Comisia Europeana (CE) a lansat un a raport care atrage atentia asupra modului in care se utilizeaza resursele. Executivul european precizeaza ca majoritatea metalelor nu ajung nici macar la o rata de reciclare de 1 %, ceea ce le-ar putea face indisponibile in viitor.
“In ciuda ingrijorarii manifestate de sectorul industrial in privinta penuriei si a preturilor ridicate, in prezent se recicleaza doar aproximativ 1 % din anumite metale esentiale pentru tehnologiile de varf. Restul este irosit, fiind aruncat pur si simplu la sfarsitul vietii unui produs”, se arata intr-un comunicat de presa al CE.
Raportul lansat de Comisie avertizeaza ca, daca aceste practici nu sunt schimbate radical, unele metale esentiale, metale specializate si metale din pamanturi rare ar putea deveni indisponibile pentru utilizarea in tehnologia moderna.
Totusi, in cazul unor metale ca fierul, otelul, cuprul, aluminul, plumbul si cositorul, rata de reciclare este mai mare, fiind cuprinsa intre 25% si 75%, la nivel global, cu precizarea ca proportiile sunt mai reduse in anumite economii in curs de dezvoltare.
“Cresterea ratelor de reciclare cu ajutorul unor sisteme de colectare si infrastructuri de reciclare mai bune, mai ales in tarile in curs de dezvoltare, ar putea reduce cu milioane sau chiar miliarde de tone emisiile de gaze cu efect de sera si ar putea duce la crearea unui numar semnificativ de locuri de munca ecologice”, se mai explica in documentul de presa.
Potrivit raportului, reciclarea metalelor este de 2-10 ori mai eficienta din punct de vedere energetic decat obtinerea lor din minereuri.
Prin lansarea raportului, se face apel la organele legislative si la factorii de decizie politica sa gaseasca modalitati de imbunatatire a reciclarii.
“Comisia va finaliza in curand o «Foaie de parcurs catre o Europa eficienta din punct de vedere al utilizarii resurselor», care stabileste un program de transformare si pregateste terenul pentru etapele viitoare. Avem nevoie acum de un dialog real cu statele membre, deoarece vor fi necesare decizii importante in domenii precum reforma fiscala si eliminarea subventiilor ineficiente. Este binevenit, de asemenea, apelul pentru concentrarea eforturilor asupra reciclarii”, a declarat comisarul european pentru mediu, Janez Potocnik.
Comentarii articol (0)