Editat de revista Intellectual Asset Management, una dintre cele mai prestigioase publicatii de proprietate intelectuala, ghidul specializat IAM Patent 1000 alcatuieste clasamente anuale privind procedurile litigioase si formalitatile de inregistrare a brevetelor.
„In context comercial, brevetele sunt atuuri care adauga valoare si contribuie la profitabilitatea unei afaceri. Avocatii si specialistii in brevete au un rol fundamental in obtinerea, apararea si valorificarea acestora si de aceea identificarea celor mai buni profesionisti in domeniu capata o importanta majora. Cercetarea aprofundata a IAM Patent 1000 acopera toate marile piete din lume, evidentiindu-i pe cei mai buni dintre cei buni in materie de proceduri de inregistrare, litigii si licentiere a brevetelor. Clasamentele si editorialele in domeniu ofera o perspectiva completa asupra serviciilor privind brevetele din toata lumea, ceea ce face din IAM Patent 1000 un instrument de lucru esential pentru factorii de decizie din companii”, afirma Nicholas Richardson, director de cercetare al IAM Patent 1000.
„Divizia formidabila de IP a Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen este in ‚pole position’ in Romania in domeniul brevetelor. Echipa este alcatuita din avocati si consilieri in proprietate industriala in domeniul brevetelor care ofera ‚raspunsuri prompte, complete si clare, perfect adaptate solicitarilor clientilor’ in fiecare etapa a procesului, de la cercetarile initiale, redactare si proceduri de inregistrare pana la aspectele ce tin de comercializare si litigii. Divizia este coordonata de Ana-Maria Baciu, ‚foarte implicata si avand competente remarcabile’, apreciata in special pentru capabilitatile sale in litigiile din domeniul farmaceutic”, se arata in editorialul IAM Patent 1000.
Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen a ramas anul acesta cel mai bine cotata firma si de alte ghiduri juridice precum Managing Intellectual Property, World Trademark Review si Chambers Europe. Acestea sunt recunoscute la nivel global pentru obiectivitatea si calitatea cercetarilor efectuate in toate marile jurisdictii din lume, iar clasamentele lor reflecta opiniile clientilor si competitorilor din piata respectiva.