Angajatorul poate încheia un contract pe durată determinată doar dacă se încadrează în mod real și obiectiv într-unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de lege. O eroare pe care angajatorul nu ar trebui să o facă este aceea de a omite să precizeze în contracte ce cazuri sunt incidente în raporturile respective - o eroare ce poate să-l coste inclusiv recalificarea contractului. Este esențial ca în companii să se înțeleagă și să respecte caracterul excepțional al contractului individual de muncă pe durată determinată. Acesta nu trebuie să devină o practică standard pentru a eluda obligațiile și stabilitatea oferite de contractul pe durată nedeterminată, ci trebuie utilizat doar atunci când situația faptică o impune ori se justifică legal.
Munca prin agent de muncă temporară reprezintă o soluție flexibilă atât pentru angajatori, cât și pentru lucrători, oferind oportunități de angajare pe termen scurt și mediu. Această formă de angajare este reglementată de dispozițiile art. 88-102 din Codul muncii și HG 1256/2011, care stabilesc cadrul legal și condițiile în care se desfășoară munca temporară. Citește articolul
Legea impune obținerea unei autorizații pentru a desfășura activități de punere la dispoziție a angajaților unor terți pentru misiuni temporare, dar în practică autorizația lipsește uneori, ceea ce creează premisele nerespectării drepturilor angajaților temporari. Angajatorii confundă munca prin agent temporar cu detașarea, de exemplu, deși diferențele sunt substanțiale. Citește articolul
Contractul de muncă temporară este reglementat în mod special de Codul muncii, în contextul muncii prin agent temporar. Legea stabilește care sunt condițiile în care funcționează raportul triunghiular în care intră agentul, salariatul și utilizatorul (cel căruia agentul îi pune la dispoziție salariatul pe durata unei misiuni). Ca să ajungem la punerea la dispoziție, între agent și lucrător trebuie încheiat un contract de muncă temporară, dar nu e obligatoriu ca între aceștia să existe în paralel și un contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată. Citește articolul
Conceptul de muncă prin agent de muncă temporară este utilizat pentru a răspunde nevoilor specifice și variate ale angajatorilor și angajaților în funcție de industrii, fiind un mecanism extrem de util atât pentru organizațiile care aleg să îl folosească, cât și pentru persoanele care își pun la dispoziție abilitățile pentru a fi angajați ca salariați temporari. Citește articolul
Actualele norme pentru autorizarea și funcționarea agenților de muncă temporară urmează să fie înlocuite anul acesta. Condiții detaliate și mai numeroase pentru a solicita autorizarea, perioadă mai lungă de valabilitate a autorizațiilor, mai multe obligații dață de lucrători și sancțiuni mai dure sunt prinse într-un proiect de hotărâre analizat de redacția noastră. Citește articolul
Primele concluzii ale campaniei naționale a inspectorilor de muncă pentru verificarea respectării de către cei vizați a prevederilor legale referitoare la relațiile de muncă și la regimul juridic aplicabil străinilor pe teritoriul României arată că angajatorii nu respectă regulile privind timpul de muncă și repausul, orele suplimentare și concediul de odihnă, că salariile nu sunt plătite la timp și că există firme care acționează ca agenți de muncă temporară care nu sunt autorizate conform legii. Citește articolul
S-a scris mult despre implicațiile practice generate de fiscalizarea bacșișului. Și, foarte probabil, se va mai scrie, cu atât mai mult cu cât, la fiecare pas în implementare, apar noi și noi provocări pentru companiile vizate. Cine s-ar fi gândit, spre exemplu, auzind de fiscalizarea bacșișului, la efectele acestei măsuri asupra obligațiilor în materia protecției datelor cu caracter personal? Citește articolul
Avantajele firmelor care folosesc leasingul de personal sau salariații temporari, mai exact, sunt legate, printre altele, de eliminarea unor responsabilități birocratice legate de contractele de muncă ale acestora, cum ar fi înregistrarea contractelor, întocmirea documentației pentru angajare, controlul de medicina muncii sau declararea și plata salariului și ale contribuțiilor. Totuși, aceste companii au o serie de obligații clare față de acești salariați, iar amenzile pentru nerespectarea lor ajung și la câteva mii de lei. Citește articolul
Plata zilelor de concediu de odihnă neluate și a primei de vacanță aferente acordate salariaților temporari trebuie să fie cel puțin egală cu drepturile care sunt date angajaților direcți ai firmei, care au ocupat același post pentru aceeași perioadă de timp, a stabilit Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE). Citește articolul