ACCES GRATUIT
Comisia Europeana
Aproximativ 700 de mii de juristi vor fi specializati in dreptul UE, pana in 2020
Pana in anul 2020, in Uniunea Europeana, ar trebui sa existe 700 de mii de juristi cu pregatire in dreptul comunitar, potrivit unui document de politica publica elaborate de Comisia Europeana si prezentat de Departamentul pentru Afaceri Europene (DAE).
Articolul continuă mai jos
Conform datelor prezentate de Uniunea Europeana, in prezent , la nivelul UE exista un numar de aproximativ 1,4 milioane de juristi (judecatori, avocati, procurori, notar). Prin aceasta initiativa, Comisia doreste ca cel putin 700 de mii dintre acestia sa fie pregatiti in dreptul UE.
“CE isi propune ca
toti juristii sa beneficieze, macar o data in cariera lor, de o perioada de pregatire in dreptul UE, care sa dureze minim o saptamana”, se arata in documentul de presa al DAE.
Astfel, scopul acestei initiative este acela de a avea profesionisti care sa aplice dreptul UE. Pe de alta parte, CE subliniaza ca existenta unui numar mare de juristi cu pregatire in dreptul UE va genera
o mai mare incredere reciproca intre diferitele sisteme legale din Europa si va imbunatati implementarea legislatiei comunitare.
In acest sens,
Comisia solicita guvernelor nationale, dar si tuturor structurilor de profil sa sprijine acest demers. Mai mult, Executivul UE intentioneaza sa faciliteze accesul la fondurile europene pentru finantarea unor proiecte de pregatire de inalta calitate.
Potrivit DAE, pregatirea judiciara in domeniul dreptului european va cuprinde legislatia UE, inclusiv dreptul material si de procedura, dar si jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene. De asemenea, pregatirea va include si cunostinte despre sistemele judiciare nationale.
Totodata, schema de pregatire judiciara europeana va cuprinde atat activitatile de pregatire judiciara in general, fie ca sunt organizate la nivel local, national sau european, cat si schimburi de experienta intre juristii din statele membre.
Mai multe informatii aici.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (2)