Petrolul poate genera o noua criza mondiala, scrie Adevarul.
Cotatiile petroliere au atins ieri nivelul ametitor de 119,8 dolari pe baril, castigand noua dolari in doar cateva ore, dupa ce exporturile de petrol din Libia au scazut cu 25%. Analistii se tem ca, in cazul in care pretul petrolului continua se se aprecieze, acest lucru va determina o noua recesiune la nivel global sau, mai rau, stagflatie.
Ziua de ieri va ramane memorabila pentru volatilitatea pe care a cunoscut-o pretul petrolului. Dupa ce tranzactiile au inceput la circa 110 dolari, cotatia Brent de la bursa londoneza a crescut cu sapte dolari in doar 90 de minute si cu inca doi dolari in urmatoarea ora, astfel ca, la mijlocul zilei, a atins 119,8 dolari pe baril, cel mai ridicat nivel din august 2008.
Preturile alimentelor de baza au crescut cu 20-40% in opt luni, informeaza Ziarul Financiar.
Produsele alimentare de baza s-au scumpit in perioada iulie 2010 - februarie 2011 cu 20-40% arata indicele ZF care a fost calculat pe baza preturilor din hipermarketurile din Capitala.
ZF a selectat 15 produse carora le urmareste pretul din 2008 pana in prezent, odata la sase luni, in aceleasi hipermarketuri din capitala, Carrefour Orhidea si Real Afi Cotroceni.
Aflati din Evenimentul Zilei Cand va aduce roade Fondul Proprietatea.
Chiar daca, la o luna de la listarea pe Bursa, pretul unei actiuni a Fondului a scazut, analistii sunt optimisti ca investitia va fi profitabila pe termen lung.
Asteptari inselate sau o speranta intr-un viitor mai bun? Actiunile Fondului Proprietatea (FP) au scazut pe Bursa usor, dupa prima zi de tranzactionare, cand au facut ravagii si au alimentat asteptarile proprietarilor despagubiti.
Serviciile medicale private trec de 500 milioane de euro, anunta Capital.
In timp ce sistemul medical de stat sufera din cauza lipsei banilor si va fi, anul acesta, subiectul unui drastic proces de reorganizare, piata serviciilor medicale private creste mereu, tintind un volum de 650 de milioane de euro la sfarsitul anului viitor.
Daca previziunile de cresetere a pietei serviciilor medicale in 2010 indica o valoare de peste 500 milioane de euro, anul 2012 se anunta inca si mai benefic: 650 de milioane euro, ceea ce inseamna ca un avans de 30%. In acest ritm, in numai cativa ani, s-ar ajunge la cateva miliarde de euro, adica in zona potentialului estimat al pietei.
Analistii mizeaza pe un curs de schimb in scadere, chiar spre 4,1 lei /euro, titreaza Financiarul.
Ei avertizeaza insa ca niveluri prea scazute nu sunt sustenabile, din cauza starii modeste a economiei.
Leul a inregistrat in ultima peioada o tendinta de apreciere, principalii factori care au dus la intarirea monedei nationale fiind contextul international favorabil Romaniei, cresterea economiei in trimestrul IV din 2010, imbunatatirea perspectivei pentru 2011, precum si majorarea dobanzilor pe piata interbancara. In acest context, majoritatea analistilor mizeaza pe o fluctuatie a cursului de schimb in jurul nivelului de 4,2 lei /euro.
Comentarii articol (0)