avocatnet.ro 
Decizia Curtii Constitutionale a Romaniei nr. 528/2014
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 10/2013 pentru plata esalonata a despagubirilor stabilite potrivit dispozitiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensatii cetatenilor romani pentru bunurile trecute in proprietatea statului bulgar in urma aplicarii Tratatului dintre Romania si Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despagubiri sau compensatii cetatenilor romani pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, retinute sau ramase in Basarabia, Bucovina de Nord si Tinutul Herta, ca urmare a starii de razboi si a aplicarii Tratatului de Pace intre Romania si Puterile Aliate si Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum si ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensatii cetatenilor romani pentru bunurile trecute in proprietatea fostului Regat al Sarbilor, Croatilor si Slovenilor, in urma aplicarii Protocolului privitor la cateva insule de pe Dunare si la un schimb de comune intre Romania si Iugoslavia, incheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, si a Conventiei dintre Romania si Regatul Sarbilor, Croatilor si Slovenilor, relativa la regimul proprietatilor situate in zona de frontiera, semnata la Belgrad la 5 iulie 1924, precum si pentru modificarea si completarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 si Legii nr. 393/2006
Augustin Zegrean - presedinte
Valer Dorneanu - judecator
Petre Lazaroiu - judecator Mircea
Stefan Minea - judecator
Daniel Marius Morar - judecator
Mona-Maria Pivniceru - judecator
Puskás Valentin Zoltán - judecator
Tudorel Toader - judecator
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. I si art. III din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 10/2013 pentru plata esalonata a despagubirilor stabilite potrivit dispozitiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensatii cetatenilor romani pentru bunurile trecute in proprietatea statului bulgar in urma aplicarii Tratatului dintre Romania si Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despagubiri sau compensatii cetatenilor romani pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, retinute sau ramase in Basarabia, Bucovina de Nord si Tinutul Herta, ca urmare a starii de razboi si a aplicarii Tratatului de Pace intre Romania si Puterile Aliate si Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum si ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensatii cetatenilor romani pentru bunurile trecute in proprietatea fostului Regat al Sarbilor, Croatilor si Slovenilor, in urma aplicarii Protocolului privitor la cateva insule de pe Dunare si la un schimb de comune intre Romania si Iugoslavia, incheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, si a Conventiei dintre Romania si Regatul Sarbilor, Croatilor si Slovenilor, relativa la regimul proprietatilor situate in zona de frontiera, semnata la Belgrad la 5 iulie 1924, precum si pentru modificarea si completarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 si Legii nr. 393/2006. Exceptia a fost ridicata de Constantin Bafane, in nume propriu si in calitate de mandatar al reclamantilor Elena Bacalu, Venghiu Bafane, Maria Cumita si Anastasia Carastere, in Dosarul nr. 1.436/118/2013 al Tribunalului Constanta - Sectia de contencios administrativ si fiscal si formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 510D/2013. La apelul nominal se constata lipsa partilor, fata de care procedura de citare este legal indeplinita.
Presedintele dispune sa se faca apelul si in Dosarul Curtii Constitutionale nr. 511D/2013, avand ca obiect aceeasi exceptie de neconstitutionalitate ridicata de Joita Beiu, in nume propriu si in calitate de mandatar al reclamantilor Maria Lepar si Elefteria Lascu, in Dosarul nr. 2.085/118/2013 al Tribunalului Constanta - Sectia de contencios administrativ si fiscal. La apelul nominal se constata lipsa partilor, fata de care procedura de citare este legal indeplinita. Curtea, avand in vedere obiectul identic al exceptiilor de neconstitutionalitate ridicate in dosarele nr. 510D/2013 si nr. 511D/2013, pune in discutie, din oficiu, problema conexarii cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.
Curtea, in temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, dispune conexarea Dosarului nr. 511D/2013 la Dosarul nr. 510D/2013, care este primul inregistrat. Cauza fiind in stare de judecata, presedintele Curtii acorda cuvantul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neintemeiata, a exceptiei de neconstitutionalitate. In acest sens, un prim aspect retinut este acela ca, ulterior sesizarii Curtii Constitutionale, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 10/2013 a fost aprobata, cu modificari si completari, prin Legea nr. 287/2013.
Referitor la criticile autorilor exceptiei, reprezentantul Ministerului Public arata ca acestia au invocat neconstitutionalitatea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 10/2013 atat din perspectiva unor critici de natura extrinseca, prin raportare la dispozitiile art. 115 alin. (4) si (6) din Constitutie, cat si de natura intrinseca, cu privire la incalcarea dreptului de proprietate. In ceea ce priveste critica privind incalcarea art. 115 alin. (4) din Constitutie, apreciaza ca aceasta este neintemeiata, avand in vedere ca situatia extrema generata de imposibilitatea de a asigura sumele suplimentare pentru plata despagubirilor indeplineste cerintele unei stari de fapt obiective, cuantificabile si independente de vointa Guvernului, ceea ce justifica instituirea platii esalonate a despagubirilor prevazute in deciziile de plata sau hotararile judecatoresti prin care se stabileste cuantumul despagubirilor.
Totodata, arata ca in Nota de fundamentare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 10/2013 si in Expunerea de motive a Legii nr. 287/2013, legiuitorul a motivat atat existenta situatiei extraordinare, cat si urgenta ce a determinat adoptarea reglementarii criticate. In ceea ce priveste incalcarea art. 115 alin. (6) din Constitutie, apreciaza ca un aspect ce se impune a fi analizat este acela al termenului in care a fost esalonata plata unei creante asupra statului si daca acest termen este unul rezonabil, de natura a nu afecta substanta dreptului de proprietate, cu consecinta incalcarii art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. In acest context, arata ca, in cadrul procedurii de acordare a despagubirilor, in cuprinsul Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 10/2013 se stipuleaza ca plata acestora se efectueaza in ordine cronologica, iar sumele acordate cu titlu de despagubiri se actualizeaza prin aplicarea indicelui preturilor de consum aferent perioadei cuprinse intre inceputul lunii urmatoare celei in care a fost emis titlul de plata si sfarsitul lunii anterioare datei platii efective a fiecarei transe.
Ca atare, apreciaza ca prin procedura de plata instituita legiuitorul a urmarit protejarea titularilor drepturilor de creanta de o eventuala „eroziune financiara”, astfel incat nu se poate vorbi de o transformare a dreptului intr-unul teoretic sau iluzoriu. In acest sens, invoca jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, concretizata prin Hotararea din 10 decembrie 2013, pronuntata in Cauza Krsti? contra Serbiei.
CURTEA, avand in vedere actele si lucrarile dosarelor, constata urmatoarele:
Prin Incheierea din 14 iunie 2013, pronuntata in Dosarul nr. 1.436/118/2013, Tribunalul Constanta - Sectia de contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. I si art. III din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 10/2013 pentru plata esalonata a despagubirilor stabilite potrivit dispozitiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensatii cetatenilor romani pentru bunurile trecute in proprietatea statului bulgar in urma aplicarii Tratatului dintre Romania si Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despagubiri sau compensatii cetatenilor romani pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, retinute sau ramase in Basarabia, Bucovina de Nord si Tinutul Herta, ca urmare a starii de razboi si a aplicarii Tratatului de Pace intre Romania si Puterile Aliate si Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum si ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensatii cetatenilor romani pentru bunurile trecute in proprietatea fostului Regat al Sarbilor, Croatilor si Slovenilor, in urma aplicarii Protocolului privitor la cateva insule de pe Dunare si la un schimb de comune intre Romania si Iugoslavia, incheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, si a Conventiei dintre Romania si Regatul Sarbilor, Croatilor si Slovenilor, relativa la regimul proprietatilor situate in zona de frontiera, semnata la Belgrad la 5 iulie 1924, precum si pentru modificarea si completarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 si Legii nr. 393/2006.
Exceptia a fost ridicata de Constantin Bafane, in nume propriu si in calitate de mandatar al reclamantilor Elena Bacalu, Venghiu Bafane, Maria Cumita si Anastasia Carastere intr-o cauza avand ca obiect despagubire. Prin Incheierea din 14 iunie 2013, pronuntata in Dosarul nr. 2.085/118/2013, Tribunalul Constanta - Sectia de contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. I si art. III din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 10/2013 pentru plata esalonata a despagubirilor stabilite potrivit dispozitiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensatii cetatenilor romani pentru bunurile trecute in proprietatea statului bulgar in urma aplicarii Tratatului dintre Romania si Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despagubiri sau compensatii cetatenilor romani pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, retinute sau ramase in Basarabia, Bucovina de Nord si Tinutul Herta, ca urmare a starii de razboi si a aplicarii Tratatului de Pace intre Romania si Puterile Aliate si Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum si ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensatii cetatenilor romani pentru bunurile trecute in proprietatea fostului Regat al Sarbilor, Croatilor si Slovenilor, in urma aplicarii Protocolului privitor la cateva insule de pe Dunare si la un schimb de comune intre Romania si Iugoslavia, incheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, si a Conventiei dintre Romania si Regatul Sarbilor, Croatilor si Slovenilor, relativa la regimul proprietatilor situate in zona de frontiera, semnata la Belgrad la 5 iulie 1924, precum si pentru modificarea si completarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 si Legii nr. 393/2006.
Exceptia a fost ridicata de Joita Beiu, in nume propriu si in calitate de mandatar al reclamantilor Maria Lepar si Elefteria Lascu, intr-o cauza avand ca obiect despagubire. In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia sustin ca prevederile ordonantei de urgenta criticate contravin dispozitiilor art. 16 alin. (1) din Constitutie, deoarece creeaza situatii discriminatorii pentru aceleasi categorii de persoane, si anume persoanele indreptatite la despagubiri in temeiul Legilor nr. 9/1998, nr. 290/2003 si nr. 393/2006. Astfel, arata ca in cadrul aceleiasi categorii de persoane se aplica un tratament juridic diferit, intrucat unele dintre aceste persoane au incasat deja sumele de bani stabilite cu titlu de despagubire, intr-un termen rezonabil sau chiar in termenul instituit de legile mai sus amintite, in timp ce altele vor incasa aceste despagubiri in mod esalonat, pe o perioada de 10 ani, asa cum prevede Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 10/2013.
Autorii exceptiei sustin ca, inca de la intrarea in vigoare a legilor speciale care prevad acordarea de masuri reparatorii, persoanele indreptatite s-au confruntat cu comportamentul discretionar al institutiilor publice abilitate in procedura de acordare a despagubirilor, institutii care nu au respectat termenul rezonabil de solutionare a unei cereri, incalcandu-se astfel art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. In acest context, apreciaza ca este vadit neconstitutionala esalonarea transelor de acordare a despagubirilor pe o perioada de 10 ani, avand in vedere ca masurile instituite prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 10/2013 nu se pot justifica prin amenintarea adusa bugetului de stat, dat fiind ca Romania nu se afla in niciuna din situatiile de exceptie la care fac referire dispozitiile art. 53 din Constitutie.
De asemenea, autorii exceptiei sustin ca elementele cuprinse in Nota de fundamentare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 10/2013 nu sunt de natura sa justifice adoptarea acestui act normativ in conditiile stabilite de art. 115 alin. (4) si (6) din Constitutie, cu atat mai mult cu cat in preambulul ordonantei caracterul de urgenta este determinat de oportunitatea, ratiunea si utilitatea reglementarii, fara a se evidentia insa existenta unei situatii extraordinare a carei reglementare nu poate fi amanata. Totodata, acestia sustin ca prevederile actului normativ criticat incalca flagrant dispozitiile constitutionale care consacra si garanteaza dreptul de proprietate si creantele asupra statului. In acest sens, apreciaza ca persoanele indreptatite la despagubiri sunt titulare ale unui drept de creanta, care, in acceptiunea art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, constituie un „bun”, astfel incat acestea pot pretinde ca au cel putin „o speranta legitima” de a redobandi efectiv dreptul de proprietate. In sustinerea criticii formulate, autorii exceptiei de neconstitutionalitate invoca jurisprudenta in materie a Curtii Europene de la Strasbourg, si anume Hotararea din 9 decembrie 2008, pronuntata in Cauza Viasu impotriva Romaniei, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 361 din 29 mai 2009. Exprimandu-si opinia in dosarele Curtii Constitutionale nr. 510D/2013 si nr. 511D/2013, Tribunalul Constanta - Sectia de contencios administrativ si fiscal considera ca exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 10/2013 este neintemeiata. In acest sens, arata ca principiul egalitatii in fata legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situatii care, in functie de scopul urmarit, nu sunt diferite. Or, prevederile de lege criticate se refera distinct la doua categorii de persoane aflate in situatii juridice diferite, astfel incat nu poate fi retinuta contrarietatea cu dispozitiile art. 16 alin. (1) din Constitutie. Referitor la incalcarea dreptului de proprietate, instanta apreciaza ca prin esalonarea dispusa de reglementarea legala criticata este afectata, intr-adevar, celeritatea procedurilor, insa aceasta masura nu echivaleaza cu imposibilitatea valorificarii dreptului de creanta asupra statului si nici nu neaga existenta sau intinderea despagubirilor stabilite prin deciziile de plata si hotararile emise in temeiul legilor reparatorii. In opinia instantei, nu se poate sustine ca prin emiterea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 10/2013 s-a depasit domeniul de reglementare atribuit acestei categorii de acte normative, intrucat prin aceasta nu se reglementeaza in domeniul legilor constitutionale si aceasta nici nu are ca obiect masuri de natura sa afecteze regimul institutiilor fundamentale ale statului, drepturi sau libertati fundamentale, drepturi electorale sau masuri de trecere silita a unor bunuri in proprietatea publica, astfel ca nu se poate retine incalcarea art. 61 si art. 115 alin. (6) din Constitutie.
Totodata, apreciaza ca nu poate fi retinuta nici critica de neconstitutionalitate raportata la dispozitiile art. 115 alin. (4) din Constitutie, avand in vedere ca lipsa de interventie a executivului ar fi avut drept consecinta imposibilitatea mentinerii echilibrelor bugetare si nerespectarea angajamentelor interne si internationale asumate de Guvern, inclusiv in ceea ce priveste nivelul deficitului bugetar, aspecte mentionate in preambulul Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 10/2013. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierile de sesizare au fost comunicate presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate. Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
CURTEA, examinand incheierile de sesizare, rapoartele intocmite de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozitiile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate. Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, astfel cum a fost retinut de instanta de judecata, il constituie prevederile art. I si art. III din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 10/2013 pentru plata esalonata a despagubirilor stabilite potrivit dispozitiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensatii cetatenilor romani pentru bunurile trecute in proprietatea statului bulgar in urma aplicarii Tratatului dintre Romania si Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despagubiri sau compensatii cetatenilor romani pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, retinute sau ramase in Basarabia, Bucovina de Nord si Tinutul Herta, ca urmare a starii de razboi si a aplicarii Tratatului de Pace intre Romania si Puterile Aliate si Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum si ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensatii cetatenilor romani pentru bunurile trecute in proprietatea fostului Regat al Sarbilor, Croatilor si Slovenilor, in urma aplicarii Protocolului privitor la cateva insule de pe Dunare si la un schimb de comune intre Romania si Iugoslavia, incheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, si a Conventiei dintre Romania si Regatul Sarbilor, Croatilor si Slovenilor, relativa la regimul proprietatilor situate in zona de frontiera, semnata la Belgrad la 5 iulie 1924, precum si pentru modificarea si completarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 si Legii nr. 393/2006, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 114 din 28 februarie 2013.
Curtea observa ca, ulterior sesizarii sale, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 10/2013 a fost aprobata, cu modificari si completari, prin Legea nr. 287/2013, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 693 din 13 noiembrie 2013.
Din examinarea motivelor de neconstitutionalitate invocate de autorii exceptiei, Curtea constata ca, in realitate, critica acestora vizeaza Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 10/2013 in integralitatea sa, cu referire directa la modalitatea de plata a despagubirilor, in transe anuale, esalonat pe o perioada de 10 ani.
Asa fiind, obiectul exceptiei de neconstitutionalitate asupra caruia Curtea urmeaza a se pronunta il constituie prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 10/2013 in integralitatea sa. In opinia autorilor exceptiei de neconstitutionalitate, actul normativ criticat contravine dispozitiilor constitutionale ale art. 16 alin. (1) potrivit carora „Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari”, art. 44 alin. (1) si (2) referitor la dreptul de proprietate privata, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului, art. 115 alin. (4) si (6) referitor la delegarea legislativa. De asemenea, autorii exceptiei sustin ca actul normativ criticat contravine prevederilor art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, potrivit caruia „Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil, in mod public si intr-un termen rezonabil a cauzei sale...[...]”, dar si art. 1 din Primul Protocol aditional la aceeasi conventie, care prevede ca „Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.”
Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca autorii acesteia invoca incalcarea dispozitiilor art. 115 alin. (4) si (6) din Constitutie aratand, pe de o parte, ca Guvernul nu a respectat exigenta constitutionala de a motiva urgenta reglementarii in cuprinsul Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 10/2013, iar, pe de alta parte, ca actul normativ criticat, reglementand esalonarea platii despagubirilor cuvenite in temeiul Legii nr. 9/1998, republicata, al Legii nr. 290/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, si al Legii nr. 393/2006 pe o perioada de 10 ani, incalca in mod grav regimul constitutional al dreptului de proprietate privata. Asa fiind, aspectele ce se impun a fi examinate de Curtea Constitutionala sunt atat cele referitoare la modalitatea de adoptare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 10/2013, cat si cele privind termenul in care a fost esalonata plata unei creante asupra statului, respectiv daca termenul de 10 ani instituit prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 10/2013 este unul rezonabil, de natura a nu afecta, in sensul art. 115 alin. (6) din Constitutie, dreptul fundamental la proprietate.
Astfel, in jurisprudenta sa privind conditiile de forma ale ordonantei de urgenta, reglementate prin dispozitiile art. 115 alin. (4) si (6) din Legea fundamentala, respectiv cele referitoare la justificarea existentei situatiei extraordinare, a urgentei reglementarii, precum si cele privind interzicerea afectarii drepturilor, libertatilor si indatoririlor constitutionale, Curtea a aratat ca pentru indeplinirea cerintelor prevazute de art. 115 alin. (4) din Constitutie este necesara existenta unei stari de fapt obiective, cuantificabile, independente de vointa Guvernului, care pune in pericol un interes public.
Cu privire la criteriul obiectiv necesar pentru aprecierea situatiei extraordinare, prin Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005, Curtea a retinut ca invocarea elementului de oportunitate, prin definitie de natura subiectiva, caruia i se confera o eficienta contributiva determinanta a urgentei, ceea ce, implicit, il converteste in situatie extraordinara, impune concluzia ca aceasta nu are, in mod necesar si univoc, caracter obiectiv, ci poate da expresie si unor factori subiectivi, de oportunitate. Intrucat, insa, asemenea factori nu sunt cuantificabili, afirmarea existentei situatiei extraordinare, in temeiul lor sau prin convertirea lor intr-o asemenea situatie, confera acesteia un caracter arbitrar, de natura sa creeze dificultati insurmontabile in legitimarea delegarii legislative. S-ar ajunge, astfel, ca un criteriu de constitutionalitate - situatia extraordinara -, a carui respectare este prin definitie supusa controlului Curtii, sa fie, practic, sustras unui atare control, ceea ce ar fi inadmisibil. De asemenea, prin decizia precitata, Curtea a statuat ca situatiile extraordinare exprima un grad mare de abatere de la obisnuit sau comun, aspect intarit si prin adaugarea sintagmei „a caror reglementare nu poate fi amanata”.
Totodata, prin Decizia nr. 421 din 9 mai 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007, Curtea a statuat ca urgenta reglementarii nu echivaleaza cu existenta situatiei extraordinare, reglementarea operativa putandu-se realiza si pe calea procedurii obisnuite de legiferare. Mai mult, prin Decizia nr. 784 din 12 mai 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 466 din 7 iulie 2009, Curtea a retinut ca nu se constituie intr-o situatie extraordinara cazurile cu implicatii financiare legate de punerea in executare a hotararilor judecatoresti, aceste aspecte tinand de oportunitatea reglementarii. Curtea a pornit de la premisa situatiei de criza financiara mondiala, care ar putea afecta, in lipsa unor masuri adecvate, stabilitatea economica a tarii si, implicit, securitatea nationala.
Astfel, Curtea a analizat relevanta motivelor invocate de Guvern in adoptarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume de bani prevazute in titluri executorii avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar si, prin Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, sau Decizia nr. 713 din 25 mai 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 430 din 28 iunie 2010, a statuat ca motivele invocate de Guvern in justificarea situatiei extraordinare ce a determinat adoptarea ordonantei de urgenta mentionate, constand in dificultatile intampinate cu privire la executarea hotararilor judecatoresti avand ca obiect drepturi de natura salariala stabilite in favoarea personalului din sectorul bugetar, influenta negativa pe care executarea titlurilor executorii le-ar avea asupra bugetului de stat si, respectiv, cresterea deficitului bugetar, constituie o situatie cu un grad mare de abatere de la obisnuit, respectiv de la regula generala a executarii titlurilor executorii, in conditiile Codului de procedura civila, respectiv ale Ordonantei Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice, stabilite prin titluri executorii.
Ca atare, Curtea a retinut ca exista o situatie extraordinara, in sensul art. 115 alin. (4) din Constitutie, respectiv o stare de fapt obiectiva, cuantificabila si independenta de vointa Guvernului care pune in pericol un interes public, respectiv stabilitatea economica a statului roman. In privinta urgentei reglementarii, prin deciziile mentionate, pronuntate asupra constitutionalitatii Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 71/2009, Curtea a statuat ca scopul atenuarii efectelor unei stari de criza economica generalizata implica, in mod necesar si neechivoc, o reglementare juridica primara, rapida, unitara si energica, iar reglementarea urgenta a situatiei rezultate in conditiile de criza economica nu putea fi facuta in mod rapid si rezonabil nici prin asumarea raspunderii Guvernului in fata Camerei Deputatilor si a Senatului asupra unui proiect de lege si nici prin adoptarea unui proiect de lege cu procedura de urgenta. In aceste conditii, pentru conservarea stabilitatii economice a statului, singurul instrument ramas la indemana Guvernului a fost adoptarea unei ordonante de urgenta.
In privinta conditiei instituite prin art. 115 alin. (6) din Constitutie, referitoare la interzicerea afectarii, prin ordonanta de urgenta, a drepturilor, libertatilor si indatoririlor prevazute de Constitutie, in jurisprudenta sa referitoare la Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 71/2009, Curtea a statuat ca, intrucat acest act normativ nu a incalcat drepturi sau libertati fundamentale, nu poate fi retinuta nici incalcarea dispozitiilor constitutionale ale art. 115 alin. (6). Prin Decizia nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008, Curtea a stabilit intelesul constitutional al verbului „a afecta”, statuand ca sensul juridic al notiunii, sub diferite nuante, ar fi: „a suprima”, „a aduce atingere”, „a prejudicia”, „a vatama”, „a leza”, „a antrena consecinte negative”.
Astfel, potrivit jurisprudentei Curtii Constitutionale, din interpretarea art. 115 alin. (6) din Constitutie se poate deduce ca in domeniul reglementarii drepturilor, libertatilor si a indatoririlor fundamentale, ordonantele de urgenta nu pot fi adoptate daca „afecteaza”, daca au consecinte negative, dar, in schimb, pot fi adoptate daca, prin reglementarile pe care le contin, au consecinte pozitive in domeniile in care intervin. Referitor la masura de esalonare a platii unor sume de bani ce constituie obiect al unor creante asupra statului, Curtea Constitutionala are o bogata jurisprudenta, rezultata ca urmare a solutionarii exceptiilor de neconstitutionalitate a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 71/2009, Curtea respingand, de fiecare data, criticile de neconstitutionalitate formulate.
In acest context, Curtea retine ca Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 71/2009, modificata si completata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 18/2010 si modificata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 45/2010, reglementeaza esalonarea platii unor sume de bani prevazute in titluri executorii avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, pe o perioada de 3 ani, in transe anuale egale, in perioada 1 ianuarie 2010-31 decembrie 2012. Ulterior, prin Legea de aprobare a acestei ordonante de urgenta, respectiv Legea nr. 230/2011, plata creantelor asupra statului a fost reesalonata pentru o perioada de inca 4 ani, respectiv pentru perioada 1 ianuarie 2012-31 decembrie 2016.
In jurisprudenta sa, Curtea a statuat ca mecanismul esalonarii platii, ca modalitate de executare a unei hotarari judecatoresti, poate fi considerat in concordanta cu principiile consacrate de jurisprudenta Curtii Constitutionale si a Curtii Europene a Drepturilor Omului, daca sunt respectate anumite conditii, respectiv: transe de efectuare a platilor intermediare precis determinate, un termen rezonabil de executare integrala si acoperirea eventualei devalorizari a sumei datorate. Executarea esalonata a unor titluri executorii ce au ca obiect drepturi banesti nu este interzisa in niciun mod de Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale; executarea uno ictu constituie doar o alta modalitate de executare, fara ca acest lucru sa insemne ca este singura si unica posibila modalitate de executare pe care Guvernul o poate aplica (a se vedea, in acest sens, Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, sau Decizia nr. 190 din 2 martie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 224 din 9 aprilie 2010). Cu privire la caracterul rezonabil al termenului de executare a unei creante asupra statului, prin deciziile precitate, s-a aratat ca evaluarile bugetare ale Guvernului au indicat ca perioada de plata propusa (3 ani, potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 71/2009) este rezonabila, in contextul deficitului bugetar grav actual, al conditiilor economice generale extrem de dificile, astfel incat Curtea a retinut ca actul normativ criticat este in acord cu principiile stabilite, in acest sens, prin jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului si a Curtii Constitutionale.
Faptul ca statul-debitor isi executa creanta intr-o perioada de 3 ani nu reprezinta o durata excesiva a executarii unei hotarari judecatoresti, datorita caracterului sistemic al problemelor aparute in legatura cu executarea titlurilor executorii ale personalului bugetar. In acest context, facand trimitere la hotararea pronuntata in Cauza Burdov impotriva Rusiei, 2002, prin care Curtea Europeana a apreciat ca o autoritate statala nu ar putea sa invoce lipsa de lichiditati pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare, Curtea Constitutionala a retinut ca Guvernul roman nu numai ca nu refuza executarea hotararilor judecatoresti, ci se obliga la plata esalonata a sumelor prevazute prin acestea. Mai mult, analizand, in cadrul controlului a priori, constitutionalitatea Legii de aprobare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 71/2009, prin Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, Curtea a statuat ca termenul rezonabil este un concept esentialmente variabil si aprecierea sa se face in functie de circumstantele cauzei si tinand seama de complexitatea acesteia, de comportamentul reclamantilor si de cel al autoritatilor competente, precum si de miza litigiului pentru partile in cauza. In speta dedusa controlului de constitutionalitate, Curtea a retinut ca miza litigiului este una foarte mare pentru stat, reprezentantul intereselor generale ale societatii, intrucat se pune in discutie chiar stabilitatea sa economica.
Prin urmare, conceptul de termen rezonabil trebuie privit atat din perspectiva cetateanului-creditor, cat si din cea a statului-debitor. Daca s-ar privi unilateral acest termen, s-ar ajunge la situatii nepermise, respectiv executarea hotararilor judecatoresti fie intr-un interval mai mare de timp, care poate aparea ca fiind rezonabil pentru stat, dar total contrar intereselor cetateanului, fie intr-o perioada de timp foarte scurta, care pare rezonabila pentru cetatean, dar contrara stabilitatii economice si financiare pe care statul trebuie sa o asigure. In consecinta, termenul rezonabil trebuie apreciat si stabilit din analiza concurenta a intereselor generale ale societatii cu cele ale cetateanului, Curtea retinand ca termenul in care urmeaza a se esalona, respectiv reesalona debitele statului (un termen total de 7 ani, respectiv termenul de 3 ani instituit prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 71/2009, prelungit cu inca 4 ani prin Legea nr. 230/2011 de aprobare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 71/2009) tine cont atat de interesele debitorului, cat si de cele ale creditorului, existand un just echilibru intre acestea. De asemenea, prin Decizia nr. 712 din 25 mai 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 416 din 22 iunie 2010, spre exemplu, Curtea a mai retinut ca adoptarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 71/2009 a fost determinata de circumstante exceptionale constand in existenta unui numar substantial de cauze avand ca obiect acordarea de drepturi salariale, care a condus la o imposibilitate a autoritatii statale de a executa hotararile judecatoresti pronuntate deja in aceasta materie, in special in actualul context de criza economica, iar aceste circumstante exceptionale au impus instituirea unor masuri prin care sa fie limitata temporar exercitarea drepturilor decurgand din hotararile judecatoresti irevocabile pronuntate in materia respectiva, fara ca prin aceasta sa se aduca atingere insesi substantei acestor drepturi. Mai mult, Curtea a retinut ca masurile reglementate au un caracter pozitiv, in sensul ca Guvernul recunoaste obligatia de plata a autoritatii statale si se obliga la plata esalonata a titlurilor executorii, modalitate de executare impusa de situatia de exceptie pe care o reprezinta, pe de o parte, proportia deosebit de semnificativa a creantelor astfel acumulate impotriva statului si, pe de alta parte, stabilitatea economica a statului roman in actualul context de criza economica nationala si internationala.
Cu privire la dreptul de proprietate, Curtea a statuat ca Guvernul, prin adoptarea ordonantei de urgenta criticate, nu neaga existenta si intinderea despagubirilor constatate prin hotarari judecatoresti si nu refuza punerea in aplicare a acestora, iar masura criticata este una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobandit in sensul Conventiei, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constitutie, in conditiile unei crize financiare accentuate. De altfel, cu privire la caracterul rezonabil al esalonarii platii unor drepturilor salariale prevazute in titluri executorii, avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, masuri instituite prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 71/2009, s-a pronuntat si Curtea Europeana a Drepturilor Omului, in acest sens fiind Decizia de inadmisibilitate din 4 septembrie 2012, pronuntata cu privire la Cererea nr. 57.265/2008 introdusa de Dumitru Daniel Dumitru si altii impotriva Romaniei. Prin aceasta decizie, Curtea europeana a statuat ca plata esalonata a sumelor datorate de stat nu poate fi considerata nerezonabila, avand in vedere, pe de o parte, ca o parte substantiala din creante a fost deja platita reclamantilor, sumele platite fiind actualizate de fiecare data in raport cu indicele preturilor de consum din data platii, precum si faptul ca nu exista vreun indiciu care sa sugereze ca, pe viitor, Guvernul ar avea intentia de a nu respecta calendarul platilor.
Cu alte cuvinte, numai retinand buna-credinta a statului-debitor, in contextul in care acesta din urma platise deja o parte din creanta, Curtea europeana a statuat ca masurile luate pentru mentinerea echilibrului bugetar pot fi considerate ca urmarind un scop legitim - mentinerea echilibrului bugetar, cu evitarea degradarii situatiei sociale a persoanelor vizate de respectivele masuri. Si in alte cauze impotriva Romaniei, obligatia de a pune in executare hotararile pronuntate de instantele judecatoresti interne a fost analizata cu o exigenta sporita in situatia in care debitor al obligatiilor ce rezultau din hotarare era statul insusi, prin institutiile sale.
Astfel, prin Hotararea din 20 decembrie 2007, pronuntata in Cauza Miclici impotriva Romaniei, Curtea europeana a statuat ca suspendarea executarii unei hotarari judecatoresti, pentru o perioada de peste cinci ani, reprezinta o perioada anormal de lunga si ca autoritatile nationale ar fi trebuit sa actioneze cu mai multa diligenta pentru a evita ca reclamantul sa sufere o situatie de incertitudine juridica o perioada atat de lunga si a constatat incalcarea prevederilor art. 6 paragraful 1 din Conventie. In acelasi sens, Curtea europeana s-a pronuntat si prin Hotararea din 29 iulie 2008, pronuntata in Cauza Ocneanu impotriva Romaniei, statuand ca neplata de catre un angajator - autoritate administrativa a statului - timp de 4 ani si 8 luni a salariilor nete datorate angajatului, in temeiul unei hotarari judecatoresti, l-a privat pe acesta din urma de suma de bani la care era indreptatit in temeiul unei hotarari judecatoresti, fara o justificare motivata, astfel incat s-a retinut incalcarea art. 6 paragraful 1 din Conventie si art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie.
In prezenta cauza, Curtea Constitutionala retine ca Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 10/2013, criticata de autorii exceptiei de neconstitutionalitate, reglementeaza plata despagubirilor stabilite potrivit dispozitiilor Legii nr. 9/1998, republicata, ale Legii nr. 290/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si ale Legii nr. 393/2006, in transe anuale egale, esalonat pe o perioada de 10 ani. Cu privire la critica de natura extrinseca, referitoare la incalcarea dispozitiilor art. 115 alin. (4) din Constitutie, Curtea constata ca in Nota de fundamentare a actului normativ criticat Guvernul a motivat urgenta adoptarii Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 10/2013 ca fiind determinata de dificultatile intampinate in ceea ce priveste plata despagubirilor acordate potrivit Legii nr. 9/1998, republicata, Legii nr. 290/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, si Legii nr. 393/2006, precum si de necesitatea instituirii unor reglementari speciale, cu aplicabilitate limitata in timp, privind plata despagubirilor acordate in temeiul actelor normative mai sus amintite, plata ce implica un efort deosebit pentru bugetul de stat, fiind ingreunata, din punct de vedere financiar si procedural, de cresterea rapida a numarului de executari silite.
De asemenea, Guvernul a invocat ca neadoptarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 10/2013 ar avea drept consecinta imposibilitatea mentinerii echilibrelor bugetare si, in mod implicit, nerespectarea angajamentelor interne si internationale asumate de Guvernul Romaniei, inclusiv in ceea ce priveste nivelul deficitului bugetar. In analiza acestor aspecte invederate de Guvern, trebuie avuta in vedere jurisprudenta Curtii Constitutionale cu privire la indeplinirea cerintelor prevazute de dispozitiile constitutionale ale art. 115 alin. (4).
Astfel, raportat la cauza de fata, Curtea apreciaza ca situatia extrema generata de imposibilitatea de a asigura sumele suplimentare pentru plata tuturor despagubirilor acordate in urma aplicarii Legii nr. 9/1998, republicata, Legii nr. 290/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, si Legii nr. 393/2006, fara afectarea echilibrului bugetar, indeplineste cerintele unei stari de fapt obiective, cuantificabile si independente de vointa Guvernului, care pune in pericol un interes public, respectiv acela al mentinerii echilibrelor bugetare si al respectarii angajamentelor interne si internationale asumate de Guvernul Romaniei, inclusiv in ceea ce priveste nivelul deficitului bugetar, astfel incat aceasta se constituie intr-o situatie extraordinara in sensul art. 115 alin. (4) din Constitutie, imprejurare ce justifica instituirea platii esalonate a despagubirilor prevazute in deciziile de plata sau hotararile judecatoresti prin care se stabileste cuantumul despagubirilor.
Cu alte cuvinte, legiuitorul delegat poate reglementa prin intermediul unei ordonante de urgenta atunci cand, in mod necesar si neechivoc, circumstantele obiective ce determina existenta unei situatii extraordinare, a caror reglementare nu poate fi amanata, impun o interventie normativa rapida. Insa, atunci cand obiectul de reglementare al unei ordonante de urgenta il reprezinta drepturi, libertati sau indatoriri fundamentale, interventia legiuitorului delegat trebuie sa fie in sensul neafectarii acestor drepturi, al instituirii unui regim juridic care sa permita exercitarea plenara a tuturor atributelor acestor drepturi. Prin urmare, situatia extraordinara ce consta in imposibilitatea mentinerii echilibrelor bugetare si a respectarii angajamentelor interne si internationale asumate de Guvernul Romaniei, inclusiv in ceea ce priveste nivelul deficitului bugetar, astfel cum reiese din cuprinsul Notei de fundamentare al ordonantei de urgenta criticate, era de natura sa determine o reglementare rapida in aceasta materie, in sensul esalonarii platii creantei, cu scopul respectarii tintei de deficit bugetar asumate.
Exista, prin urmare, urgenta, in sensul art. 115 alin. (4) din Constitutie, insa, in acest domeniu particular, analiza urgentei reglementarii nu poate fi disociata de analiza respectarii conditiei cuprinse in art. 115 alin. (6) din Constitutie referitoare la interzicerea afectarii, printr-o ordonanta de urgenta, a drepturilor, libertatilor si indatoririlor fundamentale. Asadar, problema ce se impune a fi analizata in continuare este aceea a termenului in care a fost esalonata plata unei creante asupra statului, si anume daca acest termen este unul rezonabil, de natura a nu afecta, in sensul art. 115 alin. (6) din Constitutie, dreptul fundamental la proprietate, pe de o parte, si, pe de alta parte, daca durata de esalonare a platii acestei creante respecta exigentele caracterului rezonabil al duratei unei proceduri judiciare, in sensul art. 21 alin. (3) din Constitutie si art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
Jurisprudenta Curtii Europene a consacrat, cu titlu de regula, ca executarea unei hotarari, indiferent de instanta care a pronuntat-o, trebuie considerata ca parte integranta a „procesului”, in sensul art. 6 din Conventie, iar in ipoteza in care autoritatile sunt obligate sa actioneze in vederea executarii unei hotarari judecatoresti si manifesta abstentiune, aceasta conduita este apreciata ca angajand raspunderea statului, in conditiile art. 6 paragraful 1 din Conventie, obligatia statului de a asigura celeritatea procedurilor judiciare fiind una de rezultat (a se vedea, spre exemplu, hotararile din 29 august 1996, 26 septembrie 1996, 19 martie 1997, pronuntate in cauzele Di Pede impotriva Italiei, paragrafele 20-24, Zappia impotriva Italiei, paragrafele 16-20, Hornsby impotriva Greciei, paragraful 40.) De asemenea, in jurisprudenta sa referitoare la neexecutarea hotararilor judecatoresti definitive si executorii pronuntate de catre instantele interne, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a sanctionat nu doar neexecutarea hotararilor interne, dar si intarzierea in executarea lor, inclusiv prin esalonarea pe o perioada nerezonabila a sumelor datorate. Astfel, in cauza Hotararea din 17 iunie 2003, pronuntata in Cauza Ruianu impotriva Romaniei, paragraful 65, Curtea europeana a retinut ca dreptul la justitie garantat de art. 6 din Conventie protejeaza in egala masura si punerea in executare a hotararilor judecatoresti definitive si obligatorii, care, intr-un stat ce respecta preeminenta dreptului, nu pot ramane fara efect in defavoarea uneia dintre parti.
Prin urmare, executarea unei hotarari judecatoresti nu poate fi impiedicata, anulata sau amanata pe o perioada lunga de timp. In sensul jurisprudentei constante a Curtii Europene a Drepturilor Omului, caracterul rezonabil al unei proceduri se analizeaza in functie de circumstantele cauzei si avand in vedere criteriile consacrate in jurisprudenta instantei de contencios european al drepturilor omului, in special gradul de complexitate a cauzei, comportamentul reclamantului si al autoritatilor competente, precum si al importantei pentru parti a obiectului procedurii (a se vedea, spre exemplu hotararile din 24 februarie 1992, 27 iunie 2000, 6 aprilie 2000, pronuntate in cauzele Pierazzini impotriva Italiei, paragraful 16, Frydlender impotriva Frantei, paragraful 43, Comingersoll impotriva Portugaliei, paragraful 19).
S-a retinut ca nu este oportun sa i se solicite unei persoane care a obtinut, in urma unei proceduri judiciare, o creanta impotriva statului sa initieze ulterior o executare silita pentru a obtine o reparatie. In asemenea cazuri, statul, prin autoritatile sale, trebuie sa ia toate masurile necesare executarii, iar sistemul bugetar al statului, lipsa de fonduri sau a altor resurse nu il pot scuti pe acesta de obligatia sa, in baza Conventiei, de a garanta fiecarei persoane dreptul la executarea unei hotarari judecatoresti definitive intr-un interval de timp rezonabil (a se vedea, spre exemplu, hotararile din 27 mai 2004 si 15 ianuarie 2009, pronuntate in cauzele Metaxas impotriva Greciei, paragraful 19, si Burdov impotriva Rusiei, paragrafele 34-35). Mai mult, o omisiune din partea autoritatilor de a se conforma intr-un termen rezonabil unei hotarari definitive poate genera o incalcare a prevederilor art. 6 paragraful 1 din Conventie si a celor cuprinse in art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie, in special atunci cand obligatia de executare a deciziei in cauza ii apartine unei autoritati administrative (a se vedea, in acest sens, hotararile din 27 mai 2004 si 29 septembrie 2005, pronuntate in cauzele Metaxas impotriva Greciei, paragrafele 26 si 31, si Tacea impotriva Romaniei, paragrafele 27, 39 si 40). De asemenea, s-a statuat ca pot exista situatii in care circumstante particulare pot justifica intarzierea in executarea unei hotarari, insa intarzierile nu pot fi de asa natura incat sa afecteze insasi substanta dreptului garantat prin art. 6 paragraful 1 din Conventie (a se vedea hotararile din 19 martie 1997, 15 ianuarie 2009, 6 martie 2003, pronuntate in cauzele Hornsby impotriva Greciei, paragraful 40, Burdov impotriva Rusiei, paragrafele 34-35, si Jasi?nien? impotriva Lituaniei, paragraful 27). In prezenta cauza, Curtea retine ca in temeiul Legii nr. 9/1998, republicata, al Legii nr. 290/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, si al Legii nr. 393/2006, statul roman s-a obligat sa plateasca fostilor proprietari si mostenitorilor acestora compensatii banesti pentru anumite imobile abandonate pe foste teritorii ale Romaniei, in urma modificarii granitelor survenite inainte si in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial.
Astfel, deciziile definitive de plata a despagubirilor (concretizate fie in hotararile comisiilor judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, pentru aplicarea celor trei acte normative precizate, fie in deciziile Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor, fie in hotararile judecatoresti definitive prin care s-a exercitat controlul judecatoresc asupra actelor administrative de plata a despagubirilor) au generat un drept de creanta asupra statului care beneficiaza de protectie constitutionala, in conditiile art. 44 alin. (1) din Legea fundamentala, dand nastere in patrimoniul persoanelor indreptatite la despagubiri, unui „bun”, in sensul art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie. In acest context, Curtea considera ca emiterea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 10/2013, in temeiul careia executarea integrala a unei creante asupra statului ar avea loc in decursul a 10 ani, este de natura a nu raspunde cerintei termenului rezonabil ce se circumscrie notiunii de proces echitabil, care include si faza executarii, afectand, in acest mod, drepturi fundamentale ale cetateanului, respectiv dreptul la un proces echitabil si dreptul de proprietate. De altfel, conceptul de termen rezonabil al unei proceduri judiciare nu poate fi considerat respectat, in conditiile in care Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 10/2013 instituie o a doua esalonare a platii unei creante asupra statului.
Astfel, potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 9/1998, republicata, art. 38 alin. (5) lit. c) din Hotararea Guvernului nr. 753/1998 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensatii cetatenilor romani pentru bunurile trecute in proprietatea statului bulgar in urma aplicarii Tratatului dintre Romania si Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, art. 10 alin. (5) si (6) din Legea nr. 393/2006 si art. 10 alin. (2) din Legea nr. 290/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, plata despagubirilor a mai fost esalonata in doua transe, pe parcursul a 2 ani consecutivi. In acest context legislativ, Curtea constata ca masura instituita prin ordonanta de urgenta criticata, de reesalonare a unor debite ale statului pe o durata de 10 ani, nu poate fi considerata una de natura a mentine un just echilibru intre interesele debitorului - stat si cele ale creditorului - persoana indreptatita la despagubiri, ci, dimpotriva, se poate aprecia ca persoana indreptatita suporta o sarcina disproportionata si excesiva in privinta dreptului sau de a beneficia de despagubirile acordate prin lege.
Desi legiuitorul delegat invoca un scop legitim al masurii criticate, si anume promovarea unei modalitati de plata care sa permita in acelasi timp despagubirea tuturor persoanelor indreptatite, dar si respectarea tintei de deficit bugetar anual, totusi, instituirea unui termen de 10 ani pentru executarea unei creante asupra statului (dupa ce creantele erau deja exigibile in baza primei esalonari) nu satisface exigentele unui termen rezonabil, care sa asigure deplina valorificare a dreptului de creanta, constituind, din acest punct de vedere, o ingerinta disproportionata asupra dreptului. Mai mult, astfel cum rezulta din Nota de fundamentare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 10/2013, Curtea observa ca evaluarile Guvernului privind impactul financiar asupra bugetului general consolidat se refera doar la o perioada de 5 ani de la intrarea in vigoare a acestui act normativ, astfel incat nici din acest punct de vedere nu este justificata instituirea unui termen de 10 ani pentru esalonarea platii despagubirilor acordate potrivit Legii nr. 9/1998, republicata, Legii nr. 290/2003, cu modificarile ulterioare, si Legii nr. 393/2006.
In consecinta, Curtea constata ca Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 10/2013 afecteaza, in sens negativ, dreptul fundamental la proprietate, astfel cum intelesul constitutional al verbului „a afecta” a fost definit in jurisprudenta Curtii Constitutionale, contravenind in acest mod dispozitiilor art. 115 alin. (6) din Legea fundamentala. Pentru motivele expuse, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUTIONALA In numele legii DECIDE:
Admite exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Constantin Bafane, in nume propriu si in calitate de mandatar al reclamantilor Elena Bacalu, Venghiu Bafane, Maria Cumita si Anastasia Carastere, in Dosarul nr. 1.436/118/2013 al Tribunalului Constanta - Sectia de contencios administrativ si fiscal, precum si de catre Joita Beiu, in nume propriu si in calitate de mand atar al reclamantilor Maria Lepar si Elefteria Lascu, in Dosarul nr. 2.085/118/2013 al aceleiasi instante, si constata ca prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 10/2013 pentru plata esalonata a despagubirilor stabilite potrivit dispozitiilor Legii n r. 9/1998 privind acordarea de compensatii cetatenilor romani pentru bunurile trecute in proprietatea statului bulgar in urma aplicarii T ratatului dintre Romania si Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despagubiri sau compensatii cetatenilor romani pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, retinute sau ramase in Basarabia, Bucovina de Nord si Tinutul Herta, ca urmare a starii de razboi si a aplicarii Tratatului de Pace intre Romania si Puterile Aliate si Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum si ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensatii cetatenilor romani pent ru bunurile trecute in proprietatea fostului Regat al Sarbilor, Croatilor si Slovenilor, in urma aplicarii Protocolului privitor l a cateva insule de pe Dunare si la un schimb de comune intre Romania si Iugoslavia, incheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, si a Conventiei dintre Romania si Regatul Sarbilor, Croatilor si Slovenilor, relativa la regimul proprietatilor situate in zona de f rontiera, semnata la Belgrad la 5 iulie 1924, precum si pentru modificarea si completarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 si Legii nr. 393/2006, sunt neconstitutionale.
Definitiva si general obligatorie. Decizia se comunica celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Tribunalului Constanta - Sectia de contencios administrativ si fiscal si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Pronuntata in sedinta din data de 12 decembrie 2013.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora
mandalac
Comentarii articol (2)