Prima intalnire dintre Johann Strauss, Jr. si Filarmonica din Viena a fost in 1873 cand Strauss a compus valsul "Wiener Blut", op. 354 pentru balul Operei tinut pe 22 aprilie in acel an. Chiar el a dirijat orchestra, iar colaborarea lor a facut senzatie in acea seara. Urmatoarea colaborare a fost in acelasi an pe 4 noiembrie cand Strauss impreuna cu Filarmonica au concertat pentru Vienna World Exposition, printre operele cantate fiind si "An der schönen blauen Donau (Dunarea albastra)" op. 314.
Au urmat o serie de concerte denumite "Soiree" si tinute in curtea Operei, cand Strauss a dirijat premierea spectacolului "Reminiscences of Old and New Vienna", o colectie cu cele mai bune oprele de-ale sale si de-ale tatalui sau. Concertul a avut un asa mare succes incat a fost repetat de mai multe ori.
Colaborarea dintre Strauss si orchestra a continuat pe parcursul timpului, ultima fiind pe 22 mai 1899, cand compozitorul a dirijat uvertura "Die Fledermaus" pentru prima si singura data. In acea seara Strauss a racit, gripa care s-a agravat in pneumonie, Strauss murind din aceasta cauza pe 3 iunie 1899.
Dupa moartea compozitorului, filarmonica nu a devenit imediat ambasadoarea muzicii lui Strauss. Abia din 1921 lucrurile au inceput sa se schimbe. Cu ocazia dezvelirii statuii memoriale a lui Johann Strauss din parcul central al Vienei, Arthur Nikisch a dirijat un concert dedicat compozitorului. Insa de abia la celebrarea a celei de-a 100-a aniversari a compozitorului (25 octombrie 1925) a fost organizat un concert de amploare.
Traditia concertelor Johann Strauss a inceput in 1929. Pe 11 august 1929 la Salzburg, Clemens Krauss a inceput traditia "Vienna Philharmonic's Strauss" cand a dirijat pentru prima data un concert format doar din opere de-ale lui Johann Strauss, Jr. Datorita succesului pe care l-a avut, Krauss a dirijat anual cate un astfel de concert pana in 1933, incluzand apoi in program muzica altor reprezentanti ai familei Strauss, aceasta fiind forma de la care a plecat concertul de Anul Nou, asa cum il stim astazi.
Inceputurile concertului de anul nou a coincis cu o perioada tulbure pentru filarmonica din Viena. In 1939 a fost pentru prima data cand orchestra a organizat un concert format doar din piesele familiei Strauss, intr-o perioada istorica in care tara a disparut de pe harta lumii fiind anexata Germaniei naziste. Acest eveniment, cu numele de "Concert special", a fost dirijat de Clemens Krauss pe 31 decembrie. Astfel, primul concert s-a tinut in ajunul anului nou, si nu in prima zi de an nou, ca acum. Abia incepand cu anul 1941 concertul s-a fixat pe 1 ianuarie.
Pana in 1954 (cu o pauza de doar trei ani), concertele de Anul Nou au fost conduse de dirijorul permanent al Filarmonicii, Clemens Krauss. Au urmat Josef Krips si Willy Boskovski. Acesta din urma era, de fapt, concert-maestrul orchestrei si si-a asumat conducerea concertelor din prima zi a anului timp de 24 de ani, intre 1955 si 1979. Doar in urma cu 15 ani, Filarmonica a optat pentru ideea de a schimba dirijorul de la un an la altul.
Acest eveniment este transmis in direct la televiziune din anul 1959. Concertul se incheie in fiecare an cu bis-urile traditionale: valsul "Dunarea albastra" (de Johann Strauss fiul) si celebrul "Mars al lui Radetzki" (apartinandu-i lui Johann Strauss tatal) pe care publicul il adora si il acompaniaza cu batai ritmice din palme.
Daca vreti sa vedeti programul concertului din acest an, puteti accesa acest link.
Comentarii articol (12)