%, fata de luna noiembrie, cele mai mari salarii inregistrandu-se in activitatile de intermedieri financiare, iar cele mai mici, in hoteluri si restaurante, se arata intr-un comunicat de presa al Institutului National de Statistica (INS).
Potrivit datelor INS, castigul salarial mediu net a fost de 4.100 lei in activitatile de intermedieri financiare si de 856 lei in hoteluri si restaurante.
“In luna decembrie 2010, in toate activitatile din sectorul economic1, nivelul castigului salarial mediu net a fost in crestere fata de luna noiembrie 2010, ca urmare a acordarii de premii ocazionale (inclusiv prime de vacanta si prime platite cu ocazia sarbatorilor de iarna) ori jutoare banesti, platii sumelor din alte fonduri (inclusiv tichete cadou), dar si realizarilor de productie ori incasarilor mai mari (functie de contracte), a revenirilor din concedii fara plata ori din somaj tehnic, a disponibilizarilor de personal cu salarii mici”, explica Institutul National de Statistica.
Cele mai mari majorari ale castigului salarial se regasesc in extractia minereurilor metalifere (39,9%), fabricarea produselor farmaceutice (29,2%) si in intermedieri financiare (cu exceptia activitatilor de asigurari si ale fondurilor de pensii), fabricarea altor mijloace de transport, fabricarea produselor de cocserie si a produselor obtinute din prelucrarea titeiului, extractia carbunelui superior si inferior (20-22%).
Cresteri intre 14% si 20% au fost in telecomunicatii, extractia petrolului brut si a gazelor naturale, fabricarea produselor textile, silvicultura si exploatare forestiera (inclusiv pescuit si acvacultura), fabricarea echipamentelor electrice, productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat si activitati de asigurari, reasigurari si ale fondurilor de pensii (cu exceptia celor din sistemul public de asigurari sociale), fabricarea calculatoarelor si a produselor electronice si optice, activitati de editare, transporturi pe apa, industria metalurgica, repararea, intretinerea si instalarea masinilor si echipamentelor.
In sectorul bugetar s-au inregistrat cresteri ale castigului salarial mediu net fata de luna precedenta, cu exceptia activitatii de invatamant. Cea mai mare crestere, de peste 14%, s-a inregistrat in administratia publica (14,1%), ca urmare a acordarii, in unele institutii publice, de premii ocazionale (inclusiv prime de vacanta), platii sumelor din alte fonduri (inclusiv pentru perioade anterioare).
Si in sanatate si asistenta sociala, castigul salarial mediu net a crescut cu 1,6%, ca urmare a acordarii de prime ocazionale, respectiv platii drepturilor salariale restante cuvenite salariatilor din unele unitati, precum si platii sumelor din alte fonduri (inclusiv tichete de masa).
In invatamant, scaderea cu 3,2% a salariului mediu net fata de luna precedenta, a fost cauzata de plata cu ora a cadrelor didactice, respectiv de plata, in luna noiembrie, a sumelor din alte fonduri ori pentru perioade anterioare.
Comparativ cu luna decembrie a anului precedent, castigul salarial mediu nominal net a crescut cu 1,3%.
Comentarii articol (1)