ACCES GRATUIT
Comisia vrea o propunere pentru impozitul unic pe întreprinderi pâna în 2008
Comisia Europeana a estimat miercuri ca pâna în 2008 va finaliza o initiativa legislativa referitoare la crearea unei baze unice de impozitare pentru întreprinderile care sunt prezente în mai multe tari din cadrul UE, pentru a evita ca acestea sa fie nevoite sa se adapteze regulilor prezente în fiecare din cele 25 de state membre, informeaza AFP.
Articolul continuă mai jos
"Comisia va continua lucrarile pregatitoare în urmatorii trei ani în scopul prezentarii unei propuneri în 2008", se arata într-o propunere a Comisarului european pentru taxe si impozite, Laszlo Kovacs, menita sa contribuie la îndeplinirea politicilor fiscale cuprinse în Strategia de la Lisabona. La finele lui 2004, ministrii europeni de Finante au abandonat lucrarile la acest proiect, din cauza diferentei existente între bazele de impozitare ale celor 25 state membre. Un numar de cinci state membre, Irlanda, Marea Britanie, Malta, Estonia si Slovenia, au contestat propunerea Bruxelles-ului, considerând ca fiscalitatea ar trebui sa ramâna apanajul guvernelor nationale, însa au accepat sa participe la grupul de lucru înfiintat pentru elaborarea unei prime variante de propunere. Laszlo Kovacs a precizat însa ca nu are intentia sa propuna o "armonizare a taxelor", cum au cerut Franta si Germania. De teama concurentei oferite de nivelul redus de impozitare din cele 10 noi state membre UE, Germania si Franta au propus adoptarea unui impozit unic pentru întreprinderi. În timp ce în "vechile" state membre impozitul mediu pe întreprinderi este de 31 la suta, în "noile" state membre acelasi impozit este, în medie, de ordinul a 21 la suta.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Conform legislației în vigoare, este strict interzisă copierea, reproducerea, redistribuirea, republicarea sau orice altă formă de reutilizare a acestui conținut, integral sau parțial, fără consimțământul scris al avocatnet.ro. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală.
Comentarii articol (0)