MMFPS considera ca actualul cadru normativ care reglementeaza munca prin agent de munca temporara (AMT), prevazut in HG nr. 938/2004, nu a constituit un stimulent pentru utilizarea acestor forme de ocupare. Potrivit notei de fundamentare a proiectului lansat in dezbatere, noile reglementari vor duce la crearea accesului la un loc de munca si reducerea ratei somajului. De asemenea, noile reguli vor asigura un nivel ridicat de protectie al salariatilor temporari.
In proiectul de HG privind conditiile de functionare, precum si procedura de autorizare a agentului de munca temporara se stabileste ca, pentru a fi autorizati ca agenti de munca temporara, solicitantii trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii:
- sa fie constituiti potrivit legii si sa aiba prevazut in actul constitutiv, ca obiect principal de activitate, „Activitati de contractare, pe baze temporare, a personalului conform codului CAEN”;
- sa nu inregistreze debite la bugetul de stat sau la bugetele locale;
- sa nu figureze in evidentele cazierului fiscal cu fapte sanctionate de reglementarile financiare, vamale, precum si cele care privesc disciplina financiara;
- sa nu aiba aplicate sanctiuni in ultimele 24 luni anterioare datei formularii cererii de autorizare pentru incalcarea repetata a prevederilor legislatiei muncii, comerciale si fiscale;
- sa constituie garantia financiara.
Cum se va obtine autorizatia?
Autorizatia de functionare a AMT, conform proiectului de HG, este valabila 2 ani, existand posibilitatea de a fi prelungita, la cerere, din 2 in 2 ani. O noutate propusa de Ministerul Muncii se refera la eliminarea posibilitatii agentilor de munca temporara, care si-au desfasurat activitatea neintrerupt o perioada de 4 ani, de a mai putea beneficia de obtinerea unei autorizatii pe o perioada nelimitata.
Pentru a obtine autorizatia de functionare, conform reglementarilor propuse, trebuie depusa o cerere la agentiile judetene pentru ocuparea fortei de munca, insotita de urmatoarele documente:
- actul constitutiv sau actul aditional la actul constitutiv, dupa caz, in care sa fie mentionat obiectul de activitate, in copie legalizata;
- certificatul de inregistrare la registrul comertului, emis de oficiul registrului comertului in care sa fie mentionat obiectul principal de activitate, in copie legalizata;
- cazierul fiscal;
- certificate eliberate de institutiile competente, care sa ateste ca solicitantul nu inregistreaza debite la bugetul de stat sau la bugetele locale;
- certificat constatator eliberat de oficiul registrului comertului, care trebuie sa cuprinda mentiuni din care sa rezulte ca persoanele juridice solicitante nu se afla in procedura de reorganizare sau faliment, potrivit legii;
- dovada constituirii garantiei financiare;
- dovada achitarii sumelor corespunzatoare tarifului de autorizare sau de prelungire a autorizatiei, dupa caz.
- declaratie pe proprie raspundere a solicitantului potrivit careia nu i s-au aplicat sanctiuni in ultimele 24 luni anterioare datei formularii cererii de autorizare pentru incalcarea repetata a prevederilor legislatiei muncii, comerciale si fiscal.
Proiectul elaborat de MMFPS stabileste ca valoarea tarifului de autorizare este, la fel ca pana acum, in cuantum de 3 castiguri salariale medii brute utilizate la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat din anul solicitarii autorizatiei. Acelasi tarif este datorat si in cazul prelungirii autorizatiei.
Potrivit aceluiasi proiect, autorizatia de functionare a agentului de munca temporara se retrage daca acesta se afla in insolventa.
In acelasi timp, se prevede ca desfasurarea activitatilor specifice fara autorizatie constituie contraventie si se va sanctiona cu amenda de la 10.000 lei la 30.000 lei. In reglementarile actuale, amenda putea ajunge doar pana la 20.000 de lei.
Cum functioneaza AMT?
Pot fi incadrati la un angajator AMT , conform reglementarilor propuse de Ministerul Muncii, atat cetatenii romani, cat si cei straini sau apatrizi, cu domiciliul sau resedinta in Romania, in baza autorizatiei de munca sau a permisului de sedere in scop de munca.
Agentul de munca temporara incheie cu salariatul temporar un contract de munca temporara, in scris, in limba romana.
Ulterior, salariatul temporar va fi pus la dispozitia unui utilizator printr-un contract incheiat de AMT. Contractul de munca temporara este un contract individual de munca ce se incheie in scris intre agentul de munca temporara si salariatul temporar, pe durata unei misiuni.
Conform Codului Muncii, misiunea de munca temporara se stabileste pentru un termen care nu poate fi mai mare de 24 de luni. Durata muncii temporare poate fi prelungita, insa, pe perioade succesive care, adaugate la durata initiala a misiunii, nu poate conduce la depasirea unei perioade de 36 de luni.
Printre obligatiile AMT se numara tinerea evidentei contractelor de munca temporara si inregistrarea lor, in conditiile Legii nr. 53/2003, cu modificarile si completarile ulterioare. Contractele de munca temporara se inregistreaza in Registrul general de evidenta a salariatilor, iar in cazul in care nu este respectata aceasta obligatie, proiectul prevede aplicarea unei amenzi de la 2.000 la 3.000 de lei sau chiar retragerea autorizatiei.
In acelasi timp, conform Codului Muncii, AMT este cel care retine si vireaza toate contributiile si impozitele datorate de salariatul temporar catre bugetele statului si plateste pentru acesta toate contributiile datorate.
Codul Muncii prevede, de asemenea, ca punerea la dispozitie catre AMT a unui numar de pana la 5 persoane fara contract de munca temporara constituie contraventie si se va sanctiona cu amenda de la 5.000 lei la 10.000 lei, pentru fiecare persoana identificata, fara a depasi valoarea cumulata de 100.000 lei.
In proiectul publicat de Ministerul Muncii se prevede expres faptul ca toate conditiile de baza de angajare si de munca aplicabile salariatilor temporari sunt, pe durata misiunii de munca temporara la un utilizator, cel putin acelea care s-ar aplica salariatilor in cazul in care acestia ar fi fost recrutati direct de catre utilizatorul respectiv pentru a ocupa acelasi loc de munca.
Obligatiile utilizatorului
Utilizatorul poate incheia cu salariatul temporar un contract individual de munca pe perioada nedeterminata numai dupa incetarea misiunii. Totodata, in actul normativ elaborat de Ministerul Muncii, se prevede ca orice clauza prin care se interzice angajarea de catre utilizator a salariatului temporar dupa indeplinirea misiunii este nula.
Codul Muncii prevede accesul salariatilor temporari la toate serviciile si facilitatile acordate de utilizator, in aceleasi conditii ca si ceilalti salariati ai acestuia. Totusi, utilizatorul nu poate beneficia de serviciile salariatului temporar, daca urmareste sa inlocuiasca astfel un salariat al sau al carui contract de munca este suspendat ca urmare a participarii la greva.
Avantajele muncii prin agentul de munca temporara
In cadrul seminarului AvocatNet.ro “Modificari recente ale legislatiei muncii”, Serban Paslaru, avocat asociat la Tuca Zbarcea & Asociatii si coordonatorul departamentului de dreptul muncii din cadrul societatii de avocatura, a enumerat avantajele muncii prin agent de munca temporara:
- nu exista niciun angajament pe perioada nedeterminata al beneficiarului in ceea ce priveste garantarea postului si a beneficiilor salariatului, intrucat intre beneficiar si salariatul temporar nu exista o relatie de munca;
- folosirea de forta de munca temporara poate raspunde nevoilor temporare ale unui beneficiar;
- beneficiarul poate renunta la misiunea respective, in orice moment, conform conditiilor contractului de prestari servicii incheiat cu AMT;
- beneficiarul poate solicita AMT sa inlocuiasca salariatul angajat temporar, daca acesta este necorespunzator;
- incetarea misiunii de munca se realizeaza conform contractului de punere la dispozitie, nefiind necesara concedierea salariatului. Astfel, beneficiarul evita constrangerile rezultate din aplicarea regimului concedierilor, precum preaviz, justificarea deciziei de concediere sau platile compensatorii.
_
Proiectul de HG poate fi consultat in fisier atasat.
Comentarii articol (8)