Ce mai citim: Scrisori de dragoste celebre

Napoleon catre Josephine

Marea dragoste a lui Napoleon Bonaparte a fost Josephine de Beauharnais, de care s-a indragostit pe cand avea 26 de ani, la finele anului 1795. Josephine avea 32 de ani, era vaduva si mama a doi copii. Cei doi s-au casatorit pe 9 martie 1796. Iata ce ii scria Napoleon la scurt timp dup ace s-au cunoscut:

Paris, decembrie 1795

Ma trezesc si gandurile imi sunt pline de fiinta ta. Chipul tau si seara pe care am petrecut-o ieri mi-au ravasit simturile. Dulce, neasemuita Josephine, ce efect ciudat ai asupra inimii mele! Esti suparata? Te vad uneori trista. Esti ingrijorata ? Sufletul meu lupta cu durerea si lipsa, si nu exista odihna pentru cel indragostit. Dar ma asteapta chiar mai mult, atunci cand ma desprind de tine si iau de pe buzele tale si din inima mea o iubire care ma consuma ca o flacara. Noaptea trecuta m-a facut sa inteleg cat de departe este imaginea ta de cea care esti cu adevarat!

Pleci in preajma pranzului. Te voi vedea in trei ore.

Pana atunci, mio dolce amor, o mie de saruturi ; dar nu imi da nici macar unul la randul tau, pentru ca imi prefac sangele in foc de nestins.”

Victor Hugo

Scriitorul Victor Hugo a avut o viata amoroasa complicata: s-a casatorit devreme, a avut o amanta permanenta si mai multe aventuri intamplatoare.
In 1822, la varsta de 20 de ani, Hugo s-a casatorit cu o prietena din copilarie, Adele Foucher. Iata ce ii scria cu putin timp inainte de a se casatori:

15 martie 1822, vineri dupa amiaza

Dupa cele doua amiezi minunate petrecute ieri si alaltaieri, cu siguranta nu voi iesi afara diseara, ci voi sta acasa ca sa-ti compun scrisori de dragoste. Totusi, iubita mea Adele, adorabila si adorata Adele, exista ceva ce nu ti-am spus eu inca? O, Doamne! De doua zile ma intreb neincetat daca asemenea fericire nu e cumva un vis? Imi pare ca ceea ce simt nu e pamantesc. Inca nu pot sa cuprind cu mintea si inima acest paradis vesnic senin.

Tu nu stii inca, Adele, prin ce-am trecut eu. Doar oare chiar si eu inteleg cu adevarat? Pentru ca am fost slab si eu imi imaginam ca sunt calm; pentru ca ma pregateam pentru toate indoielile disperarii si eu imi imaginam ca sunt curajos si resemnat; Ah! Lasa-ma sa ma arunc cu umilinta la picioarele tale, tie care esti atat de mareata, atat de tandra si puternica! M-am gandit ca cea mai mare dovada a devotiunii este sacrificiul vietii mele; dar tu, generoasa mea iubita, erai gata sa sacrifici pentru mine odihna ta vesnica… Tu ai fost privilegiata cu toate darurile naturii, tu ai atat stapanirea de sine cat si lacrimile.

Oh! Adele, sa nu confuzi aceste cuvinte cu pasiunea oarba, pasiunea mea pentru tine a durat toata viata si creste cu fiecare zi. Tot sufletul meu iti apartine. Daca toata existenta mea nu ti-ar fi fost dedicata tie, armonia fiintei mele s-ar fi pierdut si probabil ca as fi murit – moartea ar fi fost inevitabila.

Acestea erau gandurile mele Adele, cand scrisoarea de dragoste care urma sa-mi aduca disperarea sau speranta a sosit. Daca ma iubesti tu stii cat de mare a fost fericirea mea. Ce stiu si eu ca tu ai simtit, nu-ti voi descrie aici.

Scumpa mea Adele, de ce nu exista alt cuvant pentru aceasta traire minunata in afara de bucurie? Este oare pentru ca nu poate exista un cuvant cu suficienta forta pentru a putea exprima o asemenea fericire?

Oh, acum esti a mea! In sfarsit esti a mea! Curand, in cateva luni poate, ingerul meu va dormi in bratele mele, se va trezi in bratele mele, va trai in bratele mele. Gandurile tale din orice clipa, tot trupul tau, vor fi pentru mine. Toate gandurile mele, toate clipele mele, tot trupul meu vor fi ale tale. Scumpa mea Adele!

Adio, ingerul meu, ingerul meu iubit! Adio! Iti voi saruta parul si voi merge la culcare. Inca sunt departe de tine, dar te pot visa. Curand imi vei fi alaturi.

Adio; iarta deliriul sotului tau care te imbratiseaza si te adora cat pentru doua vieti.

Aceasta dragoste, descrisa cu atat de multa pasiune, nu l-a impiedicat ca, aproape opt ani mai tarziu, sa aiba o amanta permanenta – actrita Juliette Drouet, careia ii scria cu aceeasi inflacarare:

Ai fost minunata, Juliette a mea, in toate aceste intunecate si violente zile. Daca am avut nevoie de iubire, tu mi-ai oferit, fii binecuvantata. Cand, din ascunzatorile mele, mereu periculoase, dupa o noapte de asteptat, am auzit cheia usii mele tremurand intre degetele tale, riscul si intunericul m-au parasit, ce a intrat apoi a fost lumina!

Nu trebuie sa uitam niciodata acele teribile, dar dulci, ore cand ai fost aproape de mine. Sa ne amintim vietile noastre in acea camera intunecata, cuierul vechi, cele doua fotolii puse fata in fata, masa pe care am luat-o pe coltul mesei, conversatia noastra dulce, tandreturile noastre, temerile noastre, devotamentul tau. Ai fost surprinsa sa ma gasesti calm si senin. Stii de unde vin calmul si seninatatea? De la tine.

Beethoven catre iubita sa necunoscuta

Compozitorul Ludwig Beethoven a iubit multi ani o femeie, al carei nume nu a fost facut niciodata public, desi multe dintre simfonii i-au fost dedicate ei. Dupa moartea compozitorului a fost gasita corespondenta intre el si aceasta femeie misterioasa, dar numele ei este in continuare necunoscut. A ramas posteritatii ca “Iubita nemuritoare” a lui Beethoven, asa cum el insusi o alinta.

In 1806, el ii scria:

Ingerul meu, doar cateva cuvinte azi, si astea scrise cu stiloul tau… Doar pana maine locuinta mea inchiriata va mai fi stabila, ce pierdere de timp. De ce aceasta adanca tristete unde necesitatile vorbesc? Poate iubirea noastra indura aceste sacrificii?. Poti schimba ceva cand nu esti pe de-a intregul a mea si nu sunt pe de-a intregul al tau? Oh, Doamne! Uita-te afara la frumusetea naturii si consoleaza-te cu ea. Iiubirea cere totul si merita?? asta in ceea ce te priveste. Daca am fi fost in intregime uniti, ai fi simtit durerea, cel putin la fel ca mine.

Acum o schimbare rapida de la lucruri ce tin de interior la cele exterioare. Ar trebui sa ne vedem, mai mult decat atat nu iti pot spune. Daca inimile noastre ar fi fost intotdeauna apropiate, nu ar fi fost la fel. Inima mea e plina de multe lucruri pe care vreau sa ti le zic. Ah! Uneori sunt momente cand simt ca discursul asta nu e nimic. Inveseleste-te!

Ramai adevarata si singura mea comoara, toata a mea, asa cum sunt si eu al tau; zeii ar trebui sa ne trimita odihna care ar trebui sa fie cea mai buna pentru noi.

Al dumneavoastra,
Ludwig

Emil Cioran catre Friedgard Thoma

Potrivit Historia.ro, in februarie 1981, Friedgard Thoma, pe atunci in varsta de 35 de ani, mama a unui copil si doctoranda in filosofie, ii scrie pentru prima data lui Emil Cioran, atrasa fiind de scrierile lui.

La momentul respectiv, Cioran traia de decenii bune cu Simone Boue, “semi-insurat” cum avea sa-i scrie lui Friedgard, mai tarziu, intr-o scrisoare. Intre cei doi s-a nascut o profunda legatura intelectuala, materializata printr-o corespondenta purtata intre anii 1981 si 1991. Cioran s-a aruncat cu toata fiinta sa in iluzia acestei legaturi, cu femeia superba, pe care a numit-o, intr-una dintre scrisori, blestemul sau indispensabil.

Iata cateva fragmente din scrisorile lui Cioran catre Friedgard Thoma.

De cand am fost izgonit din Paradis, m-am gandit in fiecare secunda la dumneavoastra si nu ma pot gandi la nimic altceva. As vrea acum sa zbor in Patagonia departe, departe de Dumneavoastra, la polul opus. Cu o ora in urma am gasit cuvantul pe care l-am cautat zadarnic ieri sau azi: Leprosul, asta inseamna sa nu mai fiu cu dumneavoastra, sa nu va mai aud suspinele.

Va mai amintiti de plimbarea atat de apropiata pe marginea lacului? Din cauza frigului, azi-dimineata nu era aproape nimeni acolo. Doar eu cu lacrimile mele. Niciodata in viata nu am varsat atat de multe, fara cea mai mica posibilitate de a rade. Nu inteleg ce caut pe lumea asta in care fericirea ma face si mai nefericit decat nefericirea. Pentru mine ati devenit atat de importanta incat ma intreb cum va sfarsi intalnirea noastra. As vrea sa evadez cu dumneavoastra intr-o insula parasita si sa plang toata ziua. Acest loc mi-a devenit brusc drag pentru ca il cunoasteti si il indragiti.

Lucian Blaga catre Cornelia Brediceanu

Marea iubire a poetului Lucian Blaga a fost Cornelia Brediceanu, care i-a fost colega de clasa la Liceul “Andrei Saguna” din Brasov si pe care o numea in acea perioada “ghiocelul negru”.

Cei doi s-au reintalnit si s-au indragostit la Viena, unde Lucian Blaga era student la Facultatea de Filosofie si Biologie, iar Cornelia era studenta la Facultatea de Medicina.

In 8 decembrie1918, Lucian Blaga ii declara Corneliei: 

Daca tu esti a mea, daca tu iti daruiesti eul tau-mie, atunci si eu o sa-ti daruiesc tie si tuturor celorlalti lucruri frumoase, unice in felul lor…Altfel, crede-ma, as inchide buzele si as tacea viata intreaga, caci nu ar putea vorbi cineva, daca te-a piedut. As tacea retras in mine, si nimeni n-ar sti dupa moartea mea, ca am trait. Un singur izvor am pentru tot ceea ce fac: Tu!

Cu AvocatNet.ro citesti ceva interesant in fiecare weekend. Poti vedea si celelalte texte pe care le-am comentat impreuna aici.