In urma unui control efectuat in luna iulie, comisarii Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor au intalnit nereguli la aproximativ doua treimi din comerciantii de bauturi racoritoare si ape minerale verificati, informeaza ANPC. Amenzile aplicate se ridica la peste 1,4 milioane de lei.
Conform ANPC, peste 164 de mii litri de sucuri, nectaruri si bauturi racoritoare nu se incadrau in prevederile legale in vigoare privind protectia consumatorilor. In acelasi timp, au fost intalnite nereguli la peste 4 milioane de litri de apa minerala aflate pe rafturile magazinelor.
Printre cele mai relevante neconformitati, se numara comercializarea apei minerale naturale si a apei de izvor provenite din aceeasi sursa sub mai multe denumiri comerciale, precum:
• apa minerala naturala denumita Lipova – Profi, in loc de Baile Lipova;
• apa minerala naturala avand indicata sursa Malnas – Bai Covasna, in loc de Perla Covasnei;
• minerale naturale Gloria si Vitaqua, provenite din aceeasi sursa, desi Gloria nu figureaza ca apa minerala naturala recunoscuta in Ungaria, iar Vitaqua este exploata din alta sursa decat cea inscriptionata pe eticheta.
De asemenea, ANPC subliniaza ca, in cazul apei minerale AquaCarpatica, sintagma “cea mai pura apa mineral din lume” nu poate fi probata, fiind astfel incorecta.
In ce priveste sucurile naturale, au fost intalnite numeroase cazuri in care produsele se vindeau sub denumiri necorespunzatoare, precum:
• bautura racoritoare cu suc de portocale si piersici, desi produsul continea suc de mere in cantitate mai mare;
• bauturi racoritoare pe a caror etichete erau mentionate suc de mere/suc de pere/suc de struguri si aroma de cola, desi sucul de fructe reprezenta maxim 1%, procent care nu da specificitate produsului;
• lipsa mentiunii cu indulcitori din denumirea produsului, desi acestia se regaseau in lista ingredientelor.
Si in cazul apelor minerale au fost intalnite inscrisuri incorecte de natura sa creeze confuzii cu apele minerale naturale:
• apa de masa Tuana pe a carei eticheta, in mod abuziv, se mentioneaza sintagma apa minerala necarbogazoasa;
• comercializarea apei de izvor sub denumirea incorecta de apa naturala de izvor - apa de izvor Devin de provenienta Bulgaria, cu denumirea incorecta Apa naturala plata de izvor;
• comercializarea sub denumirea de apa minerala cu aroma de lamaie inscriptionata pe eticheta produsului, desi apa minerala naturala nu poate face obiectul nici unei alte adaugiri (cu exceptia dioxidului de carbon).
Alte nereguli intalnite se refera la conditiile de depozitare, putand afecta calitatea apei minerale, lipsa inscrierii mentiunii "continut de fruct minim ...%" in cazul nectarurilor sau ilustrarea pe etichete a fructelor/portiunilor vegetale desi produsul continea numai arome.
Pentru incalcarea dispozitiilor legale referitoare la comercializarea apelor minerale, comisarii ANPC au aplicat 400 sanctiuni contraventionale, valoarea ridicandu-se la aproximativ 700 de mii de lei. Totodata, comercializarea necorespunzatoare a sucurilor a atras 517 de sanctiuni contraventionale, cuantumul amenzilor fiind de aproape 780 mii de lei.
ANPC recomanda cumparatorilor sa citeasca cu atentie lista ingredientelor, sa nu cumpere bauturi racoritoare, sucuri si nectaruri din fructe cu ambalaje neetanse, dar si sa pastreze bonul de casa pentru a putea proba in cazul in care, in mod justificat, doriti sa reclamati calitatea/siguranta unui produs.
Comentarii articol (0)