Ce mai citim: Femeie nu te nasti, ci devii

Am ezitat mult timp sa scriu o carte despre femeie. Subiectul e iritant, mai cu seama pentru femei. Si nu e nici nou. Disputa feminismului a facut sa curga destula cerneala; iat-o, acum, aproape incheiata: sa nu mai vorbim despre ea. Desi se tot vorbeste, inca. Iar enormele prostii debitate de-a lungul acestui ultim secol nu prea par sa fi limpezit problema. De altfel, exista o problema? Care? Chiar exista femei? Sigur, teoria ‘eternului feminin’ continua sa aiba adepti; ii auzi susotind: Si-n Rusia, pana si acolo, ele raman tot femei’; in vreme ce alti insi, bine informati – citeodata inclusiv cei din prima categorie – suspina: ‚Femeia se pierde, femeia e pierduta’. Nu se mai stie prea bine daca exista inca femei, daca vor mai exista, daca trebuie sau nu sa doresti sa existe si care e locul pe care ar trebui ele sa il ocupe.

Prin urmare nu orice fiinta umana femela este, in chip necesar, o femeie; se impune ca ea sa participe la acea realitate misterioasa si amenintata care e feminitatea. Aceasta e oare secretata de ovare? Sau inghetata in tariile unui cer platonician? E de-ajuns un jupon cu fas-fas spre a o face sa coboare pe pamant? Cu toate ca unele femei se caznesc pline de zel sa-l incarneze, modelul ei n-a fost niciodata brevetat. Binevoitorii o descriu in termeni vagi si sclipiciosi ce par imprumutati din vocabularul prezicatoarelor. Pe vremea Sfantului Toma, feminitatea aparea ca o esenta definita cu tot atata siguranta ca si virtutea soporifica a macului. Insa conceptualismul a pierdut teren: stiintele biologice si sociale nu mai cred in existenta entitatilor imuabil fixate ce ar defini caractere date, precum cel al femeii, al evreului sau al negrului; acestea considera caracterul ca pe o reactie secundara la o situatie. Daca azi nu mai exista feminitate, e pentru ca ea nici n-a existat vreodata. Sa insemne asta ca termenul ‘femeie’ n-are nici un continut? E ceea ce afirma cu tarie partizanii filosofiei luminilor, ai rationalismului, ai nominalismului: femeile n-ar fi, printre alte fiinte umane, decat cele arbitrar desemnate prin cuvantul ‘femeie’; in special americanii sunt inclinati sa creada ca femeia ca atare nu mai exista; daca vreo intarziata se priveste pe sine ca femeie, prietenele o sfatuiesc sa mearga la psihanalist pentru a scapa de aceasta obsesie.

Dar nominalismul se dovedeste o doctrina insuficienta; iar antifeministii afla terenul favorabil pentru a arata ca femeile nu sunt barbati. Fara doar si poate ca femeia este, ca si barbatul, o fiinta umana: dar o asemenea afirmatie este abstracta; fapt e ca orice fiinta umana concreta este intotdeauna situata in chip singular. A refuza notiunile de ‘etern feminin’, de ’suflet negru’, de ‘caracter evreiesc’ nu inseamna a nega ca exista la ora actuala evrei, negri, femei: aceasta negare nu reprezinta pentru cei interesati o eliberare, ci o eschiva inautentica. E clar ca nicio femeie nu poate pretinde fara a fi de rea-credinta ca se situeaza deasupra sexului ei. O femeie, scriitoare cunoscuta, a refuzat cu cativa ani in urma publicarea portretului ei intr-o serie de fotografii dedicate special femeilor scriitoare: voia sa fie pusa in rand cu barbatii; pentru a obtine, insa, acest privilegiu, avea sa faca uz de influenta sotului ei. Femeile care afirma ca sunt barbati nu reclama mai putine atentii si omagii masculine.

Daca functia sa de femela nu e suficienta pentru a defini femeia, daca, de asemenea, refuzam sa o explicam prin ‚eternul feminin’ si daca totusi admitem, fie si cu titlu provizoriu, ca exista femei pe lume, va trebui sa ne punem intrebarea: ce este o femeie?

Chiar enuntarea problemei imi sugereaza de indata un prim raspuns. E semnificativ insusi faptul ca pun problema. Unui barbat nu i-ar trece prin cap sa scrie o carte despre situatia speciala a barbatilor in contextul umanitatii. Daca vreau sa ma definesc, sunt obligata mai intai sa declar: ‚Sunt femeie’; aceasta afirmatie constituie fundalul pe care se vor ridica toate celelalte afirmatii. Un barbat nu incepe niciodata prin a se declara individ de un anume sex: ca e barbat, asta se intelege de la sine. Doar intr-un mod formal, in registrele primariilor si in actele de identitate, rubricile masculin, feminin apar ca simetrice. Raportul dintre cele doua sexe nu e precum al celor doua electricitati, ai celor doi poli: barbatul reprezinta in acelasi timp pozitivul si neutrul, asa incat in franceza se spune les hommes – barbatii – pentru a desemna fiintele umane, sensul particular al cuvantului vir asimilandu-se sensului general al cuvantului homo.

Femeia apare ca fiind negativul intr-o atat de mare masura incat orice determinare ii e imputata ca limitare, fara reciprocitate. Mi s-a parut sacaitor sa aud, cateodata, in toiul unor discutii abstracte, barbati spunandu-mi: ‚Ganditi cutare lucru pentru ca sunteti femeie’; dar stiam ca singura aparare posibila era sa raspund: ‚Gandesc asa pentru ca e adevarat’, eliminandu-mi astfel subiectivitatea; nu era cazul sa raspund: ‚Iar dumneavoastra ganditi contrariul pentru ca sunteti barbat’; fiindca e un fapt convenit ca a fi barbat nu inseamna a fi intr-o situatie singulara; un barbat e indreptatit ca fiind barbat, femeia e cea neindreptatita.

Femeia se caracterizeaza si se diferentiaza in raport cu barbatul, nicidecum barbatul in raport cu femeia; ea e inesentialul fata de esential. El e Subiectul, el e Absolutul: ea este Celalalt. Categoria Celuilalt este in aceeasi masura originara ca si constiinta insasi. In societatile cele mai primitive, in mitologiile cele mai vechi, se regaseste intotdeauna o dualitate care este a Aceluiasi si a Celuilalt; aceasta diviziune n-a fost la inceput plasata sub semnul diviziunii sexelor, ea nu depinde de niciun dat empiric: e ceea ce reiese, printre altele, din lucrarile lui Granet despre gandirea chineza, din cele ale lui Dumezil despre India si Roma. In cuplurile Varuna-Mitra, Uranus-Zeus, Soare-Luna, Zi-Noapte, niciun element feminin n-a fost in prima instanta implicat; nici in opozitia dintre Bine si Rau, dintre principiile faste si cele nefaste, dintre dreapta si stanga, dintre Dumnezeu si Lucifer; alteritatea este o categorie fundamentala a gandirii umane. Nicio colectivitate nu se defineste vreodata ca fiind Una fara a-l pune de indata pe Celalalt fata in fata cu ea.

De ce nu contesta femeile suveranitatea masculina? Nici un subiect nu se statueaza pe sine de la bun inceput si in mod spontan ca fiind inesentialul; nu e vorba de Celalalt care, definindu-se ca fiind Celalalt, il defineste pe Unul: el este statuat ca fiind Celalalt de catre un Unu autostatuandu-se ca Unu. Dar pentru ca reversul lui Celalalt in Unul sa nu se opereze, trebuie ca el sa se supuna acestui punct de vedere strain. De unde vine, in cazul femeii, aceasta supunere?

Femeile traiesc dispersate printre barbati, legate prin habitat, munca, interese economice, conditie sociala, de niste barbati anume – tata sau sot – legate mult mai strans decat de celelalte femei. Burgheze, ele sunt solidare cu burghezii, si nu cu femeile proletare; albe – cu barbatii albi, si nu cu femeile de culoare. Proletariatul si-ar putea propune sa masacreze clasa conducatoare; un evreu sau un negru fanatic ar putea visa sa puna mana pe secretul bombei atomice si sa faca o umanitate in intregime evreiasca, in intregime neagra: nici macar in vis femeia nu-i poate extermina pe masculi. Legatura care o uneste cu opresorii ei nu e comparabila cu nicio alta. Diviziunea sexelor este intr-adevar un dat biologic, nu un moment al istoriei umane. Opozitia lor s-a conturat in interiorul unui mit originar, iar femeia nu a suprimat-o. Cuplul este o unitate fundamentala ale carei doua jumatati sunt inclestate una de alta: nici un clivaj al societatii datorat sexelor nu e posibil. Iata ce caracterizeaza in chip fundamental femeia: ea este Celalalt in inima unei totalitati ai carei doi termeni sunt necesari unul celuilalt.

In momentul in care femeile incep sa ia parte la elaborarea lumii, aceasta lume este iarasi una care le apartine barbatilor: ei n-au nicio urma de indoiala asupra acestei situatii – ele cu greu o pun la indoiala. Pentru femei, refuzul de a fi Celalalt, refuzul complicitatii cu barbatul ar presupune renuntarea la toate avantajele pe care alianta cu o casta superioara le poate conferi. Barbatul-suzeran va proteja material femeia-prea-ndatorata, iar el va prelua asupra lui si sarcina de a-i justifica existenta: odata cu riscul economic, este eschivat si riscul metafizic al unei libertati ce trebuie sa-si inventeze scopurile fara ajutorul nimanui. In fapt, pe langa pretentia de a se afirma ca subiect – pretentie etica -, in orice individ exista tentatia de a fugi de propria-i libertate si de a se reifica: cale nefasta, caci pasiv, alienat, pierdut, el este prada a vointelor straine, rupt de transcendenta sa, frustrat de orice valoare. Dar e o cale usoara: sunt astfel evitate angoasa si tensiunea existentei autentic asumate. Barbatul care constituie femeia ca pe un Celalalt va fi intampinat, asadar, de profundele ei complicitati. Astfel, femeia nu se revendica pe ea insasi ca subiect fiindca nu are mijloacele concrete, fiindca ea traieste legatura necesara care o ataseaza barbatului fara sa-i postuleze reciprocitatea, si fiindca adeseori se complace in rolul ei de Celalalt.

E cunoscuta butada lui Bernard Shaw: ‘Americanul alb – spune el, pe scurt – nu ii permite negrului sa ocupe alt rang decat acela de lustragiu: si de aici trage concluzia ca negrul nu e bun decat la lustruit pantofii”. Acest cerc vicios se regaseste in toate circumstantele analoge: cand un individ sau un grup de indivizi e mentinut in stare de inferioritate, adevarul e ca este inferior; dar ar trebui sa ne intelegem asupra valorii cuvintului a fi; reaua-credinta consta in a-i acorda o valoare substantiala in vreme ce el are sensul dinamic hegelian: a fi inseamna a fi devenit, inseamna a fi fost facut asa cum te manifesti; da, femeile, in ansamblu, sunt astazi inferioare barbatilor, cu alte cuvinte, situatia lor le deschide mai putine posibilitati: problema este a sti daca aceasta stare de lucruri trebuie sa se perpetueze.

Daca ‘problema femeilor’ este atat de fastidioasa, aceasta se datoreaza faptului ca aroganta masculina a facut din ea o ‘cearta’; in toiul certei, nu se mai rationeaza just. Ce s-a incercat neobosit sa se demonstreze e ca femeia este superioara, inferioara sau egala cu barbatul: creata dupa Adam, ea este, evident, o fiinta secundara, au spus unii; dimpotriva, au zis ceilalti, Adam nu era decat o schita si Dumnezeu a reusit fiinta umana in deplina ei perfectiune cand a creat-o pe Eva; creierul ei e mai mic; dar e, in termeni relativi vorbind, cel mai mare; Christos s-a intrupat ca barbat: da, dar poate ca tocmai din smerenie a facut-o. Fiecare argument isi cheama de indata contraargumentul si adeseori ambele sunt false. Daca doresti sa incerci sa vezi limpede trebuie sa iesi din aceste fagase prea batatorite; trebuie sa refuzi vagile notiuni de superioritate, inferioritate, egalitate si sa iei totul de la capat.

Alte citate interesante din carte:

Nu te nasti, ci devii femeie.

In cazul femeii asistam, inca de la inceput, la un conflict intre existenta sa autonoma si cerinta de a fi altceva; este invatata ca, pentru a placea, trebuie sa caute sa placa, trebuie sa se transforme in obiect, sa renunte la autonomia ei. Este tratata ca o papusa vie si i se refuza libertatea; astfel se contureaza un cerc vicios; deoarece, cu cat isi va exersa mai putin libertatea pentru a intelege, cu atat va gasi in ea mai putine resurse, cu atat mai putin va indrazni sa se afirme ca subiect; daca ar fi incurajata, ar putea manifesta aceeasi vie exuberanta, aceeasi curiozitate, acelasi spirit de initiativa, aceeasi indrazneala ca si baiatul. Aceasta se intampla adesea cand unei fetite i se da o crestere virila; este crutata atunci de multe probleme.

Iata ce caracterizeaza in chip fundamental femeia: ea este Celalalt in inima unei totalitati ai carei doi termeni sunt necesari unul celuilalt.

Prin munca femeia a strabatut in mare parte distanta care o despartea de barbat; numai munca ii poate garanta o libertate concreta.

Cu AvocatNet.ro citesti ceva interesant in fiecare weekend. Poti vedea si celelalte texte pe care le-am comentat impreuna aici.