Ce mai citim: Cateva cuvinte ale Mariei Tanase

Maria Tanase s-a nascut la 25 septembrie 1913, la Bucuresti. Maria Tanase a debutat la postul de Radio Bucuresti, la 20 februarie 1938, unde a fost acompaniata de taraful Ion Matache din Arges, si a sustinut, in direct, un program de cantece romanesti la emisiunea ‘Ora satului’. In acelasi an, in luna septembrie, si-a facut debutul si la Teatrul Alhambra, iar  in noiembrie 1938, a incheiat un contract cu restaurantul “Dory-Parc’, devenit, apoi, “Neptun”, cantand si pe estradele restaurantelor “Luxandra” si “Parcul Luther”.

Maria Tanase a sustinut concerte de muzica romaneasca in folosul Crucii Rosii, iar in mai 1939 a fost desemnata sa reprezinte cantecul popular romanesc la Expozitia universala de la New York . A facut turnee in Italia, la Roma si Milano, apoi in martie 1941, in Turcia, unde a cantat la teatrul de revista ‘Melody Revue’ de la Istanbul.

Maria Tanase a avut roluri pe scena Teatrului National, in ‘Cadavrul viu’ de Lev Nikolaevici Tolstoi (1945) si ‘Horia’ de Mihail Davidoglu (1956), si a cantat in filmele ‘Se aprind facliile’ (1939, film care nu mai exista), ‘Romania’ (1947), ‘Ciulinii Baraganului’ (1958) si in scurt-metrajul ‘Amintiri din Bucuresti’ (filmat in 1958). De asemenea, a cantat in opereta ‘Mascota’ de Edmond Audran (1944) si a avut rolul principal in comedia muzicala ‘Sfinxul de la Hollywood’ de Ralph Benatzky (1946).

Totodata, a interpretat o serie de cantece romanesti de mare popularitate la inaugurarea noii fundatii a Societatii Romane de Radiodifuziune din 28 octombrie 1946.

In 1955 a fost laureata a Premiului de Stat pe 1954, distinctie acordata pentru interpretarea cantecelor populare si decorata cu Ordinul Muncii. In 1958 a primit titlul de “Artista emerita”.

A intreprins un nou turneu, in Bulgaria (1959), pentru o luna de zile.

In 1963 i-a aparut o culegere de melodii populare sub titlul: ‘Cantecele mele’. A fost prezentatoare, in cadrul turneului pe care l-a facut impreuna cu orchestra “Taraful Gorjului”, dar in acelasi timp si interpreta, cantand piese din repertoriul ei si pe texte proprii. A fost insa nevoita sa-si intrerupa turneul din cauza bolii (cancer pulmonar), medicii sfatuind-o sa se interneze la Spitalul oncologic bucurestean. Si-a pregatit testamentul, odata cu care lasa posteritatii, sub titlul “Femeia daca”, versuri imortalizate in pagina-manuscris. A murit la 22 iunie 1963.

Sursa

Iata ce scrie artista in testament:

Las toata averea mea mobila, ce se va gasi in patrimoniu la data decesului meu, surorii mele Aurica Tanase si sotului meu Clerah Sachelarie, cu acelasi domiciliu ca al subsemantei, pe care-i rog sa ia hotarari numai impreuna privind averea ramasa.

Daca fratelui meu Stefan Francois Tanase ii va face placere vreun obiect indiferent de valoarea lui, rog pe sora mea si sotul meu sa i-l daruiasca spre calda si duioasa amintire.

Nepotilor mei, celor trei copiii ai fratelui meu si celor trei copii ai surorii mele, le las toata dragostea mea de mama. Pe baietii fratelui meu si sorei mele, precum si pe sotul Stefaniei ii implor cu cuvant de moarte sa nu fumeze de aci incolo si sa-l iubeasca pe nenea Clery cum m-au iubit pe mine si cum eu i-am iubit pe ei.

Las cu cea mai aproga dorinta a mea ca ritualul inmormantarii mele sa nu formeze obiectul vreunei vulgare actiuni, ci sa fie sobru (acest lucru nu s-a intamplat, iar la funerariile artistei participat aproape un milion de oameni - n.red.)

Dupa moarte, corpul nescaldat, numai sters cu alcool, sa fie la dispozitia medicilor daca vor considera ca este cazul sa se foloseasca de el la autopsie. Una din cele doua camasi albe de matase pe care le am in dulap sa fie puse pe sub rochia de pichet alba ce se gaseste la spital si care se butoneaza in spate. Pe cap sa-mi puna pichetul de coltar alb, iar in picioare ciorapi albi scurti.

Cu limba de moarte ii rog sa nu aduca nimanui la cunostinta despre moartea mea cu exceptia oficialitatilor si in orice caz inmormantarea sa fie anuntata cu o zi mai tarziu chiar celor ce m-au cunoscut. Nu vreau mascarada. Sa nu mi se faca parastas decat la sase saptamani. Sa-mi care apa cu cofa si sa se inchine cineva la cimitir in fiecare zi timp de sase saptamani.

Sa nu vina la slujba mea religioasa niciun popa afara de preotul si parintele Bejenaru Vasile din suburbia Caramidarii de Jos, raion Nicular Balcescu, caruia ii sarut mainile pentru ultima data ca atunci cand mamei si tatalui meu le era greu, s-a oferit sa-mi fie tata si mama. Ii multumesc in veci pentru tinuta lui curata si pentru omenia de care a dat dovada cum se cuvenea tot timpul vietii sale.

Daca se va putea si nu va fi greu as vrea ca pe un drum secetos si dornic de apa sa se faca o fanatana si in loc de acele parastase, pe care le interzic, din cand in cand sa fie ajutat cate un student si o studenta cu plata cantinei sau a posibilitatilor de masa si sa nu fie nimeni trist.

Le doresc viata lunga si sanatate tuturor acelora pe care i-am cunoscut, chiar daca unor le-am stat greu in drum si au considerat sa ma cunoasca dupa placul lor si nu dupa caracterul si firea mea.

Imbratisez pe toti si doresc sa le fie viata imbelsugata, linistita, sanatoasa si in voie buna!

In aceeasi perioada ii scrie si sotului ei, grecul Clery Sachelarie, fost mosier si magistrat, o scrisoarea de dragoste plina de sensibilitate.

„Iti scriu acum, tatuta, scrisoarea cea mai adevarata pe care am crezut vreodata ca am s-o pot scrie. Te rog sa ma ierti de tot, daca poti, de tot ce ti-am putut pricinui.

Cauta-ma, cauta mangaierile mele. Ele n-au murit si niciodata sa nu le socotesti moarte. Cauta-mi ochii. Ei nu te-au mintit niciodata. Cauta-mi sufletul. Caci, dezlipit de carne, nu te va uita niciodata. Prinde-mi din aer vorbele, caci nimeni nu le va recunoaste. Culege-mi visele, pe care le-am croit langa tine, si imparte-le oamenilor, caci au fost curate si rare. Te voi astepta, tatuta, oricat ti-o place tie sa traiesti. Voi gasi atatea flori pe-acolo ca nu stiu daca-mi va ajunge timpul, pana vei veni, sa ti le cos, sa fie cum am visat sa-ti fie viata. Eu am sa plec, si-ti multumesc pentru viata noastra (…) Iar voua, cele 49 de frunze verzi din primavara si galbene in  toamna pe care mi-am plimbat anii, va las cate o lacrima de emotie : Adio, frunza verde, frunza galbena, tu ma salta, tu ma leagana…”.