Cartile care ne-au facut oameni

Articolul original publicat in 23 octombrie 2011

Scriu acest articol dintr-un tren aglomerat. Planuisem sa va scriu total altceva astazi, insa, imaginea pe care o am in acest moment in fata m-a facut sa ma razgandesc. Sunteti curiosi ce vad?

Un baietel de vreo 10 ani cu ochi mari si curiosi, mestecand incruntat guma, cu castile in urechi... CITESTE concentrat Jules Verne, Insula misterioasa. Este atat de prins in povestea cartii, incat nimic din ceea ce se intampla in jur nu pare sa patrunda in universul lui. Nici macar fetitele de langa el (banuiesc ca ii sunt surori) care se joaca zgomotos. Nici macar controlorul care ne verifica tichetele de calatorie. Nimic.

Baietelul acesta citind este o imagine noua pentru mine si va marturisesc sincer ca m-am zgait cateva minute bune la el, parca sa ma conving ca e aievea. Chiar si acum, cand scriu, ridic din cand in cand privirea sa vad daca mai e acolo.

Intr-o lume in care ni se spune in fiecare zi la televizor ca prichindeii nostri sunt ahtiati dupa telefoane mobile, jocuri pe calculator si internet, in aceasta lume in care ni se tot prezice apocalipsa cartilor, un copil citeste. Si sunt sigura ca mai sunt si altii ca el. Nu-i pierduta societatea, va zic!

Pornind de la aceasta imagine, m-am gandit sa vorbim astazi despre carti. Cartile care au sapat in noi, care au modificat structuri interioare, carti miraculoase care au alinat, carti care ne-au schimbat perspectivele. CARTI. Acele carti pe care ati vrea sa le duceti cu voi, daca cineva v-ar impune sa pastrati doar cateva.

Ma astept sa fim intelegatori unii cu altii si sa nu judecam. Gusturile, nici chiar cele pentru literatura beletristica, nu se discuta. Fiecare citeste ce vrea si ce-i place. Sa respectam asta.

Ce am citit prima oara, in afara lecturilor obligatorii si in afara povestilor pe care toti le parcurgem? Robinson Crusoe de Daniel Defoe. Era o carte veche, din hartie groasa si ingalbenita, cu coperta invelita in hartie cerata maronie pe care scria cu albastru inchis titlul si autorul. Coperta improvizata era lipita cu scotch, ca multe dintre paginile cartii, care s-ar fi pierdut altfel.

Dupa Robinson Crusoe, au urmat alte zeci si zeci de carti. Unele s-au pierdut printre celelalte, dar sunt cateva... ei bine, da, sunt cateva carti pe care le-as reciti oricand cu placere si interes, convinsa fiind ca, de fiecare data, mi s-ar releva intr-o alta lumina si m-ar invata inca ceva.

Nu am sa fac un top. Va insirui doar cateva titluri. Si am sa va rog sa faceti si voi la fel. Astept cu placere si interes recomandarile voastre.

Asadar, cateva dintre cartile mele "preferate" (despre care puteti citi mai multe accesand link-urile din titluri):

Jurnalul lui Mihail Sebastian – Este considerat "una dintre cele mai captivante scrieri memorialistice ale literaturii romane moderne, dar si un extraordinar document de istorie culturala si politica a anilor '30-'40" .

Poveste despre dragoste si intuneric - Amos Oz. Scriere autobiografica a celui mai important scriitor israelian in care gasim detalii impresionante despre cum s-a simtit, la nivelul oamenilor obisnuiti, nasterea statului Israel.

Sa nu ma parasesti - Kazuo Ishiguro. O carte tulburatoare, care iti spune cu calm o poveste tragica si emotionanta. Oamenii sunt cruzi si egoisti si ar fi in stare de cele mai inspaimantatoare fapte pentru a se asigura ca le este si le va fi bine.

Extrem de tare si incredibil de aproape - Jonathan Safran Foer. O poveste pe care nu ai cum sa nu o indragesti, spusa la persoana I, toate evenimentele fiind relatate din perspectiva unui baietel de 9 ani, care si-a pierdut tatal in atacurile teroriste din 11 septembrie.

Oscar si Tanti Roz - Eric Emmanuel Schmitt - O carte care vorbeste cu sinceritate (uneori chiar brutala) despre moarte. Dar si despre prietenie si implinire. Una dintre cele mai cuprinzatoare descrieri a acestei carti o puteti gasi aici

Intermitentele mortii - Jose Saramago. Romanul vorbeste despre moarte dintr-o perspectiva cinica si inedita. Ce s-ar intampla daca oamenii nu ar mai muri? Implicatiile unei asemenea situatii sunt mai tulburatoare decat am fi inclinati sa credem si, in niciun caz, asa de fericite cum ne-am imagina.

Quo Vadis - Henryk Sienkiewicz. O poveste de dragoste in Roma antica, cu multiple intorsaturi de situatie. O carte care se citeste rapid, iar imaginile descrise ti se deruleaza in fata ochilor ca un film pe care nu vrei sa il pui pe pauza. "Romanul contine atat scene care prezinta viata tumultoasa si extravaganta a inaltei societati romane, cat si acte pline de violente, la care iau parte cei condamnati de imparat. La un anumit nivel, romanul devine chiar emotionant, dar nu va faceti griji, actiunea e cat se poate de alerta. Un adevarat deliciu!" scrie cineva pe un blog.

Gluma - Milan Kundera. O satira la adresa regimului comunist.

Abia astept cartile voastre. Si inca ceva... Care a fost prima carte pe care ati citit-o?

PS. Tilul acestui articol este el insusi titlul unei carti.

Later edit (23 aprilie 2013) - Intre timp pe lista mea s-au mai adaugat:

Jurnalul Annei Frank. Cartea in care natura umana m-a dezamagit si m-a emotionat in egala masura. Asa am inteles ca lucrurile au un echilibru fin al lor, un mecanism prin care se autoregleaza. Pentru egoismul pe care il intalnesti, viata te recompenseaza si iti da posibilitatea sa cunosti si solidaritatea. Pentru fiecare rautate eliberata in lume, se gaseste si un gest nobil compensator. Si invers.

Fetele tacerii - Augustin Buzura.O retrospectiva istorica pe care nimeni nu ar trebui sa o rateze pentru ca cei care uita istoria risca sa o repete.

Poveste despre dragoste si intuneric - Amos Oz. E una dintre scriererile autobiografice care m-a marcat profund. O carte cu atat de multe povesti cat este cititorul in stare sa cuprinda. Povesti care se împletesc, se completeaza, se influenteaza. Nasterea statului Israel, sinuciderea unei mame, istoria unei familii, relatia dintre copii si parinti sunt doar cateva dintre multele chei de lectura din acest roman autobiografic.