Desfiintarea unui post. Ce obligatii are angajatorul fata de salariat?

Propunerea unor alte locuri de munca vacante este prevazuta de art. 64 din acelasi Cod, in situatia in care concedierea se dispune pentru inaptitudinea fizica sau psihica a salariatului, fapt ce nu permite acestuia sa isi indeplineasca atributiile corespunzatoare locului de munca ocupat, pentru necorespundere profesionala (art. 61 lit. c si d), precum si in cazul incetarii de drept a contractului individual de munca ca urmare a admiterii cererii de reintegrare in functia ocupata de salariat a unei persoane concediate nelegal sau pentru motive neintemeiate (art. 56 lit. f).

Angajatorul are, in aceste situatii, obligatia de a-i propune salariatului alte locuri de munca vacante in unitate, compatibile cu pregatirea lui profesionala sau cu capacitatea de munca stabilita de medicul de medicina a muncii¹.

„Daca in conditiile existentei unui text corespunzator in fostul contract colectiv de munca unic la nivel national (art. 80 alin. 1) se considera ca art. 64 era aplicabil si in situatia concedierii individuale pentru motive care nu privesc persoana salariatului, ulterior, Inalta Curte de Casatie si Justitie a statuat² (judecand recursul in interesul legii) ca in cazul desfiintarii locului de munca, potrivit art. 65 din Codul muncii, angajatorului nu ii revine obligatia de a-i oferi salariatului un alt loc de munca (decizia nr. 6 din 2011)”³ .

Credem ca este vorba de o decizie eronata⁴, intrucat ca si in cazul celorlalte ipoteze referite de art. 64, in situatia analizata nu se pune problema culpei salariatului, tocmai pentru ca este vorba de o concedierea pentru motive ce nu tin de persoana salariatului (individuala sau colectiva).

Acest argument⁵ a determinat, in doctrina critici pe masura, retinandu-se, printre altele si urmatoarele aspecte pe care le apreciem deosebit de relevante:

• “art. 75-77 din Cod fac parte din aceeasi sectiune (a 6-a, din cap. V); or, art. 75 reglementeaza identic dreptul la preaviz pentru concedierea salariatului potrivit art. 61 lit. c si d si art. 65; logic, nu se poate intelege de ce anume art. 76 lit. d, prin trimiterea la art. 64, ar reglementa partial diferit concedierea salariatului conform art. 65 fata de art. 61 lit. c si d;
• sustinerea, corecta, a doctrinei ca se impune a se desfiinta un loc de munca (si concedia salariatul) numai dupa ce au fost desfiintate locul/locurile de munca similar/similare, nu inseamna ca se vizeaza, astfel, toate locurile de munca vacante, compatibile cu pregatirea profesionala a salariatului; asadar, nu corespunde adevarului ca desfiintarea locurilor de munca similare, ar insemna „inexistenta la nivel de unitate a unor locuri de munca vacante, compatibile cu pregatirea profesionala a persoanei concediate” (ceea ce ar antrena inaplicabilitatea art. 76 lit. d);
• solutia Inaltei Curti este contrazisa de redactarea art. 76 lit. d; intr-adevar, chiar daca trimite la conditiile statornicite de art. 64, dispozitiile art. 76 lit. d se refera la cerinta ca decizia de concediere sa contina obligatoriu „lista tuturor locurilor de munca disponibile in unitate si termenul in care salariatii urmeaza sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant...”; se intelege ca este vorba despre alte locuri de munca vacante decat cel/cele desfiintat/desfiintate, dar care, diferite fiind, pot sa fie compatibile cu pregatirea profesionala a salariatului/salariatilor in cauza;
• formularea cuprinsa in art. 76 lit. d, respectiv „in conditiile art. 64”, are in vedere, strict logic, numai conditiile stabilite de acest text legal, iar nu si cazurile la care nu se refera;
• in optica ICCJ ar insemna ca angajatorul, din aceleasi ratiuni, nu ar fi obligat, daca nu exista locuri vacante, nici sa notifice cazul agentiei teritoriale de ocupare a fortei de munca (in ipoteza concedierii individuale, conform art. 65); altfel spus, agentia trebuie sa fie notificata in cazul concedierii colective (art. 72 alin. 1), dar nu si in ipoteza celei individuale;
• a i se oferi salariatului, inainte de concedierea, potrivit art. 65, un loc de munca vacant - daca exista - constituie si o expresie necesara a aplicarii principiului bune credinte, stabilit de art. 8 alin. 1 din Codul muncii.” ⁶

Credem ca sunt suficiente argumente pentru ca, pe viitor, legiuitorul sa puna de acord art. 64 cu art. 65 si urmatoarele, intr-un mod expres, incat sa nu mai poata fi posibile astfel de interpretari.


__
¹Alexandru Ticlea, Tratat de dreptul muncii, Editia a IV-a, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2010, p. 728.
²Prin Decizia nr. 6/2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 444 din 24 iunie 2011.
³Alexandru Ticlea, Tratat de dreptul muncii, op. cit., p. 729.
⁴In sensul ca aceasta decizie pare eronata si ca trebuie intreprinse demersurile prevazute de art. 64 si in cazul concedierii reglementate de art. 65 din Codul muncii, a se vedea Alexandru Ticlea, Comentariu decizia nr. 6/2011, in „Revista romana de dreptul muncii” nr. 5/2011.
⁵“De principiu, este inadmisibil ca una dintre ipotezele de concediere a salariatului fara culpa acestuia (conform art. 65) sa aiba un regim juridic diferit de celelalte ipoteze de concediere a salariatului, de asemenea, fara culpa sa (art. 61 lit. c si d).” (Ion Traian Stefanescu, Tratat teoretic si practic de drept al muncii, Editia a II-a, revazuta si adaugita, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2012, p. 443).
⁶Ibidem.