Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie
reaminteşte comercianţilor că în perioada 15 ianuarie – 15 aprilie inclusiv, pot
organiza vânzări de soldare pentru produsele de toamnă – iarnă.
În funcţie de necesităţile comerciantului, perioada de soldare poate
dura de la o zi până la 45 de zile calendaristice cu condiţia să respecte
intervalul prevăzut prin lege. Vânzările de soldare se organizează în
conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr.99/2000 privind
comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, aprobată prin Legea 650/2002
şi HG 333/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OG 99/2000.
Pot fi supuse operaţiunilor de soldare numai produsele
nealimentare a căror desfacere are caracter sezonier. În această categorie se
încadrează grupe de produse cum ar fi (dar fără a se limita la): confecţii
inclusiv blănărie, pielărie, produse de marochinărie şi galanterie, tricotaje,
ţesături, încălţăminte, articole sport – turism, cosmetice, aparate de încălzire
şi climatizare, ventilatoare, precum şi alte produse similare.
Comercianţii au obligaţia să notifice vânzarea de soldare la primăria
în a cărei rază teritorială îşi desfăşoară activitatea cu cel puţin 15 zile
înainte de începerea operaţiunilor. Comerciantul sau persoana împuternicită de
acesta va completa câte două formulare de notificare şi două liste de inventar
pentru mărfurile de soldat. Un exemplar din notificare la care se anexează lista
de inventar se depune / se transmite la sediul primăriei respective, iar al
doilea exemplar din fiecare formular, împreună cu dovada / confirmarea de
primire se păstrează la sediul structurii de vânzare respective. Formularul
notificării vânzărilor de soldare se adresează primarului şi se poate completa
şi depune la sediul primăriei localităţii în a cărei rază teritorială este
amplasată structura de vânzare, iar în cazul Municipiului Bucureşti la sediul
primăriilor de sector, după caz, sau se poate transmite prin scrisoare
recomandată cu confirmare de primire.
În cazul în cazul în care vânzările de soldare se efectuează în pierdere,
costul de achiziţie este deductibil din punct de vedere fiscal.
Vânzarea de soldare este intens practicată în ţări ca Franţa, Germania
sau Spania, cu avantaje importante atât pentru comercianţi cât şi pentru
consumatori. În România aportul sectorului comercial la formarea PIB-ului este
semnificativ.
Utilizarea în condiţiile legii a acestei practici comerciale asigură
pentru comercianţi o creştere a cifrei de afaceri, precum şi reducerea
stocurilor excedentare pentru mărfurile sezoniere, iar consumatorilor le oferă
posibilitatea de a achiziţiona produse de calitate la preţuri mai mici, fiind
protejaţi de reglementările din domeniu.
Comentarii articol (0)