In raportul Comisiei Euroepene privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare, publicat astazi de institutie, se arata ca Romania a inregistrat progrese in numeroase domenii. Astfel, rezultatele principalelor institutii judiciare si de integritate se mentin pozitive, a continuat adoptarea unor modificari legislative necesare si indelung asteptate, iar un anumit spirit de cooperare intre institutiile judiciare si Ministerul Justitiei contribuie la solutionarea problemelor de ordin managerial.
"Cu toate acestea, continua sa existe ingrijorari cu privire la independenta sistemului judiciar si sunt numeroase exemplele de rezistenta la masurile de integritate si anticoruptie, atat la nivel politic, cat si la nivel administrativ", se mentioneaza in raportul MCV, pe care il puteti consulta in fisier atasat.
Mai exact, potrivit documentului citat, modificarea precipitata si netransparenta a Codului penal in decembrie 2013 a declansat o ingrijorare la scara larga, fiind perceputa ca o atingere fundamentala adusa regimului juridic de combatere a coruptiei si de promovare a integritatii, in ciuda faptului ca, prin constatarea caracterului neconstitutional al acestei modificari, Curtea Constitutionala a demonstrat existenta unui echilibru de puteri.
In ceea ce priveste masura importanta a numirilor in posturi-cheie se observa rezultate mixte: unele proceduri se desfasoara intr-un mod deschis, transparent si bazat pe merite, in timp ce altele sunt criticabile, din motive de interventie politica.
"Aceasta imagine are urmari asupra masurii in care procesul de reforma din Romania poate fi considerat durabil. Rezistenta principalelor institutii competente in materie de anticoruptie la o presiune sustinuta a aratat ca reforma a prins radacini in parti importante ale societatii romanesti", se precizeaza in raport.
La polul opus, usurinta cu care temelia reformei a putut fi atacata in Parlament a reamintit ca nu exista niciun consens in ceea ce priveste urmarirea obiectivelor MCV.
Recomandarile CE pentru Romania
In concluziile raportului, Comisia invita Romania sa intreprinda masuri in urmatorele domenii:
1. Independenta sistemului judiciar
Factorii de decizie din sistemul judiciar trebuie sa continue sa apere independenta justitiei. Integritatea si profesionalismul trebuie sa fie factorii-cheie ai unor proceduri clare in materie de numiri. Astfel, in acest domeniu, Romania ar trebui:
- sa se asigure ca in Codul de conduita al parlamentarilor sunt incluse dispozitii clare in ceea ce priveste respectarea independentei sistemului judiciar, si in special a hotararilor judecatoresti de catre parlamentari si in cadrul procesului parlamentar;
- sa asigure Consiliului Superior al Magistraturii conditiile necesare pentru consolidarea activitatii sale de protejare a independentei sistemului judiciar si de sprijinire a magistratilor confruntati cu provocari care aduc atingere independentei sistemului judiciar;
- sa profite de ocazia creata de posibila revizuire a Constitutiei pentru monitorizarea dispozitiilor existente in ceea ce priveste separarea puterilor, cu precizarea clara a obligatiei executivului si legislativului de a respecta independenta sistemului judiciar;
- sa intensifice eforturile de informare/sensibilizare judicioasa a presei si a publicului cu privire la rolul si la statutul sistemului judiciar si la cazurile in desfasurare.
2. Reforma sistemului judiciar
Ar trebui intensificate progresele in ceea ce priveste sporirea uniformitatii jurisprudentei si a practicii judiciare, prin includerea unor masuri de accelerare a procedurilor judiciare si de utilizare a noilor posibilitati, cum ar fi confiscarea extinsa. Concret, Romania ar trebui:
- sa accelereze gasirea unei solutii la problemele generate de volumul de lucru si sa adopte masurile legislative necesare pentru restructurarea sistemului de instante;
- sa puna la dispozitia factorilor de conducere din sistemul judiciar instrumentele necesare de informare cu privire la functionarea sistemului judiciar (instrumente de statistica, gestionarea cazurilor, sondaje in randul utilizatorilor si sondaje in randul angajatilor), in vederea sporirii capacitatii de a adopta decizii in cunostinta de cauza si in vederea asigurarii unor progrese demonstrabile;
- sa asigure publicarea completa si in timp util pe internet si actualizarea continua a tuturor hotararilor si motivatiilor judecatoresti;
- sa asigure un proces in care sa fie implicate toate profesiile juridice si administratia publica;
- sa finalizeze procedurile privind legea pensiilor magistratilor condamnati pentru infractiuni;
- sa imbunatateasca respectarea hotararilor judecatoresti la toate nivelurile, pentru a se asigura executarea adecvata a hotararilor judecatoresti si a sanctiunilor financiare.
3. Integritatea
Progresele obtinute in ceea ce priveste cadrul de integritate trebuie sa fie consolidate prin clarificarea cadrului juridic, astfel incat sa nu existe indoieli legate de aplicarea acestuia. In acest domeniu, Romania ar trebui:
- sa se asigure ca nu exista exceptii de la aplicabilitatea actelor legislative privind incompatibilitatea, conflictele de interese si averile nejustificate;
- sa colaboreze, prin guvernul sau, cu ANI pentru elaborarea si propunerea unor acte legislative de imbunatatire a cadrului de integritate;
- sa introduca verificarea ex-ante a achizitiilor publice in cadrul ANI, in vederea extinderii acestei verificari de la procedurile in care sunt implicate fonduri ale UE la toate procedurile de achizitii publice;
- sa se asigure ca prin introducerea noului statut al parlamentarilor se mareste la maximum numarul de hotarari judecatoresti definitive care sunt executate automat.
4. Lupta impotriva coruptiei
Hotararea cu care legislatia a fost aplicata in cazul coruptiei la nivel inalt trebuie sa fie mentinuta si extinsa la cazurile de coruptie la scara mica. La acest capitol, Romania ar trebui:
- sa se asigure ca legislatia in domeniul coruptiei se aplica in mod egal tuturor si in conditii egale;
- sa sporeasca uniformitatea si efectul disuasiv al pedepselor aplicate in cazurile de coruptie in toate instantele de pe teritoriul Romaniei;
- sa intensifice eforturile de urmarire penala a cazurilor de coruptie la scara mica;
- sa dezvolte Strategia Nationala Anticoruptie prin introducerea unor criterii de referinta si a unor obligatii mai coerente pentru administratia publica si prin punerea rezultatelor la dispozitia publicului.
--
Puteti consulta in fisier atasat raportul CE si recomandarile pentru Romania.
Comentarii articol (3)