Un om care iti arata muzica clasica asa cum n-ai vazut-o niciodata

Probabil multi din voi cunosc povestea celor doi vanzatori care s-au dus in Africa la inceputul anilor 1900. Au fost trimisi sa afle daca existau oportunitati pentru vanzare de pantofi si ambii au scris telegrame catre Manchester. Unul a scris: "Situatie fara speranta. Stop. Ei nu poarta pantofi." Al doilea a scris: "Glorioasa oportunitate! Nu poartã pantofi inca."

O situatie similara exista in lumea muzicii clasice, pentru ca exista oameni care considera ca muzica clasica e pe moarte. Iar cativa consideram ca inca n-ati vazut nimic. Si decat sa intram in statistici si trenduri si sa va spun despre toate orchestrele care se inchid, si despre casele de discuri care dau faliment, m-am gandit sa facem un experiment in seara aceasta -- un experiment. De fapt, nu-i chiar un experiment, pentru ca stiu rezultatul.

Dar e ca un experiment. Acum, inainte sa -- Dar se aseamana cu un experiment. Acum, inainte sa -- inainte sa incepem trebuie sa fac doua lucruri. in primul rand, sa va reamintesc cum suna un copil de 7 ani care canta la pian. Poate ca aveti acest copil acasa. Suna ceva in genul acesta. (Pian) Vad ca unii din voi recunosc acest copil. Acum, daca exerseaza un an si ia lectii, are opt ani si suna cam asa. (Pian) Apoi exerseaza inca un an si ia lectii; acum are noua ani. (Pian) Apoi exerseaza inca un an si ia lectii; acum are zece ani. (Pian) in momentul acesta, de obicei renunta. in momentul acesta, de obicei renunta. in momentul acesta, de obicei renunta. Acum, daca ar mai fi asteptat inca un an Ati fi auzit asta: (Pian)

Acum, ce s-a intamplat poate nu e chiar ce credeti, ca a devenit brusc pasionat, captivat, implicat, a avut profesor nou, a devenit adolescent sau orice altceva. Ce s-a intamplat de fapt, s-au redus impulsurile. Vedeti, prima data canta cu un impuls pe fiecare nota. (Pian) A doua oara cu un impuls la fiecare doua note. A doua oara cu un impuls la fiecare doua note. Vedeti asta uitandu-va la capul meu. (Rasete) Copilul de noua ani punea cate un impuls la fiecare patru note. (Pian) si cel de zece ani la fiecare opt note. (Pian) Iar cel de unsprezece ani, un singur impuls pentru intreaga fraza. (Pian)

Da -- nu stiu cum am ajuns in aceasta pozitie. (Rasete) Nu mi-am propus sa misc umarul, sa mișc corpul. Nu, muzica m-a impins intr-o parte. Asta numesc eu „cantat pe o singura fesa”. (Pian) Poate sa fie cealalta fesa. (Pian) Un domn urmarea odata o prezentare de-a mea cand lucram cu un tanar pianist. Domnul era presedintele unei corporatii din Ohio, SUA. Lucram cu acel pianist tanar si i-am spus: „Problema ta e ca tu canti pe doua fese. Ar trebui sa canti pe o singura fesa.” si i-am mutat corpul in felul asta in timp ce canta. Deodata, muzica a luat avant. S-a inaltat. Auditoriul a fost miscat cand a auzit diferenta. Apoi am primit o scrisoare de la acest domn. Mi-a spus: „Am fost asa de miscat! M-am intors si mi-am transformat intreaga companie intr-o companie pe o singura fesa.” (Rasete)

Celalalt lucru pe care vroiam sa-l fac e sa va spun despre voi. Sunt 1600 de oameni aici, cred. Estimarea mea este ca probabil 45 dintre voi sunt pur si simplu pasionati de muzica clasica. Adorati muzica clasica. Radioul va e intotdeauna pe postul clasic. Aveti CD-uri in masina, mergeti la somfonii. Copiii vostri canta la instrumente. Nu va puteti imagina viata fara muzica clasica. Acesta e primul grup -- unul destul de mic. Apoi exista un alt grup, mai numeros. Acestia sunt cei ce nu sunt deranjati de muzica clasica. (Rasete) Veniti acasa dupa o zi lunga, luati un pahar de vin, va intindeti pe canapea. Putin Vivaldi in fundal nu strica. (Rasete) Acesta e al doilea grup. Acum vine al treilea grup. Acestia sunt cei care nu asculta niciodata muzica clasica. Pur si simplu nu face parte din viata voastra. O suportati ca pe fumul din holurile din aeroport, dar -- (Rasete) poate putin dintr-un mars din Aida cand intrati in hol. Dar altfel, n-o auziti niciodata. Acesta e probabil cel mai numeros grup din toate.