Potrivit informatiilor de pe pagina de internet a institutiei, in domeniul relatiilor de munca, controalele efectuate de Inspectia muncii pot fi de trei tipuri: de fond, tematice sau de tip campanie.
Controale de fond au ca obiectiv
- verificarea modului in care angajatorii aplica prevederile legislatiei muncii si a clauzelor contractelor colective de munca,
- realizarea unei analize de ansamblu a activitatii in domeniul relatiilor de munca si al evidentei muncii, in vederea eliminarii deficientelor constatate si constientizarii angajatorului pentru respectarea legislatiei muncii;
Controalele tematice acopera un numar limitat de domenii din cele reglementate de legislatia muncii si se desfasoara intr-o perioada scurta de timp.
"Aceste tipuri de controale ofera o imagine partiala a modului de organizare si desfasurare a activitatii angajatorului, concludenta insa asupra problemei care constituie tema controlului", mentioneaza Inspectia muncii pe site-ul propriu.
In ceea ce priveste controalele de tip campanie, acestea constau in verificarea inopinata a unui aspect sau a unui numar limitat de aspecte reglementate de legislatia muncii. Controalele tip campanie se desfasoara pe domenii de activitate, fie la nivel national, fie pe zone geografice.
Inspectia muncii precizeaza ca, in domeniul relatiilor de munca, activitatea de control se finalizeaza:
- fie prin procese verbale de control,
- fie prin procese de constatare a contraventiilor.
Care sunt diferentele intre cele doua documente?
Procesul verbal de control este documentul in care inspectorii de munca consemneaza constatarile privind nerespectarea prevederilor legale de catre un angajator.
Prin acest document inspectorii de munca impun ca abaterile constatate sa fie remediate pe loc sau intr-un timp limitat. Mai mult chiar, inspectorii dispun masuri obligatorii, cu termene concrete de realizare.
Fiind un act oficial de la data incheierii lui, angajatorul are obligatia de a indeplini masurile dispuse prin procesul verbal de control.
De asemenea, in document mai este precizat ca angajatorul are obligatia de a informa, in scris, inspectoratul teritorial de munca cu privire la modalitatea de indeplinire a masurilor stabilite.
"Finalizarea masurilor stabilite prin procesele verbale de control se asigura prin verificarea punctuala a realizarii masurilor dispuse, inspectorii de munca efectuand controale ulterioare cu caracter operativ", explica Inspectia muncii.
De cealalata parte, procesele verbale de constatare a contraventiilor sunt documentele prin care sunt sanctionate abaterile savarsite de catre angajator pentru incalcarea prevederilor legislatiei muncii.
Potrivit informatiilor de pe site-ul Inspectiei muncii, in practica pot fi intalnite situatii in care pentru aceeasi neconformitate constatata se dispun atat masuri obligatorii, cat si sanctiuni contraventionale.