Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) si Agentia pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA) au lansat luni, cu ocazia Zilei internationale pentru eliminarea discriminarii rasiale, primul ghid complet de drept european privind nediscriminarea, informeaza CEDO.
Manualul de drept european privind nediscriminarea, publicat de Agentia pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA) in colaborare cu Curtea Europeana a Drepturilor Omului este primul ghid complet de drept european privind nediscriminarea.
Manualul, bazat pe jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului si a Curtii Europene de Justiti, trateaza mai multe subiecte: contextul si introducerea in dreptul european privind nediscriminarea (inclusiv tratatele ONU in domeniul drepturilor omului), categoriile discriminate si mecanismele de protectie impotriva discriminarii, domeniul de aplicare al legii (inclusiv cine este protejat) si criteriile de protectie, precum gen, handicap, varsta, rasa si nationalitate.
Ghidul se adreseaza profesionistilor in drept la nivel national si european, inclusiv judecatori, procurori, avocati, autoritati de aplicare a legii, precum si altor categorii implicate in acordarea de consultanta juridica, cum sunt institutiile nationale pentru drepturile omului, organismele de promovare a egalitatii si centrele de consultanta juridica, in randul carora va fi distribuit manualul.
Lucrarea poate fi consultata, de asemenea, on-line sau descarcata (
www.fra.europa.eu) si este insotita de un CD-Rom care contine legislatia pertinenta, literatura de specialitate, studii de caz si rezumate ale cauzelor.
Ghidul este disponibil deja in limbile engleza, franceza si germana, urmand ca in curand sa apara versiunile in limbile bulgara, ceha, maghiara, italiana, romana, spaniola si greaca. In final materialul va fi disponibil in aproape toate limbile UE si in croata.
“Manualul de fata va facilita accesul la justitie al victimelor discriminarii din intreaga Europa, intrucat prezinta un sistem complicat de norme intr-un mod simplu si inteligibil. Este un moment potrivit pentru lansarea acestui proiect comun de succes, acum cand ne pregatim pentru aderarea Uniunii Europene la Conventia europeana a drepturilor omului”, a declarat presedintele CEDO, Jean-Paul Costa.
___
Nota Avocatnet.ro: Puteti consulta varianta in limba engleza a Manualului in fisierul atasat.
Comentarii articol (0)