Ordinul Ministerului Administratiei si Internelor nr. 256/2011 privind procedura de testare a integritatii profesionale a personalului Ministerului Administratiei si Internelor a fost publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 836 din 25 noiembrie 2011.
Avand in vedere prevederile art. 171 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea si functionarea Ministerului Administratiei si Internelor, aprobata cu modificari prin Legea nr. 15/2008, cu modificarile si completarile ulter ioare, ale Legii nr. 360/2002 privind Statutul politistului, cu modificarile si completarile ulterioare, ale Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificarile si completarile ulterioare, ale Legii nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republica ta, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si ale Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicata, tinand seama de dispozitiile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 120/2005 privind operationalizarea Directiei generale anticoruptie din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor, aprobata cu modificari prin Legea nr. 383/2005, in temeiul art. 7 alin. (4) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 30/2007, aprobata cu modificari prin Legea nr. 15/2008, cu modificarile si completarile ulterioare, ministrul administratiei si internelor emite prezentul ordin.
Art. 1. - Prezentul ordin stabileste procedura de testare a integritatii profesionale a personalului Ministerului Administratiei si Internelor, denumit in continuare M.A.I.
Art. 2. - Testarea poate fi efectuata la initiativa Directiei Generale Anticoruptie, denumita in continuare D.G.A., sau la solicitarea structurilor M.A.I.
Art. 3. - Subiect al testarii poate fi orice persoana care face parte din personalul M.A.I.
Art. 4. - Testul are ca obiectiv prevenirea faptelor de coruptie in care ar putea fi implicat personalul M.A.I.
Art. 5. - (1) Testul se va desfasura cu respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, a demnitatii umane si profesionale ale subiectilor supusi testarii
(2) Se interzice folosirea activitatii de testare care are ca scop stirbirea autoritatii, prestigiului, imaginii persoanelor testate ori intereselor legale circumscrise functiei pe care o detin
(3) In activitatea de testare este interzisa provocarea persoanei supuse testarii la savarsirea de fapte cu caracter penal si/sau disciplinar
(4) Prin provocare se intelege actiunea politistilor D.G.A. de a incita sau instiga la comiterea de infractiuni/abateri disciplinare.
Art. 6. - Selectarea personalului ce urmeaza a fi testat se face in functie de zonele si locurile cu riscuri si vulnerabilitati la coruptie.
Art. 7. - (1) Persoanele care participa la realizarea testului fac parte din cadrul D.G.A. si, de regula, desfasoara activitatile specifice in mod conspirat
(2) Testarea se realizeaza numai cu aprobarea conducerii D.G.A.
Art. 8. - (1) La efectuarea testarii se utilizeaza mijloace de inregistrare audiovideo, de transport si de comunicatii din dotarea M.A.I., precum si documente de acoperire, in conditiile prevazute de actele normative in vigoare
(2) Daca situatia o impune, se pot folosi mijloace si din alte surse, numai cu consimtamantul prealabil al proprietarului ori al persoanei care le are in folosinta, cu evitarea producerii deconspirarii sau altor consecinte negative.
Art. 9. - Realizarea testarii va fi condusa nemijlocit de un ofiter din structura de profil a D.G.A., desemnat de catre conducerea acestei unitati, care va consemna intr-un raport aspectele rezultate in urma testului.
Art. 10. - In cazul in care, cu ocazia testarii profesionale, se constata comiterea unor fapte de natura penala de catre personalul M.A.I., politistii din cadrul D.G.A. se sesizeaza din oficiu, incheind un proces-verbal in acest sens, in conformitate cu prevederile Codului de procedura penala.
Art. 11. - (1) In cazul in care persoana testata a solicitat sau a primit bani ori alte foloase utilizate in activitatea de testare, iar, in urma sesizarii, organele competente constata ca fapta nu constituie infractiune, D.G.A. il informeaza pe seful structurii/institutiei din care face parte persoana supusa testarii, care dispune masuri disciplinare si/sau administrative, conform dispozitiilor legale, care se aduc la cunostinta D.G.A
(2) D.G.A. pune la dispozitia sefului structurii/institutiei, la solicitarea acestuia, copii de pe materialele realizate in testare
(3) In situatiile in care, in urma efectuarii testului, rezulta alte situatii de incalcare a sarcinilor si indatoririlor profesionale, care nu au legatura cu activitatile specifice de testare, seful structurii/institutiei dispune masuri in conformitate cu actele normative in vigoare.
Art. 12. - D.G.A. va comunica rezultatul si constatarile activitatii de testare sefului structurii/institutiei, in cazul in care personalul supus testarii a dat dovada de integritate.
Art. 13. - Sefii structurilor/institutiilor personalului supus testarii au obligatia de a prelucra cu personalul din subordine cele mai importante aspecte evidentiate in urma realizarii testului.
Art. 14. - Pentru realizarea testarii, D.G.A. utilizeaza resurse financiare destinate acestei activitati din bugetul alocat M.A.I.
Art. 15. - Prezentul ordin se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Ministrul administratiei si internelor, Constantin-Traian Igas
Bucuresti, 16 noiembrie 2011.
Comentarii articol (0)