Bună seara! Am o întrebare care ar putea părea cel puțin ...

Buna ziua,
Ar trebui sa consultati un psiholog pediatru.
Si cred ca niste sedinte de terapie cu un psiholog specialist in acest domeniu, ar ajuta foarte mult.

Toate reactiile ei sunt ale unui copil abuzat, ranit, parasit, neiubit si neinteles. Cand va veti apropia si va intelege ca o iubiti veti putea sa ii fixati si limite cu blandete.

Copilul incearca sa va atraga atentia, sa se faca vazuta si auzita. Acordati i multa atentie, ajungeti la sufletul ei, nu o pedepsiti, nu o certati, explicati, imbratisati, mangaiati. Incet se va domoli si veti vede a ca va colabora cu dvs.

Dvs aveti nevoie de un psiholog care sa ajute al vindecarea traumei, atat pt dvs cat si pt copila.

"Nevoia de conectare este prima nevoie psihologică de bază. Aceasta se referă la necesitatea de a se simți iubita, de a primi validare și de a fi observata, iar mai mult de atât, de a simți că aparține. În acest mod, copilul se va simți respectat și valorizat.

Aceste aspecte o vor ajuta pe întreaga sa evoluție: va avea încredere în propria persoană, se va aprecia, va fi stăpâna pe sine și se va valoriza într-un mod adecvat. Atunci când această necesitate este satisfăcută în copilărie, în viața de adult nu va mai apărea nevoie de a primi validare și aprobare și se va simți acea libertate, care să-i permită să acționeze așa cum își dorește.

A te conecta cu copilul tău înseamnă să fii atent la nevoile lui și la ceea ce îți transmite sau a te implica în activitățile sale, de exemplu. Acest lucru va împiedica chiar și apariția comportamentelor negative, care, în sine, reflectă o modalitate a copilului de a-ți capta și obține atenția.

A doua nevoie este cea de competență. Copilul vrea să învețe cât mai multe, vrea să se orienteze către diferite activități și să aibă parte de evoluție. În acest sens, are nevoie de ajutorul figurilor de atașament.

Ultima nevoie de bază identificată de literatura de specialitate se referă la nevoia de control. Aceasta poate fi asociată foarte ușor cu necesitatea de dezvoltare a autonomiei. A lua decizii de unul singur, a acționa așa cum își dorește, a face alegeri sunt câteva dintre aspectele care îl ajută pe copil să își satisfacă această necesitate.

A-i permite copilului să aibă control îl va ajuta să se dezvolte optim, chit că este vorba despre a-l lăsa să se încalțe sau să se îmbrace singur. Toate aceste acțiuni îl vor ajuta pe termen lung, iar în viața de adult va lua propriile decizii, într-un mod asumat, în consens cu dorințele și convingerile sale. Nu îi va fi frică de a alege ceea ce își dorește, ceea ce îl va ajuta să își contureze propria identitate și personalitate.

Dacă copilului nu îi este permis să fie autonom, acesta se va simți constrâns atunci când va trebui să pună în aplicare anumite sarcini. Altfel spus, se va teme de a primi nemulțumire sau respingere din partea figurilor de atașament, care obișnuiau să îl ghideze în diferite contexte".

Incercati sa urmariti seminariile online ale Uraniei Cremene (de unde v am citat cateva idei anterior) si va vor ajuta f mult, pe langa ajutorul de specialitate care este obligatoriu.

Bună ziua!

A fost dusă și la psiholog, dar fără vreun rezultat. Cum am spus, au trecut 10 luni, timp în care s-au încercat toate variantele. De aceea, întrebarea mea era alta.


Cabinet individual de avocat „Petrescu C.” a scris:

Buna ziua,
Ar trebui sa consultati un psiholog pediatru.
Si cred ca niste sedinte de terapie cu un psiholog specialist in acest domeniu, ar ajuta foarte mult.

Bună ziua!
Mulțumesc pentru timpul acordat dar, din păcate, tot ceea ce ați spus dvs s-a încercat deja, de aceea am ajuns să pun acea întrebare abia după 10 luni și nu imediat.
A fost dusă și la psiholog, care i-a dat o serie de reguli și pe care ea nu vrea să le respecte. I s-a oferit înțelegere din plin, mângâieri, validări, dar degeaba. Iar ce ați spus referitor la nevoia de control și lăsată să ia propriile decizii, refuză cu înverșunare. De câte ori o rog să facă ceva, începe ori să ofteze, dând ochii peste cap ori să inventeze diverse motive pentru a nu face: o doare capul, o dor picioarele, se aruncă pe jos, spunând că nu poate etc. Și nu vă gândiți că o pun la cine știe ce sarcini, că mi-am promis că nu voi face cu copiii mei ce au făcut alții cu mine și de aceea, sunt și acum singura care face curățenie, singura care spală vasele, ele stând mai mult la joacă sau la discuții cu prietenii. Nu mi-am bătut niciodată copiii pentru că, la fel cum am spus deja, mi-am promis mie însămi că nu-mi voi trata copiii cum m-au tratat pe mine alții. Încerc să-mi înțeleg copiii, să-i laud pentru orice lucru mărunt pe care-l fac, dar problema este că nu vor să facă mai nimic. Și, de fapt, mai mult ea nu vrea. De câte ori a făcut ceva bun sau a dus un lucru până la final, m-am asigurat că este recompensată, fie cu o îmbrățișare, fie cu un "bravo, mami!” fie cu vreun cadou sau am lăsat-o pe tabletă, la desene, ce a vrut ea.
Încercăm să o corectăm, deoarece vorbește groaznic de stricat, ne răspunde că ea nu are nevoie să vorbească bine, corect. La grădiniță nu a vrut, fiind singura din grupa ei, să învețe nici măcar un cântecel sau o poezioară, pentru că "este prea greu pentru mine". Dimineața este un chin să o conving să se spele pe dinți, pe față și să se pieptene.
După ce a fost luată, a fost mutată la 3 asistenți maternali diferiți. Știți cum s-a ajuns la asta? Oamenii aceia au ajuns să-și dea demisia, pentru a scăpa cât mai repede de ea, atât este de greu. (Asta mi-a explicat manager-ul de caz, eu nu aveam de unde să știu cum și de ce).
Deci, încă o dată vă rog, dacă știți, sfătuiți-mă cu privire la ce am întrebat, restul a fost încercat deja de "n" ori.
O zi cât mai bună!

3 asistenti sociali si-au dat demisia, dumneavoastra nu faceti fata cu copilul dumneavoastra si atunci cine sa faca fata? O parte dintre lucrurile enumerate de dvs le face si copilul meu de 6 ani, crescut 100% de mine, am si eu momente cand as baga-o pe OLX, dar e copilul meu, asa ca nu-mi ramane decat sa o educ, sa o iubesc si sa lucrez mai mult cu rabdarea mea. E greu cu copiii, dar nu ne-au cerut ei sa-i facem. Nu putem sa-i abandonam de cate ori nu sunt cum vrem noi. Eu sunt convinsa ca veti reusi, cu si mai multa rabdare sa o ajutati sa devina un om bun. Asta e problema, iar copilul simte, sunteti dispusa sa renuntati oricand la ea, in favoarea celuilalt copil. O mama, nu va putea alege niciodata doar unul dintre copii.