CJUE: Compensarea zilelor de odihnă neluate de angajații temporari trebuie să fie cel puțin egală cu cea a salariaților permanenți

Curtea s-a pronunțat asupra acestui aspect după ce a fost sesizată ca urmare a unui conflict de muncă din Portugalia dintre doi lucrători temporari care au ajuns la un angajator (utilizator) printr-o agenție de muncă temporară. 

La finalul misiunii care a durat aproape doi ani, muncitorii au fost nemulțumiți de banii primiți pentru zilele de odihnă neluate în acest răstimp și de lipsa primei de vacanță, care se acorda în respectiva companie. Angajatorul a motivat că drepturile bănești aferente zilelor de odihnă neluate ar trebui calculate conform legislației aplicabile salariaților temporari, și nu potrivit celor generale legate de concediul de odihnă.

Drept consecință, prin aplicarea legislației speciale, salariații temporari aveau dreptul la mai puține zile de concediu de odihnă și la o sumă mai mică corespunzătoare primei de vacanță față de situația în care ar fi fost recrutați direct de către firmă pentru aceeași perioadă de timp și pentru aceleași activități prestate.

Instanța de judecată în domeniul muncii din Portugalia a solicitat un punct de vedere Curții europene de justiție pentru a afla dacă o astfel de reglementare națională este compatibilă cu Directiva nr. 104/2005 privind munca prin agent de muncă temporară.

Curtea a stabilit că prevederile directivei înlătură o legislație națională ce determină un tratament mai puțin favorabil în privința compensațiilor acordate unui salariat temporar. De asemenea, conform directivei, lucrătorii temporari trebuie, pe durata misiunii, să aibă parte de un tratament de muncă cel puțin egal cu cel aplicat salariaților permanenți ai angajatorului.

O astfel de egalitate de drepturi, prevăzute de Directiva privind munca prin agent de muncă temporară, există deja în Codul muncii din țara noastră. Mai exact, la art. 93 se prevede că salariații temporari au acces la toate serviciile și facilitățile acordate de angajator, în aceleași condiții ca și ceilalți salariați, iar salariul primit de lucrătorul temporar pentru fiecare misiune nu poate fi inferior celui pe care îl primește angajatul permanent, care prestează aceeași muncă sau una similară.