Rusinea, la granita dintre bun-simt si patologie

Mass media – cartile, televiziunea si filmele – au descris indelung o imagine romantioasa a familiei. Atunci cand familiile esueaza in a indeplini aceste imagini perfectioniste, se simt inadecvate si nevrednice si incearca mai din greu, cu mai mult control. Cand sistemul de reguli al familiilor incorporeaza acele grade inalte de control, ceea ce se pune in miscare este un ciclu de constrange prin rusine.

Dar... ce este rusinea?

Merle A. Fossum si Marilyn J. Mason, psihoterapeuti de familie si autoarele cartii „Facing Shame. Families in Recovery” (Confruntarea cu rusinea. Familii in recuperare) afirma ca „rusinea este un sentiment interior de a fi complet minimalizat sau insuficient ca persoana. Este sinele judecand sinele. Un moment de rusine poate fi o umilinta atat de dureroasa sau o indignare atat de profunda, incat cineva poate simti ca i-a fost rapita demnitatea sau ca a fost expus ca fiind, esentialmente, neadecvat, rau sau vrednic de respingere. Un sentiment persuasiv de rusine este premisa neintrerupta ca persoana este, in esenta, rea, neadaptata, defecta, nedemna sau nu pe deplin acceptata ca fiinta umana.”

Experienta rusinii poate fi descrisa de mai multe caracterisitici ale sinelui, cum ar fi: a se simti rusinat de propriile emotii (de exemplu, de propriile sentimente de anxietate, de manie sau de sexualitate); de propriile comportamente (lucruri pe care persoana le-a realizat in trecut); de anumite trasaturi de personalitate percepute (lene si neglijenta); de stari mentale (boli mintale) sau chiar de propriul corp (atunci cand oamenii isi experimenteaza corpurile fizice drept inatractive, de nedorit si drept sursa unui „sine rusinat”, ei prezinta riscul aparitiei suferintelor si tulburarilor psihologice).

Rusinea este un sentiment profund in interiorul fiintei noastre, care ne face sa ne dorim sa ne ascundem. Ne simtim dintr-o data coplesiti si constienti de propriul sine. Sentimentul de rusine este cel de a fi expus, vizibil si examinat de un „altul critic”. Dar cine este acest „altul critic” de care ne ascundem? Propriul nostru sine. Rusinea este experienta sinelui de a ne judeca pe noi asa cum suntem impotriva imaginii pe care ne-au acordat-o adultii semnificativi din viata noastra in copilarie, prin intermediul actiunilor, cuvintelor, si gesturilor lor. Atunci cand simtim rusine, ne vedem pe noi insine esuand sa ne ridicam la imaginea de fantezie creata pentru noi, rusinea devenind astfel rezultatul unei crime sociale, neascultarea unei reguli sociale: „Nu doar ca trebuie sa asculti de parintele tau, dar trebuie sa te ridici la imaginea pe care el ti-a zugravit-o in fata vecinilor”.

Este sentimentul ca „evaluarea” a gasit sinele ca fiind imperfect si nevrednic sub orice aspect. Ne aplecam capul, umerii si ne curbam inspre interior ca si cum am incerca sa ne facem pe noi insisi invizibili.

Cum apare rusinea?

Atunci cand suntem mici si neajutorati, depindem in totalitate de adultii semnificativi din viata noastra, de regula parintii, pentru a supravietui si pentru a ne dezvolta, introiectand tot ceea ce vine de la acestia, asemeni puisorilor care mananca direct din ciocul mamei, dupa ce aceasta a mestecat, bineinteles, mancarea in prealabil.

Astfel, un copil poate experimenta rusinea atunci cand: ii este indicat prin cuvinte sau comportamente ca nu este dorit; este umilit in public; dezaprobarea are ca tinta intreaga sa fiinta, nu doar comportamentul sau; copilul trebuie sa isi ascunda o parte a sinelui, pentru a fi acceptat; ii sunt incalcate granitele fizice, emotionale sau intelectuale; se simte privat de intimitate; parintii trateaza cu indiferenta sau ignora trairi si evenimente care sunt importante pentru copil; prin comparatie copilul simte ca exista o diferenta puternica intre adultii din familia sa si alti adulti, din afara familiei (ex. copil ce provine dintr-o familie de imigranti, dintr-o minoritate rasiala sau dintr-o familie foarte saraca); increderea copilului in adulti este distrusa prin neglijarea, ambivalenta sau inconsecventa parintilor; copilul creste cu adulti care se simt la randul lor rusinati si neputinciosi cu privire la propria viata; copilul se simte devalorizat si plin de defecte in familie, in comunitate sau la scoala; copilul este invinovatit pentru stari ale adultului si mesajele care i se transmit nu sunt clare, astfel incat nu stie ce se asteapta de fapt de la el; copilul nu se poate implini asteptarile parintilor, deoarece acestea nu sunt realiste sau consecvente; parintii folosesc tacerea dezgustata drept pedeapsa samd.

In ce tipuri de familie apare ea?

Toate familiile explica evenimentele din propria istorie prin mituri familiale. Miturile din familiile constranse de rusine se nasc din distoriuni si iluzii si prin functiile loialitatii. Rusinea este mostenita si se manifesta generational, astfel incat parintii care sufera de rusine debilitanta, care isi protejeaza istoria cu secrete, mistere si mituri, vor crea, la randul lor, copii care sufera de rusine debilitanta. Pentru a ascunde durerea cauzata de rusine, acestia vor invata sa dezvolte masti, nenumarate masti.

Atunci cand ne confruntam cu rusinea, ne confruntam cu mastile si pretentiile unui rol pe care familia il joaca. Familiile isi mascheaza, in acest fel, propia rusine prin adoptarea unui fals sine familial.

Rusinea se afla in stare latenta, asteptand sa fie activata. Membrii familiei constranse de rusine gasesc modalitati de a perpetua rusinea pentru a-i mentine locul in sistem. Rusinea se cauta pe sine insati in ceilalti, in propriul sau camp magenetic, „generand”, la randul sau, mai multa rusine.

In familia de basm, membrii familiei au invatat sa copieze comportamente din filme, de la alte familii, din articole de revista, din miturile sociale dominante si, indeosebi, de la curentele sociale artificiale, unde si ceilalti joaca acelasi joc. Acest tip de familie este caracterizata de sloganul „hai sa ne prefacem” si si-au insusit o personalitate care este aparent sanatoasa. Un alt tip de familie este familia deconectata, in care, adesea, membrii familiei s-au mutat departe de orasul natal si vor „adopta” o familie care sa inlocuiasca familia de origine. In esenta, ei s-au abandonat unul pe altul pentru a face fata durerii.

Unele familii merg atat de departe incat ajung sa abandoneze toate ritualurile (zile de nastere, evenimente care marcheaza viata cum ar fi absolvirea, etc.) si adesea indivizii nu stiu varsta altor membri ai familiei sau a copiilor fratilor lor. Familia necioplita poarta cu hotarare masca duritatii. Adesea rolurile sunt roluri de gen cu un grad inalt de stereotipie, rolul de barbat macho si stereotipul cultural al femeii pasive, iar limbajul folosit de membri intre ei este unul dur, ei invinovatindu-se reciproc, dar invinovatindu-i si pe cei din exteriorul familiei, in egala masura. La polul opus, familia draguta-draguta este caracterizata de masca dragalaleniei – de multe ori e masca unei dragalasenii revoltatoare – si zambete, zambete, zambete. Membrii familiei se poarta unii cu ceilalti ca si cum ar fi copii si se sacrifica pe sine insisi unul pentru celalalt.

Care sunt regulile care mentin si transmit rusinea in aceste familii?

Regulile familiale sunt descrierea fortelor ce lucreaza in interiorul familiei si care influenteaza comportamentul. Cele opt reguli care urmeaza, reprezinta un pattern recurent de reguli pe care Merle Fossum si Marilyn Mason le-au observat ca fiind insusiri ale sistemului constrans de rusine:

• Controlul. Sa detii controlul asupra tuturor comportamentelor si interactiunilor.
• Perfectiunea. 'Sa ai intotdeauna „dreptate”. Sa faci lucrul „corect” (Ford & Herrick, 1974).
• Invinuirea. Daca un lucru nu se intampla asa cum ai planuit, da vina pe cineva (pe tine sau altcineva) (Ford & Herrick, 1974).
• Negarea. Neaga sentimente, in special pe cele negative sau vulnerabile cum ar fi anxietatea, frica, singuratatea, durerea, respingerea, nevoia.
• Lipsa seriozitatii. Nu astepta siguranta si statornicie in relatii. Fii atent la imprevizibil.
• Incompletitudine. Nu duce un anagajament pana la capat sau cu hotarare.
• Tacerea. Nu vorbi deschis si direct cu privire la comportamentul abuziv, compulsiv sau cauzator de rusine.
• Descalificarea. Atunci cand are loc un comportament de tip abuziv, compulsiv, cauzator de rusine sau lipsit de respect, descalifica-l, neaga-l sau mascheaza-l.

Fiecare familie are, probabil, anumite aspecte ale rusinii in sistemul ei. Cel mai impermeabil sistem constrans de rusine este usor de recunoscut in aceste opt reguli. Cicatricile mostenite ale familiilor noastre multigenerationale exista in sistemele noastre familiale asa cum le stim astazi. Abuzul din trecut persista adeseori sub forma rusinii de astazi, iar rusinea este perpetuata prin intermediul pattern-urilor de interactiune.

Cum putem gestiona rusinea?

Rusinea implica intregul sine si intreaga valoare de sine a fiintei umane. Atunci cand familiile isi pot identifica rusinea si isi pot incalca regulile care o mentin, reusesc sa isi dea jos mastile si sa isi exprime umanitatea. Au avut nevoie de aceste masti pentru supravietuirea lor. nu le dam jos pana ce nu aflam de ce au fost puse acolo.

Atunci cand vin pentru prima data la psihoterapie, clientii nu solicita o schimbare in sistemul lor, ci, de regula, cauta solutionarea unor probleme de viata specifice, cum ar fi problemele comportamentale ale unui copil, depresia sau problemele maritale.

Psihoterapeutii care lucreaza cu rusinea se vor concentra mai putin pe schimbarea sistemului pentru a reduce simptomul si mai mult pe a intelege si descifra cum anume functioneaza simptomul ca parte a loialitatilor principale de organizare ce mentin sistemul blocat. De asemenea, pentru persoanele implicate intr-un proces terapeutic este important de stiut ca singurul lucru pe care il putem schimba suntem noi insine, nu putem schimba sistemul. Cu toate acestea, in mod paradoxal, atunci cand noi ca indivizi, ne schimbam, se schimba si sistemul in care traim.

_
Referinte (traducere si adaptare din):
Gilbert Paul si Miles Jeremy (Ed.), 2002. Body Shame. Conceptualisation, Research and Treatment, Hove and New York: Brunner-Routledge
Merle A. Fossum and Marilyn J. Mason, (1989). Facing Shame. Families in Recovery, New York: Norton
Middleton- Moz Jane, (1990), Shame and guilt: The masters of disguise, Deerfield Beach, Florida: Health Communications, Inc.