Astfel, BNR anunta in documentul de presa ca depozitele in lei ale gospodariilor populatiei s-au redus cu 35,6 milioane lei, ajungand pana la aproape 75 miliarde lei. Desi s-au redus, depozitele in lei au inregistrat, la sfarsitul lunii septembrie 2012, o crestere de 9,1% fata de 30 septembrie 2011.
Si depozitele in lei ale persoanelor juridice (societati nefinanciare si institutii financiare nemonetare) s-au diminuat, cu 1,3%, ajungand la aproape 50,3 miliarde lei, ceea ce inseamna ca s-au redus cu 1% fata de 30 septembrie 2011.
Pe de alta parte, arata sursa citata, depozitele in valuta ale rezidentilor gospodarii ale populatiei si persoane juridice (societati nefinanciare si institutii financiare nemonetare), exprimate in lei, au crescut cu 1,8%, pana la nivelul de aproape 69 miliarde lei (exprimate in euro, depozitele in valuta s-au majorat cu 0,1 la suta, pana la 15215,7 milioane euro).
Potrivit BNR, comparativ cu aceeasi luna a anului precedent, depozitele in valuta ale rezidentilor exprimate in lei au crescut cu 12,2% (exprimate in euro, depozitele in valuta ale rezidentilor s-au majorat cu 7,7%); depozitele in valuta ale gospodariilor populatiei exprimate in lei au crescut cu 11,3% (exprimate in euro, depozitele in valuta ale gospodariilor populatiei au crescut cu 6,9 la suta), iar depozitele in valuta ale persoanelor juridice (societati nefinanciare si institutii financiare nemonetare) exprimate in lei s-au majorat cu 13,9% (exprimate in euro, depozitele in valuta ale rezidentilor persoane juridice au crescut cu 9,4%).
Creditul neguvernamental a crescut cu 1,3%
BNR informeaza ca soldul creditului neguvernamental acordat de institutiile de credit a crescut in luna septembrie 2012 cu 1,3% fata de luna august 2012, pana la nivelul de 230 miliarde lei. Totodata, creditul in lei s-a majorat cu 1,4%, in timp ce creditul in valuta exprimat in lei a crescut cu 1,2%. Astfel, la 30 septembrie 2012, creditul neguvernamental a inregistrat o crestere de 4,2% fata de 30 septembrie 2011, pe seama majorarii cu 5,0% a componentei in lei si cu 3,8% a componentei in valuta exprimata in lei.
Creditul guvernamental a crescut in luna septembrie 2012 cu 2,3 la suta, pana la 78351,0 milioane lei. La 30 septembrie 2012, creditul guvernamental a inregistrat o crestere de 20,2 la suta (14,1 la suta in termeni reali) fata de 30 septembrie 2011, se mai precizeaza in comunicatul BNR.
Comentarii articol (1)