Acest lucru inseamna ca extrasele multilingve ale actelor de stare civila eliberate in Romania vor fi recunoscute de catre toate statele parti la conventia nr.16 fara traducere, legalizare sau alta formalitate echivalenta. Extrasele multilingve eliberate in conformitate stricta cu normele internationale vor produce efecte juridice pe teritoriul urmatoarelor state: Austria, Belgia, Bosnia si Hertegovina, Croatia, Elvetia, Franta, Germania, Grecia, Italia, Luxemburg, Lituania, Macedonia, Muntenegru, Republica Moldova, Olanda, Polonia, Portugalia, Spania, Slovenia, Serbia si Turcia.
Pentru aplicarea corespunzatoare a noilor reglementari, Ministerul Afacerilor Interne a emis recent Ordinul nr. 159/2013 pentru stabilirea elementelor de siguranta ale extraselor multilingve ale actelor de stare civila a fost publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 730, din 27 noiembrie 2013, care a intrat in vigoare la data publicarii.
Potrivit acestui act normativ, extrasele multilingve ale actelor de stare civila se confectioneaza din hartie speciala, avand in filigran litera „R”, incadrata intr-un caroiaj.
Documentele se realizeaza cu o tenta de culoare albastra pentru cele de nastere, roz pentru cele de casatorie si cenusiu pentru cele de deces, avand la mijloc stema Romaniei de aceeasi culoare cu cea a fiecarui tip de extras. Nuanta stemei Romaniei trebuie sa asigure contrastul cu tenta de culoare a fondului.
Dispozitiile stabilesc, de asemenea, ca cerneala folosita la pretiparirea rubricilor din extrasele multilingve, precum si materialele folosite la imprimarea culorii de fond trebuie sa asigure rezistenta la uzura fizica.
Fiecare extras multilingv are o serie, formata din 3 litere si 7 cifre, tiparita in partea stanga sus, deasupra chenarului existent pe extras. Extrasele multilingve se leaga in carnete a 10 file, respectiv a 25 de file.
"In vederea autentificarii, dupa completare, pe extrasele multilingve se aplica sigiliul ofiterului de stare civila care le-a eliberat", se mai arata in Ordinul MAI publicat miercuri.
De ce acte ai nevoie pentru a-ti fi eliberate extrasele multilingve
Extrasele multilingve se elibereaza in baza actelor de stare civila, aflate in arhiva, sau pe baza registrelor intocmite de parohii. Pentru a putea obtine extrasul, solicitantul trebuie sa completeze o cerere timbrata pe care o va adresa fie SPCLEP, fie primariei de la locul de domiciliu/resedinta. In plus, la cerere, pot fi eliberate concomitent mai multe extrase multilingve completate in baza aceluiasi act de stare civila.
Extrasele multilingve ale actelor de stare civila privind nasterea si/sau casatoria se vor elibera titularilor sau reprezentantilor legali ai acestora, in timp ce extrasele multilingve ale actelor de stare civila privind decesul se elibereaza membrilor familiei sau altor persoane indreptatite. In plus, in documentul citat se arata ca extrasele se pot elibera si altor persoane, insa acestea trebuie imputernicite prin procura speciala.
In ceea ce priveste documentele pe care solicitantii trebuie sa le prezinte pentru a le fi eliberate extrasele, normele prevad urmatoarele:
- Cetatenii romani cu domiciliul in Romania se legitimeaza cu actul de identitate aflat in termen de valabilitate;
- Minorii in varsta de peste 14 ani, detinatori sau nu ai unui act de identitate, au dreptul sa solicite si sa primeasca extrase multilingve de nastere sau de casatorie in nume propriu, asistati, dupa caz, de unul dintre parinti sau de tutore;
- Cetatenii statelor membre ale Uniunii Europene si ai confederatiei elvetiene ale caror acte de stare civila sunt inregistrate in Romania se legitimeaza cu documente de identitate eliberate de statele ai caror cetateni sunt sau cu Pasaport, aflate in termen de valabilitate;
- Cetatenii romani cu domiciliul in strainatate si strainii, ale caror acte de stare civila sunt inregistrate in Romania se legitimeaza cu pasaport valabil;
- Apatrizii ale caror acte de stare civila sunt inregistrate in Romania se legitimeaza cu permis de sedere temporar sau pe termen lung ori, dupa caz, cu pasaport emis in baza conventiei privind statutul apatrizilor din anul 1954, aflat in termen de valabilitate.
Extrasele multilingve se vor completa in limba romana, cu majuscule, avandu-se in vedere atat datele care rezulta din cuprinsul actului din registrul de stare civila, cat si de modificarile intervenite potrivit mentiunilor inscrise ulterior intocmirii acestuia. Extrasele multilingve pot fi completate atat de mana, cu cerneala neagra, cat si in sistem informatic.
Atentie! Extrasul multilingv gresit completat sau deteriorat se retrage de catre institutia care l-a eliberat si se anuleaza.
Extrasul multilingv se elibereaza solicitantului de catre SPCLEP ori, dupa caz, de catre ofiterii de stare civila din cadrul primariilor unitatilor administrativ-teritoriale in care nu functioneaza aceste servicii, in termen de maximum 30 de zile de la data depunerii cererii.
Normele de aplicare a Conventiei nr. 16 stabilesc, de asemenea, ca cererea de eliberare a extraselor multilingve ale actelor de stare civila va fi supusa taxelor de timbru.
Citeste AICI in ce masura se simplifica procedurile odata cu aplicabilitatea Conventiei nr. 16 in Romania.
Comentarii articol (6)