avocatnet.ro 
Strasbourg
(Cererea nr. 6978/08)
Hotararea devine definitiva in conditiile prevazute la art. 44 § 2 din Conventie. Aceasta poate suferi modificari de forma.
In Cauza Gheorghe Cobzaru impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), reunita intr-o camera compusa din Josep Casadevall, presedinte, Alvina Gyulumyan, Luis López Guerra, Nona Tsotsoria, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, Valeriu Gritco, judecatori, si Santiag o Quesada, grefier de sectie,
dupa ce a deliberat in camera de consiliu, la 4 iunie 2013,
pronunta prezenta hotarare, adoptata la aceeasi data:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se afla Cererea nr. 6.978/08 indreptata impotriva Romaniei, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Gheorghe Cobzaru (reclamantul), a sesizat Curtea la 27 august 2007, in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Reclamantul a fost reprezentat de I. Lazar, avocat in Bucuresti. Guvernul roman (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, domnul Razvan-Horatiu Radu, iar ulterior de doamna Irina Cambrea, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamantul s-a plans, in special, de uciderea fiului sau de catre un agent de politie si de ineficienta anchetei penale deschise in urma acestui eveniment.
4. La 20 octombrie 2010, cererea a fost comunicata Guvernului. In conformitate cu art. 29 § 1 din Conventie, s-a hotarat, de asemenea, ca admisibilitatea si fondul cauzei vor fi examinate impreuna de catre camera.
5. In urma abtinerii domnului Corneliu Birsan, judecator ales sa reprezinte Romania (art. 28 din Regulamentul Curtii), presedintele camerei a desemnat-o pe doamna Kristina Pardalos in calitate de judecator ad-hoc (art. 26 § 4 din Conventie si art. 29 § 1 din Regulament).
IN FAPT
I. Circumstantele cauzei
6. Reclamantul s-a nascut in 1957 si locuieste in Bucuresti.
A. Circumstantele decesului fiului reclamantului
1. Versiunea reclamantului
7. Potrivit reclamantului, versiunea faptelor este urmatoarea. La 19 septembrie 2006, orele 3.30, el si sotia sa au auzit un foc de arma, au iesit in curte si l-au gasit pe fiul lor, Adrian Cobzaru, in varsta de 22 de ani, intins la pamant, la 3 metri de usa de la intrare. Au vazut ca fiul lor era ranit la gat si ca politistul A.S., care il tinea pe acesta de bratul stang, tocmai punea arma deoparte. Politistul nu purta uniforma si mirosea puternic a alcool.
8. Politistul le-a spus ca Adrian Cobzaru furase o masina. In timp ce reclamantul si sotia sa incercau sa-si salveze fiul, politistul vorbea la telefon cu superiorii sai. Acesta le spunea: „Sefule, l-am omorat, aranjeaza tu totul.” Urmand sfaturile politistului, sotia reclamantului a presat rana cu o carpa, pentru a reduce hemoragia.
9. La scurt timp dupa toate acestea, politistul a sunat la salvare, pretinzand a fi un vecin. In cursul acestui apel, reclamantul si sotia sa l-au dus pe fiul lor la masina politiei. Erau de fata 11 vecini ai reclamantului. Cand au ajuns la masina, fiul lor deja decedase. Douazeci de minute mai tarziu, in timp ce fiul lor era inca intins la pamant, langa masina politiei, la locul faptei a sosit o a doua masina a politiei. Din aceasta a coborat politistul B.L., care s-a indreptat catre reclamant. Reclamantul si sotia sa i-au cerut sa il duca pe fiul lor la camera de garda. Atat B.L., cat si A.S. au refuzat sa-l transporte, pe motiv ca sangele care ii curgea din rani ar fi putut pata masina. Ei i-au cerut reclamantului sa astepte sosirea superiorului lor ierarhic.
10. Ca raspuns la insistentele membrilor familiei reclamantului si ale vecinilor prezenti la fata locului, politistii au acceptat in final sa il transporte pe Adrian Cobzaru la spital. Sotia reclamantului i-a insotit. La spital s-a inregistrat decesul lui Adrian Cobzaru.
11. In observatiile in replica la cele ale Guvernului, reclamantul a prezentat versiunea sa asupra faptelor. Reclamantul a sustinut ca politistul l-a asteptat pe Adrian Cobzaru in curtea casei, l-a imobilizat in momentul sosirii sale, i-a pus pistolul la gat si l-a impuscat de la mica distanta. In viziunea reclamantului, acest fapt explica atat descoperirea unui tub de cartus pe pamant, intre intrarea casei si un ghiveci de flori pus langa intrare, si o urma de culoare roz pe gatul fiului sau, produsa, in opinia sa, de contactul cu o arma cu o temperatura ridicata. Apoi, politistul, incercand sa mute corpul tanarului, l-ar fi lasat 3 metri mai departe, in momentul aparitiei reclamantului si sotiei sale.
2. Versiunea Guvernului
12. Versiunea faptelor prezentata de Guvern este urmatoarea: In noaptea de 19 septembrie 2006, politistii A.S. si L.B. l-au surprins pe fiul reclamantului, Adrian Cobzaru, furand marfa dintr-un camion. Cateva momente mai tarziu, Adrian Cobzaru a incercat sa fuga cu o masina. Politistul A.S. l-a urmarit. La un moment dat, fiul reclamantului si-a abandonat vehiculul si a incercat sa fuga.
13. Politistul A.S. l-a urmarit si a tras 3 focuri de avertisment pentru a-l opri din fuga. Adrian Cobzaru a refuzat sa se conformeze si s-a refugiat in curtea casei parintilor. Politistul a perceput silueta fugarului, a tras al patrulea foc de arma, din strada, incercand sa il nimereasca la nivelul picioarelor, dar, din cauza iluminarii slabe, glontul l-a atins la nivelul gatului. In acelasi moment, reclamantul si sotia sa au iesit din casa si l-au gasit pe fiul lor, ranit la gat, prabusindu-se la pamant. Politistul i-a sfatuit sa foloseasca o carpa pentru a presa pe rana. La ora 3,23, a sunat la serviciul de urgenta. Fara a astepta sosirea ambulantei, politistul l-a transportat in cele din urma pe fiul reclamantului la spital. Acesta a fost adus aici la 3,38. Decesul a fost inregistrat la ora 3,50.
3. Cercetarile efectuate de autoritati
14. La 19 septembrie 2006, o echipa de experti criminalisti, condusa de un procuror, a prelevat elemente de proba de la locul faptei. In aceeasi zi, au fost dispuse expertize tehnico-stiintifice si medico-legale.
15. Autopsia efectuata la 19 septembrie 2006 de catre medicii specialistii de la Institutul de Medicina Legala „Mina Minovici” a concluzionat ca moartea fiului reclamantului a survenit la ora 3,15, in urma unei hemoragii interne si externe provocate de un glont care a trecut prin vena jugulara stanga si a fracturat o vertebra cervicala. Acelasi raport mentiona un foc de arma tras de la o distanta suficient de mica pentru a lasa urme suplimentare, altele decat cele ale impactului in sine. Au fost, de asemenea, efectuate radiografii. Raportul unei expertize tehnico-stiintifice efectuate la 15 decembrie 2006 identifica doua fragmente metalice provenite dintr-un singur glont, tras cu o arma semiautomata.
16. La 18 decembrie 2006, reclamantul a depus, in fata Tribunalului Bucuresti, plangere penala pentru omor, impotriva politistului A.S. (art. 174 din Codul penal).
17. Prin ordonanta de neincepere a urmaririi penale din 11 octombrie 2007, Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti a respins plangerea reclamantului. Parchetul si-a intemeiat hotararea pe declaratiile politistului A.S. Acesta l-ar fi urmarit pe fiul reclamantului dupa ce l-a surprins in flagrant, furand marfa dintr-un camion. Potrivit concluziilor parchetului, urmarirea s-a facut pana la casa reclamantului. Din cauza iluminarii slabe, politistul nu ar fi intrat in curte si ar fi incercat sa il impuste pe suspect la nivelul picioarelor. Fugarul si-ar fi pierdut echilibrul in timp ce incerca sa escaladeze un gard in constructie si ar fi cazut in acelasi moment in care a fost tras focul de arma, care l-a atins la nivelul gatului. Potrivit procurorilor, traiectoria glontului a confirmat aceasta versiune.
18. Procurorii au constatat ca ofiterul a renuntat in mod legal la o eventuala urmarire in curtea casei, pentru ca, in opinia lor, acest fapt ar fi putut sa fie periculos, din cauza slabei iluminari a locului. Acestia au retinut ca A.S. a apelat la serviciul de urgenta la ora 3,23, pretinzand a fi un vecin. Procurorii au considerat ca nu exista nicio proba care sa ateste refuzul politistilor de a-i acorda ajutor fiului reclamantului. Ei au concluzionat ca politistul a actionat in conformitate cu art. 34 si35 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor si al munitiilor, nu cu intentia de a provoca decesul lui Adrian Cobzaru, ci doar de a-l aresta.
19. La 22 decembrie 2007, procurorul-sef al Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti a confirmat neinceperea urmaririi penale, retinand „lipsa oricarei indoieli cu privire la legalitatea uzului armei de catre politist”. Reclamantul a formulat o plangere impotriva acestei ordonante. El a contestat ordonanta procurorului-sef pe baza concluziilor unei expertize medico-legale efectuate la Institutul National de Medicina Legala „Mina Minovici” Bucuresti care contrazicea declaratiile politistilor.
20. Prin Hotararea din 14 martie 2008, Tribunalul Bucuresti a anulat ordonanta de neincepere a urmaririi penale si a trimis dosarul la parchet, in vederea reluarii urmaririi penale pentru omor. Tribunalul a constatat ca procurorii au adoptat in integralitate versiunea oferita de politist, fara a verifica, in mod obiectiv, daca aceasta era sau nu confirmata de elemente de proba adecvate si suficiente. Astfel, potrivit primei instante, examenele radiologice descrise in certificatul medico-legal au pus in evidenta urme suplimentare de focuri de arma si raportul medico-legal a sugerat o distanta si o traiectorie a glontului destul de diferite fata de cele retinute in concluziile reprezentantilor parchetului. De asemenea, instanta reprosa organelor de ancheta faptul ca au omis sa verifice prezenta urmelor de focuri de arma pe hainele persoanei decedate, proba esentiala pentru a stabili distanta dintre ofiterul de politie si Adrian Cobzaru in momentul in care s-a tras cu arma. In final, s-a observat, potrivit primei instante, ca nu a fost organizata nicio reconstituire a faptelor si ca, spre deosebire de mentiunile procurorilor din concluzii, nu exista niciun gard in constructie in curtea casei reclamantului. Procurorul M.S. din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti a formulat recurs impotriva acestei hotarari.
21. Prin Decizia din 3 iunie 2008, Curtea de Apel Bucuresti a confirmat Hotararea din 14 martie 2008 si a respins recursul introdus de parchet. Aceasta a considerat ca este necesara efectuarea unei anchete pentru omor in speta, mai ales din cauza contradictiilor dintre probele analizate si concluziile reprezentantilor parchetului. Potrivit curtii de apel, din raportul de expertiza medico-legala reiesea ca distanta parcursa de glont a fost mai mica decat cea retinuta de reprezentantii parchetului. Curtea de apel a criticat lipsa radiografiilor din dosarul penal, precum si lipsa unei reconstituiri a faptelor. In plus, potrivit judecatorilor curtii de apel, erau necesare un raport balistic si orice alte mijloace de proba (marturii, documente) pentru a permite autoritatilor judiciare sa stabileasca circumstantele reale ale faptelor si eventuala vinovatie a politistului.
4. Demersuri in vederea continuarii anchetei
22. Dupa cateva luni, reclamantul a depus mai multe plangeri in fata Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bucuresti si in fata Consiliului Superior al Magistraturii pentru a denunta pasivitatea autoritatilor in ceea ce priveste ancheta in cazul decesului fiului sau.
23. La 26 ianuarie 2009, procurorul A.B.G. din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti a constatat ca Hotararea definitiva din 14 martie 2008 dispunea ca parchetele sa reia urmarirea penala pentru omor. La randul sau, acesta a delegat Politiei Municipiului Bucuresti sarcina de a continua cercetarea penala pentru omor.
24. La 10 februarie 2009, procurorul A.B.G. l-a informat pe politistul A.S. ca urmarirea penala pentru omor a inceput la 22 ianuarie 2009. Cu aceasta ocazie, politistul a dat o declaratie.
25. La 16 martie 2009, Serviciul de inspectie juridica pentru procurori a trimis o scrisoare reclamantului, care, in partile relevante in speta, este redactata dupa cum urmeaza: „[...] la 28 iulie 2008 cauza a fost atribuita unui procuror si la 22 ianuarie a inceput o ancheta pentru infractiunea prevazuta de art. 174, 175 lit. i), 176 lit. g) din Codul penal, in ceea ce il priveste pe A.S. Prin Ordonanta din 26 ianuarie 2009, in conformitate cu art. 217 alin. 4 din Codul de procedura penala, procurorul a dispus Politiei Municipiului Bucuresti sarcina de a administra probele solicitate de instanta si, la 10 februarie 2009, A.S. a fost audiat in calitate de inculpat. Cercetarile efectuate au permis stabilirea faptului ca, intre iulie 2008 si ianuarie 2009, ancheta penala nu s-a efectuat din motive obiective, justificate atat de volumul mare de munca, care presupune analiza mai multor cauze complexe, care implica persoane aflate in arest provizoriu, cat si de transferurile de procurori, in conditiile unei organigrame incomplete si ale unor sarcini suplimentare. In aceste conditii, nu s-a constatat niciun element de intarziere nejustificata din partea procurorilor, situatie care ar putea duce la masuri disciplinare, in conformitate cu Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor [...].”
26. La 15 iulie 2009, 3 politisti, insotiti de un procuror de la Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti, au efectuat tiruri intr-un poligon de tir, de la distante diferite, de la 1 metru la 2 metri de tinta, cu arma crimei, pentru a determina distanta reala parcursa de glont inainte de impact.
27. In septembrie 2009, organele de ancheta au audiat 4 martori (D.V., G.T., V.B. si O.I.), care pretindeau ca au auzit, in noaptea de 19 septembrie 2006, focuri de arma trase in apropierea casei reclamantului. De asemenea, au declarat ca au vazut masini de politie.
28. La 27 ianuarie 2010, comisarul de politie B.I. a ordonat o expertiza tehnica pentru a identifica urme suplimentare ale focurilor de arma trase la 15 iulie 2009 (a se vedea supra, pct. 26). Aceasta expertiza, efectuata la 18 ianuarie 2011 de un expert chimist din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor, a concluzionat ca au existat urme suplimentare de foc de arma in cazul distantelor de la 1 metru la 4,50 metri.
29. Prin Ordonanta din 20 iunie 2012, procurorul B.E. din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti a pronuntat scoaterea de sub urmarire penala cu privire la A.S. Acesta si-a intemeiat ordonanta pe marturiile lui D.V., G.T., V.B. si O.I., care confirmau ca au fost trase focuri de avertisment, pe declaratiile politistului, care a spus ca a tintit suspectul doar la nivelul picioarelor, si pe declaratiile martorilor I.M. si N.C., care au confirmat ca inculpatul a tras un singur glont in directia suspectului, cand acesta se afla in curtea casei parintilor sai. Potrivit aceluiasi procuror, masurile luate de politist se inscriau in limitele prevazute de Legea nr. 17/1996 privind regimul armelor de foc si al munitiilor si nu puteau fi considerate omucidere. Procurorul a adaugat ca declaratiile inculpatului privind distanta de la care a tras au fost confirmate de o expertiza tehnica, urmele suplimentare ale focului de arma fiind detectate la o distanta de 12 metri. In fine, potrivit procurorului, in speta se aplicau dispozitiile art. 35 alin. (3) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea si functionarea Politiei Romane, actiunea politistului neavand caracter penal. Reclamantul a formulat o plangere impotriva acestei ordonante. La 10 septembrie 2012, procurorul-sef al Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti a respins obiectia reclamantului si a confirmat Ordonanta din 20 iunie 2012. Reclamantul a introdus o plangere impotriva acestei ordonante.
30. Prin Hotararea din 28 noiembrie 2012, Tribunalul Bucuresti a admis plangerea reclamantului, a anulat ordonanta din 20 iunie 2012 si a trimis cauza la Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti, in vederea redeschiderii urmaririi penale, pentru omor, impotriva politistului A.S. Instanta a reamintit obligatia procedurala prevazuta la art. 2 din Conventie si a facut referire la jurisprudenta Curtii in materia anchetelor efective. In acest sens, instanta a criticat lipsa de probe suficiente in dosarul anchetei. Instanta a decis ca exista suficiente probe care sa puna la indoiala data reala a decesului, noaptea dintre 17 si 18 septembrie 2006, potrivit ordonantelor de neincepere a urmarii penale si declaratiilor inculpatului, si 19 septembrie 2006, din certificatul medico-legal de autopsie si certificatul de deces.
31. In continuare, instanta a dispus organelor de urmarire penala sa efectueze cercetari pentru a stabili data exacta a decesului in cauza (sa solicite toate documentele medicale originale intocmite de Spitalul de Urgenta Bucuresti in ziua mortii tanarului, sa gaseasca ordinul de serviciu al politistului si sa obtina o noua depozitie a acestuia). De asemenea, instanta a dispus sa se efectueze o reconstituire a faptelor, un raport balistic al armei folosite de inculpat pentru a stabili traiectoria reala a glontului fatal, o expertiza tehnica pentru a cauta eventuale urme ale focului de arma pe hainele defunctului si ale politistului si sa fie obtinute noi depozitii ale reclamantului si ale politistului. Pana in prezent, procedura este inca pendinte in fata autoritatilor interne.
II. Dreptul si practica interne relevante
1. Legea nr. 17/1996 privind regimul armelor de foc si al munitiilor
32. Articolele relevante in speta, astfel cum erau in vigoare la momentul faptelor, sunt redactate dupa cum urmeaza:
ARTICOLUL 9
„Se excepteaza de la dispozitiile prezentei legi, in afara celor referitoare la uzul de arma, organele, unitatile, formatiunile si institutiile militare [...].”
ARTICOLUL 47
„Persoanele care sunt dotate cu arme de foc pot face uz de arma, pentru indeplinirea atributiilor de serviciu sau a misiunilor militare, in urmatoarele situatii: [ ]
d) pentru imobilizarea infractorilor care, dupa savarsirea unor infractiuni, incearca sa fuga; [ ]
f) pentru imobilizarea sau retinerea persoanelor cu privire la care sunt probe ori indicii temeinice ca au savarsit o infractiune si care riposteaza ori incearca sa riposteze cu arma ori cu alte obiecte care pot pune in pericol viata ori integritatea corporala a persoanei [...].”
ARTICOLUL 48
„Persoanele autorizate sa detina, sa poarte si sa foloseasca arme pentru paza sau autoaparare pot face uz de arma, in legitima aparare sau in stare de necesitate, potrivit legii.”
ARTICOLUL 49
„In cazurile prevazute la art. 47 lit. c), d), g), h) si i), se va face uz de arma numai dupa ce s-a facut somatia legala. Somatia se face prin cuvantul «Stai!» In caz de nesupunere, se someaza din nou prin cuvintele: «Stai ca trag!» Daca cel in cauza nu se supune nici de aceasta data, se someaza prin tragerea focului de arma in sus, in plan vertical.”
2. Legea nr. 218/2002 privind organizarea si functionarea Politiei Romane
33. Articolele relevante in speta, astfel cum erau in vigoare la momentul faptelor, sunt redactate dupa cum urmeaza:
ARTICOLUL 35
„(1) In caz de necesitate politistul poate folosi, in situatiile si in conditiile prevazute de lege, forta armelor albe sau a armelor de foc. Armele de foc se folosesc dupa somatia: «Stai, stai ca trag!» (2) In cazurile de legitima aparare politistul poate folosi armele de foc, fara somatie
(3) Folosirea armamentului din dotare pentru indeplinirea atributiilor de serviciu, in conditiile si in situatiile prevazute de lege, inlatura caracterul penal al faptei.”
ARTICOLUL 37
„(1) Politia Romana poate interveni in forta, in conditiile legii, impotriva celor care pun in pericol viata, integritatea sau sanatatea persoanelor ori a organelor de ordine, precum si impotriva celor care ameninta cu distrugerea unor cladiri sau bunuri de interes public ori privat
(2) Folosirea mijloacelor din dotare se face numai dupa avertizarea si somarea, prin mijloace de amplificare sonora, a participantilor la dezordine asupra necesitatii respectarii legii si ordinii publice. Daca dupa avertizare se incalca in continuare ordinea publica si legile, politistul numit ca sef al dispozitivului de ordine sau sefii ierarhici ii someaza pe participanti folosind formula: «Atentiune, va rugam sa parasiti! Vom folosi forta!» [...]. Daca dupa trecerea perioadei de timp necesare dispersarii cei somati nu se supun, se foloseste o ultima somatie, astfel: «Ultima somatie: Parasiti! Se va folosi forta!»
(3) Daca in astfel de situatii, precum si in cele prevazute de art. 47 din Legea nr. 17/1996 privind regimul armelor de foc si al munitiilor se impune uzul de arma, in prealabil se va folosi o ultima somatie, astfel: «Parasiti! Se vor folosi armele de foc!» (4) Folosirea mijloacelor de impiedicare si constrangere inceteaza de indata ce s-a restabilit ordinea publica.”
ARTICOLUL 38
„Fiecare situatie in care s-a facut uz de arma se raporteaza de urgenta ierarhic. De indata ce va fi posibil, raportul va fi intocmit in scris. Daca in urma uzului de arma s-a produs moartea sau vatamarea unei persoane, fapta se comunica de indata procurorului competent, potrivit legii.”
ARTICOLUL 39
„Politistul este obligat sa ia masurile necesare pentru inlaturarea pericolelor care ameninta ordinea publica sau siguranta persoanelor, in toate situatiile in care ia cunostinta direct ori cand este sesizat despre acestea.”
ARTICOLUL 40
„Politistul este obligat sa ia masurile necesare pentru ocrotirea vietii, sanatatii si integritatii corporale a persoanelor a caror paza o asigura si, in special, sa ia imediat masuri ca ingrijirile medicale sa le fie acordate de fiecare data cand acestea se impun.”
3. Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor de foc si al munitiilor
34. Articolele relevante in speta din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor de foc si al munitiilor, astfel cum erau in vigoare la momentul faptelor, sunt redactate dupa cum urmeaza:
ARTICOLUL 34
Limitele exercitarii uzului de arma
„(1) Titularii dreptului de a purta si folosi armele de aparare si paza pot face uz de arma numai in poligoanele autorizate in conditiile prezentei legi sau in caz de legitima aparare ori stare de necesitate
(2) Folosirea armelor de aparare si paza in poligoanele autorizate se poate face numai in conditiile stabilite in regulamentele de ordine interioara ale acestora.”
ARTICOLUL 35
Obligatii in cazul efectuarii uzului de arma
„(1) Persoana care a facut uz de arma este obligata sa actioneze imediat, pentru a se acorda primul ajutor si asistenta medicala persoanelor ranite
(2) Persoana care a facut uz de arma este obligata sa anunte de indata cel mai apropiat organ de politie, indiferent daca au rezultat sau nu victime ori pagube materiale
(3) In situatia prevazuta la alin. (2) [...], organul de politie sesizat are obligatia sa efectueze cercetarea la fata locului. Arma care a fost folosita ramane in custodia organului de politie care desfasoara cercetarea, pana la incheierea acesteia
(4) Prevederile alin. (2) si (3) nu se aplica in cazul in care s-a facut uz de arma, in conditiile prevazute la art. 34 alin. (2), cu exceptia situatiei in care, in urma folosirii armei, au rezultat victime umane.”
4. Practica in materie de uz de arme de foc
35. Restul dispozitiilor relevante in materie de uz de arme de foc sunt rezumate in Hotararea Soare si altii impotriva Romaniei (nr. 24.329/02, pct. 94-95 si 105, 22 februarie 2011).
III. Dreptul si practica internationale relevante
36. Dispozitii internationale relevante in materie de uz de forta si de arme de foc de catre cei responsabili privind aplicarea legii, in special art. 6 alin. 1 din Conventia internationala cu privire la drepturile civile si politice, observatiile Comitetului pentru Drepturile Omului al Organizatiei Natiunilor Unite, principiile Organizatiei Natiunilor Unite privind folosirea fortei si Codul de conduita pentru responsabilii privind aplicarea legii sunt descrise in Soare si altii (citata anterior, pct. 100-104).
IN DREPT
I. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 2 din Conventie
37. Invocand art. 2 din Conventie, reclamantul se plange de uciderea fiului sau de catre politistul A.S. si de lipsa unei anchete efective care sa aiba drept scop sanctionarea celui responsabil. Reclamantul afirma ca ofiterul l-a impuscat pe fiul sau si a refuzat sa ii acorde primul ajutor si sa il transporte la spitalul de urgenta.
Art. 2 din Conventie este redactat dupa cum urmeaza:
„1. Dreptul la viata al oricarei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzata cuiva in mod intentionat, decat in executarea unei sentinte capitale pronuntate de un tribunal in cazul in care infractiunea este sanctionata cu aceasta pedeapsa prin lege.
2. Moartea nu este considerata ca fiind cauzata prin incalcarea acestui articol in cazurile in care aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolut necesara la forta:
a. pentru a asigura apararea oricarei persoane impotriva violentei ilegale;
b. pentru a efectua o arestare legala sau pentru a impiedica evadarea unei persoane legal detinute;
c. pentru a reprima, conform legii, tulburari violente sau o insurectie.”
38. Guvernul contesta acest argument.
A. Cu privire la admisibilitate
39. Guvernul invoca neepuizarea cailor de atac interne, indicand faptul ca reclamantul a depus cererea in fata Curtii la 11 luni dupa presupusa incalcare, desi ancheta penala efectuata de parchete era pendinte (Georgescu impotriva Romaniei, nr. 25.230/03, pct. 99, 13 mai 2008).
40. Reclamantul nu a prezentat nicio observatie cu privire la acest aspect.
41. Curtea constata ca, in speta, a fost deschisa o ancheta penala de catre autoritati in urma plangerii formulate de reclamant. Aceasta ancheta s-a incheiat la 11 octombrie 2007, in urma pronuntarii neinceperii urmaririi penale, pentru a fi redeschisa la 3 iunie 2008, incheiata la 20 iunie 2012 si redeschisa, din nou, la 28 noiembrie 2012.
42. Avand in vedere aceste circumstante, Curtea considera ca, in cauza de fata, obiectia prezentata de Guvern se refera la aspecte strans legate de cele ridicate de plangerea pe care reclamantul a formulat-o din perspectiva art. 2 din Conventie in ceea ce priveste eficienta anchetei penale (Üçak si altii impotriva Turciei, nr. 75.527/01 si 11.837/02, pct. 59, 26 aprilie 2007), spre deosebire de cauza evocata de Guvern. Prin urmare, Curtea a decis sa o conexeze cu fondul.
43. Constatand ca aceste capete de cerere nu sunt in mod vadit neintemeiate in sensul art. 35 § 3 lit. a) din Conventie si ca nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate, Curtea le declara admisibile.
B. Cu privire la fond
1. Cu privire la aspectul material al art. 2 din Conventie
a) Argumentele partilor
44. Reclamantul contesta versiunea Guvernului privind circumstantele in care fiul sau a murit. Potrivit lui, politistul A.S. i-ar fi ucis fiul cu un glont tras de la mica distanta, in interiorul curtii casei lor, si a asteptat mult timp inainte de a-l transporta la spital.
45. Guvernul considera ca autoritatile nationale si-au respectat obligatia de a proteja viata fiului reclamantului, ca utilizarea fortei a fost necesara si proportionala si ca decesul a survenit ca urmare a unor circumstante neprevazute. Potrivit Guvernului, legislatia interna permitea, in vederea capturarii unei persoane suspecte de comiterea unei infractiuni, folosirea unei arme de foc, fara ca acest fapt sa aiba consecinte in plan penal. Ofiterul a observat ca o actiune ilegala, si anume un furt, era in curs de desfasurare si s-a angajat, singur, pe timp de noapte, in urmarirea unui suspect care incerca sa fuga, conducand cu viteza excesiva si punand in pericol viata trecatorilor, si nu stia daca acesta era inarmat sau nu. Pentru Guvern, aceste circumstante au constituit o situatie periculoasa care a justificat focurile de arma trase de politist care, in mod rezonabil, s-a gandit ca trebuie sa faca uz de arma pentru a-l opri pe suspect si a pune capat amenintarii [Makaratzis impotriva Greciei (MC), nr. 50.385/99, pct. 56-59, CEDO 2004-XI]. Din acest motiv politistul ar fi incercat sa traga la nivelul picioarelor fiului reclamantului, pentru a-l impiedica sa scape escaladand un gard. In urma unei miscari neasteptate a capului, facuta de suspect, glontul l-a atins la nivelul gatului. Politistul a chemat o ambulanta si a incercat sa opreasca hemoragia, dar, din cauza intarzierii ajutoarelor, a decis sa il transporte el insusi pe fiul reclamantului la spital.
b) Motivarea Curtii
46. Principiile generale in materie de obligatii pozitive care decurg din art. 2 din Conventie si utilizarea de catre functionarii statului a fortei letale sunt rezumate in Hotararea Soare si altii (citata anterior, pct. 126-128 si 130).
47. Curtea reaminteste in continuare responsabilitatea care ii revine, de a examina cu deosebita atentie pretinsa incalcare a acestei dispozitii, luand in considerare nu doar actele functionarilor statului care au recurs efectiv la forta, ci si toate circumstantele in privinta acestora, in special pregatirea si controlul exercitat asupra acestora (McCann si altii impotriva Regatului Unit, 27 septembrie 1995, pct. 150, seria A, nr. 324). In ceea ce priveste acest ultim punct, Curtea reaminteste ca politistilor nu trebuie sa le lipseasca precizia atunci cand isi exercita functiile, fie in contextul unei operatiuni pregatite, fie in cel al urmaririi spontane a unei persoane percepute ca fiind periculoasa: un cadru juridic si administrativ trebuie sa defineasca conditiile limitate in care responsabilii privind aplicarea legii pot sa recurga la forta si sa utilizeze arme de foc, tinand seama de normele internationale elaborate in domeniu (Hamiyet Kaplan si altii impotriva Turciei, nr. 36.749/97, pct. 49, 13 septembrie 2005, si Makaratzis, citata anterior, pct. 59 in fine).
48. In acest sens, Curtea reaminteste ca a decis, intr-o cauza privind o operatiune a politiei care s-a soldat cu focuri de arma care au produs leziuni grave si o infirmitate fizica si psihica permanenta unei persoane suspectate de a fi comis o infractiune, ca in cadrul legislativ romanesc care reglementeaza folosirea armelor de foc si a munitiei (Legea nr. 17/1996) nu pare sa fie suficient sa se ofere „prin lege” nivelul de protectie a dreptului la viata impus in societatile democratice contemporane in Europa (Soare si altii, citata anterior, pct. 132).
49. In speta, Curtea observa ca majoritatea prevederilor relevante ale Legii nr. 17/1996, evocate in Hotararea Soare si altii, erau inca in vigoare la momentul respectiv (supra, pct. 32) si ca legile nr. 218/2002 (privind organizarea si functionarea Politiei Romane) si 295/2004 (privind regimul armelor de foc si al munitiilor) nu au adus nicio modificare semnificativa a cadrului legislativ deja existent (supra, pct. 33-34).
50. Curtea concluzioneaza ca, la fel ca in Hotararea Soare si altii, legislatia nationala nu continea, la momentul faptelor, nicio alta dispozitie care sa reglementeze utilizarea armelor de foc in cadrul operatiunilor politienesti, cu exceptia obligatiei de somatie, si ca aceasta nu includea nicio recomandare privind pregatirea si controlul operatiunilor in cauza.
51. De asemenea, Curtea observa ca in speta era vorba despre o operatiune politieneasca in care politistul a trebuit sa reactioneze fara a se pregati (a se vedea, a contrario, Rehbock impotriva Sloveniei, nr. 29.462/95, pct. 71-72, CEDO 2000-XII) si, in acest caz, este necesar ca sfera de aplicare a obligatiei pozitive ce revine autoritatilor interne sa fie interpretata astfel incat sa nu le impuna acestora o sarcina exorbitanta (a se vedea, mutatis mutandis, Mahmut Kaya impotriva Turciei, nr. 22.535/93, pct. 86, CEDO 2000-III). Totusi, Curtea subliniaza faptul ca trebuia ca reactiile spontane ale politistului sa fie compatibile cu instructiunile relevante in materie de interventii politienesti.
52. Curtea considera ca lipsa unor reguli clare (supra, pct. 50) poate explica reactia politistului A.S., care a tras un foc de arma in directia lui Adrian Cobzaru pentru a-l prinde, desi acesta nu era, in mod clar, inarmat. Politistul a actionat astfel in mod total autonom, luand initiative necugetate, ceea ce probabil nu s-ar fi intamplat daca beneficia de o instructie corespunzatoare (a se vedea, mutatis mutandis, Makaratzis, citata anterior, pct. 70).
53. Avand in vedere elementele precedente, Curtea considera ca, in ceea ce priveste obligatia pozitiva de a pune in aplicare un cadru legislativ si administrativ adecvat, astfel cum le impunea prima fraza a art. 2 § 1 din Conventie, autoritatile romane nu facusera, la momentul faptelor, tot ce se putea astepta de la ele in mod rezonabil pentru a oferi cetatenilor nivelul de protectie necesar, in special in situatiile - precum cea din prezenta cauza - privind recurgerea la o forta letala, precum si pentru a contracara riscurile reale si imediate pentru viata pe care le pot genera, chiar si in mod exceptional, operatiunile politienesti.
54. Curtea observa in continuare ca se confrunta cu versiuni contradictorii ale evenimentelor care au condus la pierderea vietii fiului reclamantului. Totusi, reaminteste ca, in general, nu este tinuta de constatarile instantelor interne si este libera sa faca propria evaluare tinand seama de toate elementele de care dispune [Iambor impotriva Romaniei (nr. 1), nr. 64.536/01, pct. 166, 24 iunie 2008].
55. Pentru aprecierea probelor, Curtea adopta, in general, criteriul probei „dincolo de orice indoiala rezonabila”. Curtea reaminteste ca o asemenea proba poate reiesi dintr-o serie de indicii sau din supozitii necontestate, suficient de grave, precise si concordante. Atunci cand evenimentele in cauza, in ansamblul lor sau in mare parte, sunt cunoscute exclusiv de autoritati, orice vatamare corporala sau deces survenit in aceasta perioada da nastere la puternice prezumtii de fapt. In realitate, trebuie sa se considere ca sarcina probei revine autoritatilor, care trebuie sa ofere o explicatie satisfacatoare si convingatoare cu privire la derularea faptelor si sa expuna elemente solide care permit respingerea sustinerilor reclamantului [Salman impotriva Turciei (MC), nr. 21.986/93, pct. 100, CEDO 2000-VII, si Mansuro?lu impotriva Turciei, nr. 43.443/98, pct. 78, 26 februarie 2008].
56. Reiese ca, atunci cand se reproseaza agentilor sai ca au recurs la o forta potential letala in circumstante aflate sub controlul lor, cu incalcarea art. 2 § 2 din Conventie, Guvernului parat ii revine sarcina de a stabili ca forta in cauza nu a depasit ceea ce era „absolut necesar” si ca era „strict proportionala” cu oricare dintre scopurile autorizate prin aceasta dispozitie.
57. In speta, reclamantul sustine, intr-o declaratie detaliata si coerenta, ca politistul i-a ucis fiul cu un glont tras de la mica distanta in curtea casei lor si a intarziat apoi foarte mult in a-l transporta la spital. Acesta sustine ca l-a vazut pe fiul sau prabusindu-se la pamant, la 3 metri de usa de la intrare a casei, ranit la nivelul gatului, si ca politistul A.S. il tinea de bratul stang in timp ce isi punea arma deoparte. Curtea considera ca reclamantul a facut tot ceea ce ii statea in putere pentru a-si sustine prima facie capatul de cerere. Acesta nu avea obligatia si nici nu era, de altfel, in masura sa prezinte probe mai tangibile, intrucat aceste probe, in cazul in care existau, nu se puteau afla decat in posesia autoritatilor interne (a se vedea, mutatis mutandis, Mansuro?lu, citata anterior, pct. 84). Prin urmare, ii revenea Guvernului sarcina de a oferi o explicatie plauzibila cu privire la originea decesului lui Adrian Cobzaru, survenit in urma unui foc de arma tras de politistul A.S.
58. Potrivit Guvernului, fiul reclamantului a fost atins, in mod accidental, de un glont la nivelul gatului, in cursul actiunii politienesti desfasurate de politistul care incerca sa il aresteze. Prin urmare, Curtea considera ca aceasta cauza trebuie examinata din perspectiva art. 2 § 2 lit. b) din Conventie.
59. In ceea ce priveste derularea faptelor, Curtea observa ca partile sunt de acord ca autorul focului de arma a fost politistul. Versiunile lor difera in privinta circumstantelor in care politistul a provocat moartea fiului reclamantului. In acest sens, Curtea constata ca autoritatile interne nu au stabilit nici distanta reala a focului de arma, nici traiectoria sa (supra, pct. 30-31).
60. Aceasta observa ca, in versiunea Guvernului, este vorba despre un act involuntar al politistului, ceea ce contrazice afirmatia potrivit careia politistul, dupa ce a vazut silueta fiului reclamantului, ar fi vizat o zona nevitala a corpului tanarului, ceea ce inseamna ca luase in considerare riscul de a-i pune viata in pericol. Acest lucru nu este in concordanta cu concluziile la care a ajuns parchetul in Ordonanta din 11 octombrie 2007, in care se sugereaza ca politistul a actionat in legitima aparare (supra, pct. 17-19).
61. In plus, politistul nu a sustinut ca ar fi avut motive sa creada ca fiul reclamantului comisese infractiuni grave, ca ar fi fost periculos si ca nearestarea sa ar fi avut consecinte negative ireversibile (a se vedea, a contrario, Makaratzis, citata anterior, pct. 64-66). Argumentul Guvernului care evoca pericolul pe care il putea constitui conducerea unui vehicul cu viteza excesiva si posibilitatea ca fiul reclamantului sa fi fost inarmat sebazeaza numai pe declaratiile politistului, pe care parchetul le-a acceptat fara rezerve. De altfel, declaratia politistului a fost sanctionata la 14 martie 2008 de Tribunalul Bucuresti, care a anulat ordonanta de neincepere a urmaririi penale la 11 octombrie 2007, printre altele, pe motiv de lipsa de obiectivitate a reprezentantilor parchetului, carora instanta le-a reprosat ca au adoptat in intregime versiunea oferita de politist, in lipsa unor probe in acest sens (supra, pct. 20).
62. Tot in privinta legitimitatii actului politistului, Curtea retine importanta acordata de instantele interne distantei reale si traiectoriei glontului - aceste elemente pareau mai importante decat raportul de expertiza medico-legala care a sugerat o distanta a focului de arma mai mica decat cea retinuta de reprezentantii parchetului si o traiectorie diferita a glontului (supra, pct. 20-21). Or, potrivit probelor de care dispune Curtea, pana in prezent, nicio autoritate interna nu s-a pronuntat inca definitiv asupra acestui subiect. La acestea se adauga, dupa cum au remarcat si instantele interne, zonele de umbra care persista in privinta datei reale a decesului sau necesitatea de a aduna alte probe care ar putea revela adevaratele circumstante ale decesului fiului reclamantului (supra, pct. 31).
63. In aceste conditii, nu se poate spune daca autoritatile au dorit cu adevarat sa afle daca decesul lui Adrian Cobzaru a fost provocat de cauze accidentale. Insuficienta elementelor concrete si a probelor impiedica o apreciere a Curtii cu privire la faptele in cauza, intemeiata doar pe constatarile facute de autoritatile nationale.
64. In consecinta, omisiunile imputabile organelor de cercetare penala descrise mai sus determina Curtea sa respinga argumentul Guvernului potrivit caruia decesul fiului reclamantului a fost provocat accidental de actiunile unui politist care se afla in legitima aparare. O concluzie diferita ar insemna sa se admita ca autoritatile pot extrage beneficii de pe urma propriilor deficiente si sa se permita autorilor unor acte potential letale sa scape de raspunderea pe care o au.
65. In plus, Curtea considera ca, avand in vedere derularea faptelor, tragand un foc de arma in directia fiului reclamantului pentru a-l prinde, in plina noapte, politistul nu a luat toate masurile de precautie suficiente pentru a-i proteja viata (a se vedea, mutatis mutandis, Alikaj si altii, nr. 47.357/08, pct. 66-77, 29 martie 2011), in contextul lipsei unor reguli clare privind folosirea armelor de foc de catre fortele de ordine.
66. Avand in vedere consideratiile precedente, Curtea concluzioneaza ca, intrucat autoritatile romane nu au demonstrat ca forta potential letala utilizata impotriva fiului reclamantului nu a depasit ceea ce era „absolut necesar”, ca era strict „proportionala” si ca urmarea unul din scopurile autorizate de art. 2 § 2 din Conventie, raspunderea statului este angajata in speta. Prin urmare, a fost incalcat art. 2 din Conventie sub aspect material.
2. Cu privire la aspectul procedural al art. 2 din Conventie
a) Argumentele partilor
67. In ceea ce priveste ancheta efectuata de autoritati, reclamantul critica incercarea anchetatorilor responsabili din cauza de a-l exonera pe politistul implicat, precum si lipsa de diligenta a parchetului, pe care il acuza ca nu a efectuat o ancheta penala eficienta si ca nu l-a adus in fata instantelor pe autorul mortii fiului sau.
68. Guvernul este de parere ca autoritatile nationale si-au indeplinit obligatia de a efectua o ancheta eficienta si independenta asupra circumstantelor decesului lui Adrian Cobzaru. Guvernul sustine ca a fost deschisa o ancheta penala din oficiu si au fost efectuate mai multe actiuni: prelevarea de probe de la locul incidentului, o expertiza tehnico-stiintifica a obiectelor prelevate, un test de alcoolemie, o expertiza medico-legala, colectarea de marturii, o expertiza balistica si o expertiza tehnico-stiintifica cu scopul de a verifica existenta unor urme suplimentare ale focului de arma. Potrivit Guvernului, ancheta efectuata in speta include toate procedurile necesare pentru a stabili circumstantele reale ale faptelor. Acesta reaminteste ca in Conventie nu se garanteaza dreptul reclamantului de a initia urmarirea penala sau a condamna penal terti ori obligatia de rezultat care presupune ca orice urmarire penala trebuie sa se incheie cu o condamnare (Mantog impotriva Romaniei, nr. 2.893/02, pct. 72, 11 octombrie 2007). Guvernul neaga ca autoritatile nu ar fi fost obiective si considera ca intreaga procedura este de natura sa permita stabilirea cauzei decesului victimei, identificarea si pedepsirea celui vinovat si acordarea de despagubiri familiei victimei [Cubanit impotriva Romaniei (dec.), nr. 31.510/02, 4 ianuarie 2007].
b) Motivarea Curtii
69. Principiile generale cu privire la obligatiile procedurale care decurg din art. 2 din Conventie sunt rezumate in hotararea Soare si altii (citata anterior, pct. 160-166).
70. In speta, Curtea constata ca a avut loc o ancheta, ca reprezentantii parchetului s-au sesizat in cauza si ca au investigat circumstantele decesului fiului reclamantului. Curtea observa ca parchetele au pronuntat, intr-o prima etapa, neinceperea urmarii penale pe motiv ca interventia politistului a fost legitima si, ulterior, scoaterea de sub urmarire penala, in absenta caracterului penal al acestei interventii. In prezent, Curtea trebuie sa faca o evaluare a caracterului „efectiv” al anchetei si a diligentei cu care aceasta a fost efectuata [Ramsahai si altii impotriva Tarilor de Jos (MC), nr. 52.391/99, pct. 324, CEDO 2007-II].
71. In acest sens, Curtea observa ca urmarirea penala cu privire la circumstantele decesului lui Adrian Cobzaru a inceput la 19 septembrie 2006 si este inca pendinte in fata Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti. In aceasta perioada, cele doua ordonante ale parchetului au fost anulate de instantele interne, care au retrimis cauza in fata parchetului cu instructiuni specifice privind probele care trebuie prezentate in vederea clarificarii circumstantelor decesului.
72. Desi Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti i-a fost transmisa cauza la 14 martie 2008 pentru continuarea anchetei pentru omor si elucidarea contradictiilor anumitor elemente de proba, acesta s-a limitat, la 9 luni dupa data mentionata, la a-l audia pe politistul implicat si pe cei 4 martori si la a delega politiei municipale sarcina de a continua ancheta. Inspectia juridica a procurorilor a justificat intarzierea in continuarea anchetei prin volumul mare de lucru si lipsa personalului. In plus, expertiza care avea drept scop stabilirea distantei reale a focului de arma mortal nu a fost efectuata decat la 3 ani dupa ce s-au petrecut faptele si abia dupa 17 luni de la aceasta expertiza un expert a verificat urmele suplimentare ale focului de arma.
73. In plus, Curtea ia in considerare constatarile facute de Tribunalul Bucuresti la 28 noiembrie 2012 potrivit carora ancheta a avut mai multe deficiente, in special lipsa probelor de natura sa permita elucidarea circumstantelor decesului fiului reclamantului. Din aceste elemente deduce ca cea mai mare parte a elementelor de proba produse in speta nu s-au dovedit a fi convingatoare si ca, daca circumstantele decesului lui Adrian Cobzaru ar putea fi clarificate, ar trebui sa fie gasite noi probe de catre parchet.
74. In ceea ce priveste implicarea reclamantului in procedura, Curtea observa ca, desi art. 2 din Conventie nu impune autoritatilor de ancheta obligatia de a raspunde oricarei cereri de masuri de investigare care ar putea fi facuta de rudele victimei, acestea din urma trebuie sa fie implicate in procedura in masura in care este necesar pentru a le proteja interesele legitime (Güleç impotriva Turciei, 27 iulie 1998, pct. 82, Culegere 1998-IV). In speta, din dosar nu reiese ca reclamantul ar fi fost implicat in mod adecvat in cadrul actelor de ancheta, informat sau consultat cu privire la probele ori marturiile propuse de autoritati (a se vedea, mutatis mutandis, Predica impotriva Romaniei, nr. 42.344/07, pct. 71, 7 iunie 2011).
75. In fine, Curtea observa ca, la mai mult de 6 ani de la evenimente, ancheta efectuata de parchet cu privire la operatiunea politieneasca efectuata de A.S. este inca pendinte. Curtea considera ca este vorba despre o perioada de timp foarte lunga, ce risca sa complice colectarea de catre autoritatile nationale a probelor si stabilirea faptelor (a se vedea, mutatis mutandis, Ismail Altun impotriva Turciei, nr. 22.932/02, pct. 82, 21 septembrie 2010). In consecinta, Curtea respinge exceptia de neepuizare a cailor de atac interne, invocata de Guvern.
76. In lumina elementelor de mai sus, Curtea concluzioneaza ca procedurile efectuate in ceea ce priveste operatiunea politieneasca din 19 septembrie 2006 nu pot constitui o ancheta rapida si eficienta. In consecinta, Curtea retine ca autoritatile romane nu au respectat obligatia procedurala care rezulta din art. 2 din Conventie. In consecinta, s-a produs o incalcare a acestei dispozitii sub aspect procedural.
II. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 14 coroborat cu art. 2 din Conventie
77. Reclamantul se plange de discriminare pe motiv ca autoritatile, care, potrivit acestuia, au refuzat sa ancheteze moartea fiului sau, au facut acest lucru din cauza originii sale rome. Acesta invoca art. 14 din Conventie, redactat dupa cum urmeaza: „Exercitarea drepturilor si libertatilor recunoscute de [...] Conventie trebuie sa fie asigurata fara nicio deosebire bazata, in special, pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine nationala sau sociala, apartenenta la o minoritate nationala, avere, nastere sau orice alta situatie.”
78. Guvernul respinge acest argument si sustine ca reclamantul nu ofera fapte concrete, nici indicii suficiente in sprijinul afirmatiei sale.
79. In speta, Curtea observa ca reclamantul nu a reusit sa isi sustina afirmatia. Dupa ce a examinat toate faptele relevante in speta, Curtea nu constata niciun indiciu care ar putea conduce la concluzia ca cei responsabili de ancheta au fost influentati in ancheta lor de prejudecati in privinta grupului etnocultural al reclamantului si al fiului sau (Seidova si altii impotriva Bulgariei, nr. 310/04, pct. 67-68, 18 noiembrie 2010).
80. Reiese ca acest capat de cerere este in mod vadit nefondat si trebuie respins, in temeiul art. 35 § 3 si art. 35 § 4 din Conventie.
III. Cu privire la celelalte pretinse incalcari
81. In fine, reclamantul se plange de durata excesiva a procedurii penale declansate in urma decesului fiului sau si de absenta unui recurs efectiv avand drept scop sanctionarea celor responsabili (art. 6 § 1 si art. 13 din Conventie).
82. Tinand seama de motivele aflate la originea constatarii sale privind incalcarea art. 2 din Conventie sub aspect procedural, Curtea considera ca nu se ridica nicio problema distincta in temeiul art. 6 § 1 si 13 din Conventie (Celniku impotriva Greciei, nr. 21.449/04, pct. 71, 5 iulie 2007).
IV. Cu privire la aplicarea art. 41 din Conventie
83. Potrivit art. 41 din Conventie: „Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.”
A. Prejudiciu
84. Reclamantul sustine ca a suferit un prejudiciu moral ca urmare a decesului fiului sau si a deficientelor anchetei in acest sens. Acesta isi precizeaza prejudiciul la 900 000 euro (EUR).
85. Guvernul considera ca suma solicitata de reclamant este excesiva si face trimitere la jurisprudenta Curtii in cauze similare in viziunea sa (Maiorano si altii impotriva Italiei, nr. 28.634/06, pct. 251, 15 decembrie 2009; Trufin impotriva Romaniei, nr. 3.990/04, pct. 57, 20 octombrie 2009; Dvo?á?ek si Dvo?á?ková impotriva Slovaciei, nr. 30.754/04, pct. 100, 28 iulie 2009; Esat Bayram impotriva Turciei, nr. 75.535/01, pct. 60, 26 mai 2009, si Sandru impotriva Romaniei, nr. 22.465/03, pct. 89, 8 decembrie 2009). Potrivit Guvernului, in hotararile pe care le-a evocat, Curtea a acordat, in cazul constarii unei incalcari a art. 2 din Conventie, sume cuprinse intre 5.000 si 10.000 EUR.
86. Tinand seama de circumstantele cauzei, Curtea, pronuntandu-se in echitate, astfel cum prevede art. 41 din Conventie, considera ca este necesar sa i se acorde reclamantului 30.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.
B. Cheltuieli de judecata
87. Reclamantul nu a formulat nicio cerere cu acest titlu.
C. Dobanzi moratorii
88. Curtea considera necesar ca rata dobanzilor moratorii sa se intemeieze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, majorata cu 3 puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
In unanimitate,
CURTEA:
1. uneste cu fondul exceptia de neepuizare a cailor de recurs interne si o respinge;
2. declara cererea admisibila cu privire la capatul de cerere intemeiat pe art. 2 din Conventie si inadmisibila pentru restul;
3. hotaraste ca a fost incalcat sub aspect material si procedural art. 2 din Conventie;
4. hotaraste ca nu este necesar sa efectueze o analiza suplimentara din perspectiva art. 6 § 1 si art. 13 din Conventie;
5. hotaraste:
a) ca statul parat sa ii plateasca reclamantului, in termen de 3 luni de la data ramanerii definitiva a hotararii, in conformit ate cu art. 44 § 2 din conventie, suma de 30.000 EUR (treizeci de mii de euro), plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de im pozit, care va fi convertita in moneda statului parat la rata de schimb aplicabila la data platii, pentru prejudiciul moral;
b) ca, de la expirarea termenului mentionat si pana la efectuarea platii, aceasta suma trebuie majorata cu o dobanda simpla, la o rata egala cu rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, aplicabila pe parcursul acestei perioade si majorata cu 3 puncte procentuale;
6. respinge cererea de acordare a unei reparatii echitabile pentru restul capetelor de cerere.
Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris la 25 iunie 2013, in conformitate cu art. 77 § 2 si art. 77 § 3 din Regulament.
PRESEDINTE
JOSEP CASADEVALL
Grefier,
Santiago Quesada
paulacristina23 
florindr
Comentarii articol (12)