Clauzele abuzive din contracte nu creeaza obligatii pentru consumatori

Potrivit Directivei 93/13 (Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii - JO L 95, p. 29, Editie speciala, 15/vol. 2, p. 273, www.curia.europa.eu), clauzele abuzive inserate intr-un contract incheiat cu un consumator de catre un vanzator sau un furnizor, impuse de acesta, nu creeaza obligatii pentru consumator.

In aceasta privinta, o clauza trebuie considerata ca fiind abuziva in cazul in care, in contradictie cu cerinta de buna-credinta, provoaca un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor care decurg din contract, in detrimentul consumatorului. Cu toate acestea, contractul care cuprinde o astfel de clauza continua sa angajeze partile in cazul in care poate continua sa existe fara aceasta.

Doamna Perenièová si domnul Pereniè au obtinut un credit de 150 000 SKK (4 979 de euro) de la SOS, institutie nebancara care ofera credite de consum in temeiul unor contracte standardizate. Potrivit contractului de credit, imprumutul trebuie rambursat in 32 de rate lunare in cuantum de 6 000 SKK (199 de euro), la care se adauga a treizeci si treia rata, egala cu valoarea creditului acordat. Beneficiarii creditului sunt astfel obligati sa ramburseze o suma de 342 000 SKK (11 352 de euro).

Dobanda anuala efectiva (DAE) a creditului – si anume suma cheltuielilor legate de acesta aflate in sarcina consumatorului – a fost stabilita in contractul respectiv la 48,63 %, in conditiile in care, potrivit calculului efectuat de instanta slovaca de trimitere, aceasta se ridica de fapt la 58,76 %.

Doamna Perenièová si domnul Pereniè au introdus o actiune la Okresný súd Prešov (Tribunalul Departamental Prešov, Slovacia) pentru a se constata ca contractul lor de credit contine mai multe clauze abuzive, cum ar fi indicarea inexacta a DAE, si solicita de asemenea acestei instante sa constate nulitatea intregului contract.

Instanta slovaca intreaba Curtea daca directiva ii permite sa constate nulitatea unui contract de credit de consum care cuprinde clauze abuzive atunci cand o astfel de solutie ar fi mai avantajoasa pentru consumator. Astfel, dupa cum precizeaza instanta nationala, in cazul declararii nulitatii, consumatorii vizati ar fi obligati sa plateasca doar dobanzile de intarziere, la un nivel de 9 %, si nu toate cheltuielile aferente creditului acordat, care ar fi mult mai mari decat aceste dobanzi.

In hotararea pronuntata, Curtea aminteste mai intai ca obiectivul urmarit de directiva consta in eliminarea clauzelor abuzive incluse in contractele de credit de consum, mentinand totodata, daca este posibil, validitatea intregului contract, iar nu in anularea tuturor contractelor care contin astfel de clauze.

In continuare, in ceea ce priveste criteriile care permit sa se aprecieze daca un contract poate continua sa existe efectiv fara clauzele abuzive, Curtea releva ca trebuie aplicata o abordare obiectiva, potrivit careia situatia uneia dintre partile la contract, in speta consumatorul, nu poate fi considerata criteriul determinant care decide soarta viitoare a contractului. Prin urmare, directiva se opune ca, la aprecierea aspectului daca un contract care contine una sau mai multe clauze abuzive poate continua sa existe fara clauzele mentionate, sa fie luate in considerare numai efectele avantajoase pentru consumator ale anularii contractului in totalitate.

Cu toate acestea, Curtea constata ca directiva nu a realizat decat o armonizare partiala si minimala a legislatiilor nationale privind clauzele abuzive, recunoscand totodata statelor membre posibilitatea de a asigura consumatorilor un nivel mai ridicat de protectie decat cel pe care aceasta il prevede. Prin urmare, directiva nu se opune ca un stat membru sa prevada, cu respectarea dreptului Uniunii, o reglementare nationala care permite sa se declare nulitatea intregului contract incheiat intre un comerciant si un consumator si care contine una sau mai multe clauze abuzive atunci cand se dovedeste ca aceasta asigura o protectie mai buna a consumatorului.

In final, Curtea raspunde ca o practica comerciala care consta in mentionarea intr-un contract de credit a unei DAE mai mici decat cea reala reprezinta o informatie falsa cu privire la costul total al creditului care trebuie calificata drept o practica comerciala inselatoare in temeiul Directivei privind practicile comerciale neloiale, in masura in care determina sau poate determina consumatorul mediu sa ia o decizie comerciala pe care nu ar fi luat-o in alta situatie. Potrivit Curtii, desi aceasta imprejurare poate fi luata in considerare, printre alte elemente, pentru constatarea caracterului abuziv al clauzelor unui contract in temeiul Directivei privind clauzele abuzive, totusi aceasta nu este de natura sa stabileasca automat si numai ea insasi caracterul abuziv al acestor clauze.

Astfel, trebuie examinate toate imprejurarile proprii cazului in speta inainte de calificarea clauzelor in discutie. De asemenea, constatarea caracterului neloial al unei practici comerciale nu are efecte directe in ceea ce priveste problema daca contractul in ansamblul sau este valid.