Potrivit Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, adjectivul "patetic", provenit din franţuzescul "pathetique", este definit ca plin de patos, care emoţionează, impresionează, înduioşează; plin de emfază, de afectare.
Confuzia sensurilor vine, cel mai probabil, din limba engleză, acolo unde “pathetic” înseamnă “ridicol, demn de milă sau de dispreţ”.
Rodica Zafiu explica în 2005, într-un articol din revista România literară:
În limbajul tinerilor (varietate sociolingvistică greu de delimitat, dar a cărei existenţă este incontestabilă), cuvîntul patetic e folosit, în ultima vreme, cu un sens special, calchiat din engleza colocvială: “ridicol, penibil, demn de milă şi dispreţ”.
O asemenea semnificaţie nu există cîtuşi de puţin în utilizarea tradiţională a adjectivului patetic, preluat din franceză (probabil şi sub influenţa echivalentului german) pe la începutul secolului al XIX-lea; prima atestare a cuvântului, după Dicţionarul limbii române, este la Ion Heliade Rădulescu.
Sensul de bază al termenului, în română (ca şi în franceză) este pozitiv: “plin de patos, care emoţionează, impresionează, induioşează” (DEX); e drept că s-a dezvoltat şi o accepţie marcată mai curînd negativ: “plin de emfază, de afectare” (ibid.). Ideea de “înduioşare, emoţie“ e comună în toate limbile moderne în care există, pe cale cultă, urmaşul unui cuvînt grecesc (transmis prin latina tîrzie) - pathetikos, din familia lexicală a lui pathos (“suferinţă”).
Sensurile negative din română şi din engleză sînt însă divergente: românescul patetic se referă la excesul retoric, de apel la sentimentele publicului; sensul informal al englezescului pathetic a făcut trecerea de la milă la dispreţ. Preluarea acestui uz în variantele orale ale limbii române este un tipic calc semantic: vechiului patetic i se adaugă un sens nou, prin care devine un simplu calificativ negativ, un termen insultător.
Citiţi aici toate articolele publicate în Ghidul pentru supravieţuirea limbii române.
Comentarii articol (12)