Dintre actele de control incheiate, 26 de dosare au fost inaintate organelor de urmarire penala, pentru un prejudiciu in suma totala de 60.000 milioane lei.
Pentru exemplificare, prezentam cateva cazuri semnificative, instrumentate recent de comisarii Garzii Financiare:
I. Urmare unei actiuni operative in cursul careia a fost depistat un mijloc de transport ce incarca deseuri de fier vechi pentru SC Recycling SA Constanta, s-a constatat ca SC Sanes Com SRL Prahova a colectat si livrat deseuri metalice in valoare totala de peste 163 miliarde lei, suma ce a fost incasata in numerar in perioada august-decembrie 2004, in conditiile in care acest agent economic nu detine autorizatie de colectare si valorificare deseuri, nu functioneaza la sediul social declarat iar pentru activitatea desfasurata in cursul anului 2004 nu a depus nici un fel de deconturi la organul fiscal si nici nu a facut plati la bugetul de stat.
Fata de cele constatate, comisarii Garzii Financiare au procedat la sanctionarea contraventionala a societatii cu 50 milioane lei si au dispus confiscarea c-val. deseurilor comercializate ilicit, respectiv a sumei de 163 miliarde lei.
In vederea identificarii tututror persoanelor care au furnizat fier vechi si au incasat c-val. deseurilor in cauza si clarificarii tuturor aspectelor legate de aceste tranzactii, verificarile continua prin colaborarea cu ofiteri din cadrul IJP Prahova.
II. O situatie similara a fost constatata cu ocazia verificarii activitatii SC Valea Sermagului SA Alba. Astfel, din control a reiesit ca in perioada martie 2001 - iunie 2005, acest agent economic a desfasurat activitatea de recuperare deseuri reciclabile de la populatie fara a detine autorizatia de colectare prevazuta de OUG nr.16/2001 republicata. In consecinta, societatea a fost sanctionata contraventional cu 50 milioane lei iar ca masura complementara comisarii Garzii Financiare au dispus confiscarea contravalorii deseurilor colectate ilegal, respectiv suma de 9,6 miliarde lei.
III. Controlul efectuat la SC Vidra Lux SRL-Alba, societate avand ca obiect principal de activitate fabricarea si comercializarea incaltamintei, a vizat realitatea si legalitatea operatiunilor inregistrate in evidentele financiar contabile aferente activitatii din perioada ianuarie 2003-mai 2005.
Au rezultat astfel o serie de deficiente privind atat legalitatea/realitatea inregistrarilor contabile cat si modul de administrare a fondurilor societatii: vanzari de mijloace fixe apartinand patrimoniului societatii fara intocmirea documentelor aferente si/sau inregistrarea veniturilor obtinute, neinregistrarea unor incasari din operatiuni comerciale derulate cu tertii, lipsuri in gestiune neevidentiate si pentru care nu s-au intreprins masurile legale de recuperare, intocmirea unor documente contabile sintetice continand date eronate, folosirea in interes personal a fondurilor societatii, etc.
Conform calculelor efectuate de comisarii Garzii Financiare a rezultat ca aceste deficiente au avut drept consecinta prejudicierea bugetului de stat cu peste 4 miliarde lei.
Pentru stabilirea in intregime a obligatiilor fiscale ce revin SC Vidra Lux SRL, actul de control a fost transmis DGFP Alba, iar impotriva administratorului societatii a fost formulata sesizare penala.
IV. Ocazionat de verificarile incrucisate efectuate asupra unor parteneri comerciali, controlul efectuat la SC Faid Impex SRL Sibiu, a relevat ca aceasta societate intruneste caracteristicile specifice firmelor “fantoma”: sediu social fictiv, neintocmirea si nedepunerea raportarilor fiscale solicitate de cadrul legal, asociati a caror adrese de domiciliu sunt false. In acest context, din verificari a rezultat ca reprezentantii societatii au ridicat documente fiscale, pe care le-au utilizat in parte pentru livrari de marfuri. Pana in prezent au fost identificate astfel, la parteneri comerciali ai SC Faid Impex SRL, un numar de 19 facturi fiscale in valoare de peste 6 miliarde lei, prin neevidentierea acestora si implicit neachitarea taxelor si impozitelor aferente, societatea verificata aducand bugetului de stat un prejudiciu de 1,4 miliarde lei.
Avand in vedere modalitatea de producere a acestui prejudiciu, pentru continuarea cercetarilor, aspectele constatate au fost sesizate Parchetului.
V. Cu ocazia unor actiuni tematico-operative efectuate in Vama Bors, impreuna cu ofiteri din cadrul IJPF-Bihor, urmare verificarii unui autocar apartinand SC Karcsi Trans SRL Salaj, comisarii au descoperit la bordul mijlocului de transport 2400 de dolari SUA si 750 euro.
Intrucat la solicitarea echipei de control, nici unul din cei prezenti nu a dovedit in mod legal provenienta valutei depistate si nici nu a revendicat-o, toate persoanele aflate in autocar declarand in scris ca aceasta nu le apartine, in baza prevederilor Legii nr.12/1990 republicata suma a fost confiscata, constituindu-se astfel ca venit la bugetul de stat.
Comentarii articol (0)