Marius Chivu: Scrisul bun este dificil. Numai cei care n-au scris niciodata isi imagineaza ca e usor sa scrii

Da, initial mi se parea ca spune prea mult despre mine. Nu eram pregatit, aveam si o alta viziune asupra literaturii pe vremea aceea. Intr-un fel, mi-am zis ca, daca cartea este buna, va fi si peste cativa ani, cand poate voi vedea lucrurile altfel. Si, intr-adevar, trecand anii, n-a mai parut asa un act indecent. Dar, trebuie sa recunosc, am in continuare o mare problema cand cineva vine sa imi spuna ca a citit cartea, pentru ca am impresia ca a aflat, fara sa ma cunoasca fata in fata, prea multe despre mine. Am inca o senzatie de disconfort.

Cum a fost debutul? Ce-ai simtit cand ti-ai vazut cartea pe rafturile librariilor?

Am publicat "Vintureasa" la Brumar, o editura mica din Timisoara, in ideea ca ea va ajunge doar la prietenii mei. Dar cartea a avut nu mai putin de treizeci de cronici, a fost nominalizata la cinci premii literare, a luat Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor si lumea, multa lume, a aflat despre ea foarte repede, s-au tras inca doua tiraje... Pana la urma, a devenit mult mai cunoscuta decat mi-as fi dorit sau imaginat eu initial.

Fireste ca asta m-a flatat, dar, in acelasi timp, mi-a acutizat sentimentul de disconfort si de jena, stiind ca sunt citit dintr-odata de atat de multi oameni, multi dintre ei straini. Unde, initial, parea o poveste strict personala, m-am trezit ca spun povestea multor oameni, iar asta a fost un sentiment placut, recunosc, dar care m-a incarcat si cu o anumita responsabilitate.

Am descoperit multe lucruri cu aceasta carte. Am inceput sa citesc literatura altfel, sa o inteleg altfel, am inceput sa vreau sa scriu altfel si despre alte lucruri. Unde parea un joc, un artificiu, literatura a devenit deodata o treaba foarte serioasa si cu bataie foarte lunga.

Si statutul tau s-a schimbat, nu mai esti doar critic literar, ci si scriitor. Automat, si publicul te vede altfel acum si va avea pretentii de la tine.

E adevarat, dar eu intotdeauna mi-am dorit sa fiu scriitor. Critica literara pe care am facut-o vreme de 13 ani a fost o ucenicie, in ciuda perceptiei generale potrivit careia criticul este un scriitor ratat. Nu e adevarat, sunt foarte multi critici care fac literatura buna si destui scriitori care scriu o critica valoroasa. Pentru mine, critica literara si fictiunea sunt fata si reversul literaturii. Niciodata nu le-am separat.

Te-am perceput mai degraba ca pe un puternic sustinator al literaturii noastre, nu ca pe un scriitor. Mi se pare ca, prin activitatea ta, faci tot posibilul sa promovezi alti scriitori, nu neaparat pe tine.

Da, pentru ca recomanzi indirect cartile despre care scrii pozitiv. Apoi, eu insumi am coordonat volume colective, am tinut conferinte despre literatura romana in strainatate, am scris eseuri critice, am prezentat scriitori la targurile de carte, am consiliat edituri... In general, criticul literar este un servitor al literaturii si se sacrifica cumva pentru literatura altora. Dar a venit un moment in care mi s-a parut ca am facut suficient pentru literatura celorlalti si ca vreau sa ma ocup mai mult de literatura mea..

Asta inseamna ca intentionezi sa renunti la rubrica din Dilema?

Nu vreau sa iau o pauza, critica literara este jobul meu, doar ca, de-acum incolo, literatura mea va fi mai importanta si voi incerca sa scriu mai mult, sa ma concentrez pe cartile mele. Daca am trai intr-o tara in care s-ar putea trai din scris, as fi tentat sa renunt la critica literara. E visul oricarui scriitor sa castige suficient, incat sa stea acasa si sa scrie la cartile lui. Din pacate, piata de carte din Romania este atat de mica, incat nimeni nu reuseste asta si toti scriitorii, chiar si cei mai mari, au de fapt o alta meserie.

Daca tot suntem la acest subiect, cum supravietuieste, financiar vorbind, un scriitor in Romania?

Foarte greu. Pentru ca nu exista suficienti cititori care sa le cumpere cartile. Lucrez la Dilema si recenzez carti, scriu in Elle, unde sunt colaborator de aproape patru ani, predau si un curs de "creative writing", tin conferinte despre literatura romana in strainatate... Practic, tot din scris traiesc, dar sunt nevoit sa fac foarte multe lucruri si sa amestec critica literara cu jurnalismul, cu profesoratul si cu fictiunea.

De multe ori ai declarat ca ai renuntat la a mai preda studentilor la Litere pentru ca ei nu sunt suficient de interesati. Unde e eroarea, de ce nu merg lucrurile cum trebuie?

Intr-adevar, am fost preparator doi ani de zile, numai ca nu mi s-a parut prea ofertant. As fi putut ramane in invatamant, insa mi se parea ca pierd mult timp spunandu-le studentilor ceea ce din punctul meu de vedere ar fi trebuit sa stie deja. In loc sa discutam lucruri cu adevarat importante, serioase si la un nivel superior, simteam ca vorbesc studentilor ca si cand m-as fi adresat unor scolari. Si-apoi, nu am suficienta chemare si nu am simtit ca sunt fericit predand, n-am gasit un motiv serios sa raman in facultate. Cum ziceam, vine o vreme cand te gandesti mai mult la tine si la ce vrei tu sa faci decat la ce poti sa oferi celorlalti si cred ca am contribuit suficient la comunitatea studenteasca si scriitoriceasca.

Dar meseria asta ar fi fost o sursa de venit in plus.

Da, ar fi fost. Insa acum predau un curs privat de creative writing care imi place foarte mult, pentru ca oamenii care vin sunt mai interesati de literatura decat studentii de la Litere... Oricum noi, scriitorii, facem multe lucruri gratis, din pura pasiune...

Nu esti singurul care spune asta, auzim din ce in ce mai des ca in Romania pasiunea nu e remunerata.

Nu este remunerata pentru ca nu exista o piata serioasa de carte. Uniunea Europeana tocmai a facut public un nou raport pe cultura, conform caruia, din nou, suntem pe penultimul loc in Europa la consumul de cultura. Suntem foarte putini cei care cumparam in mod constant carti, DVD-uri, CD-uri, care mergem la filme, galerii de arta.... Lumea se intreaba de ce scriitorii nu au bani, de ce au alte meserii, de ce se inchid reviste. Pentru ca nu citim noi, ca popor.

Este o problema nationala, avem un sistem de invatamant foarte prost, care nu scoate oameni suficient de educati care sa continue piata culturala consumand arta. Avem un invatamant, cifrele o arata, sub standardele din ’89.

Nu te simti dezamagit si demotivat de aceasta situatie? N-ai avut niciodata tendinta de a renunta la scris?

La altceva nu ma pricep. Cand esti scriitor, nu faci asta nici pentru bani, nici pentru ca vrei sa ai neaparat o meserie, e un cumul de satisfactii. Este, in acelasi timp, o meserie si un hobby, o chemare si o pasiune, o nevoie si o obligatie, se amesteca lucrurile astea, scrisul nu e doar o meserie.

Un scriitor la inceput de drum are tendinta de a renunta foarte usor, data fiind situatia. Tu ai acum cateva colaborari care iti produc bani, cei mai tineri nu au acelasi noroc.

Din pacate, asta e si o proba. Renunta cei care nu erau destinati sa ajunga scriitori. Eu am scris ani in sir fara sa fiu platit de nimeni si asa a facut mai toata generatia mea.

Nu te-ai gandit sa pleci din tara?

Nu m-am gandit, din doua motive: unul, pentru ca sunt foarte atasat de familia mea si de prietenii mei, apoi pentru ca meseria mea este limba si literatura romana, pe care o pot practica numai aici. Nu poti sa scrii in limba romana sau sa recenzezi carti romanesti traind intr-un alt mediu cultural.

De-ar fi sa faci o comparatie intre literatura noastra mai veche si cea de-acum, ce-ar fi de mentionat? Cum a evoluat literatura fata de acum 30 de ani?

Acum nu mai exista subiecte interzise, dimpotriva, scriitorii cauta subiecte cat mai interesante si mai putin abordate. S-a scris foarte mult despre minoritati, despre germani etc, se scrie despre comunism, despre detentie, despre droguri, gay, s-au diversificat temele literaturii... Exista subiecte provocatoare si controversate istoric pe care le abordeaza scriitorii de azi, inainte nu se putea.

Exista diferente notabile din punctul de vedere al limbajului, spre exemplu? Sunt scriitorii la fel de cenzurati ca inainte?

Literatura romana este o literatura de scriitori pudici. E, mai degraba, vorba de autocenzura. Am intrebat recent un scriitor care a publicat o carte cu multe scene de sex descrise destul de vag de ce nu a folosit cuvintele normale pe care noi le folosim in viata de zi cu zi. Argumentul lui a fost ca si familia lui va citi cartea si atunci ce-o sa creada despre el? Daca iti pui problema asta, mai bine nu te mai apuci de scris.

Ti-ai atras multe antipatii in urma recenziilor nefavorabile facute in Dilema Veche?

Destule, am primit chiar si amenintari cu bataia. Am fost si injurat, sunt in continuare, se strica prietenii, scriitorii nu te mai saluta pe strada, te vorbesc de rau, raspandes minciuni si calomnii, ai parte de foarte multe lucruri urate cand recenzezi carti. Asta in conditiile in care, chiar si cand scriu o recenzie negativa, incerc sa raman doar la aprecierea cartii si nu fac atacuri la persoana, incerc sa pastrez tot timpul limbajul sub control, sa nu jignesc, sa nu ironizez...

Dar se intampla si lucruri bune, se intampla ca in urma unor recenzii sa cunosti niste oameni extraordinari, sunt scriitori cu care am ramas in relatii foarte bune chiar si dupa ce mi-am exprimat indoiala asupra scrisului lor.

Faptul ca te-au sunat si te-au amenintat te-a determinat sa faci vreo concesie, sa fii mai bland in critica?

Nu, dar mi-am pierdut respectul fata de acei scriitori si am renuntat sa mai scriu despre cartile lor. Conventia literara este ca tu scrii o carte, eu o recenzez, o analizez si spun ce cred despre ea. Daca tu, ca scriitor, nu poti accepta asta, inseamna ca nu esti un scriitor suficient de serios incat eu, criticul, sa te iau in seama. Unora am renuntat sa le mai recenzez cartile pentru ca nu mai cred nici in ei ca oameni, nici in literatura lor.

Cum scrii? Ai un ritual pe care il urmezi?

Depinde ce scriu. Cand recenzez carti, o fac intotdeauna dimineata, cand sunt cu mintea mai proaspata. Si nu pot sa scriu intr-o camera dezordonata, imi place sa fie ordine in jur, altfel nu am ordine in cap. Sunt destul de disciplinat, am un deadline, stiu cat imi ia sa scriu un text. Cand scriu fictiune sau poezie, pot sa scriu in orice moment al zilei, scriu si noaptea sau pe o terasa in oras. De fapt, prefer sa nu scriu acasa. Imi place sa ma extrag din mediul meu. Am descoperit ca ma concentrez scriind in cafenele, in parcuri unde aud copiii jucandu-se, zgomotul din jur ma relaxeaza.

Lumea are impresia ca scrisul e foarte usor. Cu totii stim sa scriem, cu totii stim alfabetul, cu totii avem la indemana un caiet sau un calculator. Dar scrisul e o meserie foarte grea. Pana sa scrii ceea ce ai tu in cap, sa scrii corect, fara ambiguitati, simplu, limpede si sa scrii exact ceea ce vrei sa spui, asta e un proces foarte complicat. E o vorba celebra de-a lui Oscar Wilde pe care eu o citez mereu: "Azi am lucrat toata ziua la un poem. De dimineata am pus o virgula, iar seara am revenit si-am scos-o".

Scrisul bun este foarte dificil. Numai cei care n-au scris niciodata isi imagineaza ca e usor sa scrii. Te asezi la masa, scrii si iti iese. Nu e asa, uneori scrii o propozitie toata ziua, alteori scrii trei pagini, iar din alea trei pagini, cand le recitesti, arunci una sau le-arunci pe toate trei. E foarte multa munca in spatele oricarui lucru bun scris. De-asta e nevoie deseori de disciplina. Si mai ales de pasiune. Multa pasiune.