Agentii economici trebuie sa isi readapteze programul de lucru in aceste zile cu temperaturi ridicate, astfel incat sa protejeze sanatatea angajatilor, atentioneaza Ministerul Sanatatii pe site-ul propriu.
Potrivit institutiei, sectoarele de activitate economica vizate sunt cele in care salariatii lucreaza in aer liber (constructii, agricultura, activitati portuare, autostrazi) sau acolo unde este vorba despre aglomerari sau spatii inchise asa cum este cazul industriei textile sau a industriei metalurgice, brutarii etc.
Pentru protectia persoanelor incadrate in munca si ameliorarea conditiilor de munca, este recomandat ca angajatorii sa reduca intensitatea si ritmul activitatii fizice in zilele cu temperaturi inalte. De asemenea, este bine sa asigure ventilatia la locurile de munca si sa se permita alternarea efortului dinamic cu cel static, precum si a perioadelor de lucru cu perioadele de repaus in locuri umbrite.
Toate aceste obligatii minime pentru prevenirea imbolnavirilor profesionale sunt stabilite de OUG nr. 99/2000 privind masurile ce pot fi aplicate in perioadele cu temperaturi extreme pentru protectia persoanelor incadrate in munca.
Concret, potrivit acestui act normativ, in perioadele cu temperaturi ridicate extreme, angajatorii trebuie sa asigure masuri minimale pentru ameliorarea conditiilor de munca.
Dintre acestea, se numara reducerea intensitatii si ritmului activitatilor fizice, asigurarea ventilatiei la locurile de munca si alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus in locuri umbrite, cu curenti de aer.
Angajatorii sunt obligati, de asemenea, sa mentina starea de sanatate a angajatilor. Astfel, ei vor asigura apa pentru fiecare salariat, cel putin 2-4 litri/persoana. In plus, trebuie sa puna la dispozitia salariatilor si echipamente individuale de protectie, dar si dusuri.
In cazul in care angajatorii care nu pot asigura aceste conditii, atunci ei pot stabilit alte masuri, luate de comun acord cu reprezentantii sindicatelor sau cu reprezentantii alesi ai salariatilor.
Mai exact, ei pot reduce durata zilei de lucru sau pot esalona pe doua perioade ziua de lucru: pana la ora 11,00 si dupa ora 17,00.
In acelasi timp, angajatorii pot intrerupe colectiv programul de lucru, cu exceptia situatiilor in care activitatea nu poate fi intrerupta.
"Masurile prevazute se vor stabili daca temperaturile extreme se mentin pe o perioada de cel putin doua zile consecutiv", se precizeaza in OUG nr. 99/2000.
In ceea ce priveste imbolnavirile de la locul de munca in perioada caniculei, angajatorii le pot preveni daca asigura examenul medical la angajare si controlul medical periodic. Mai mult, potrivit unei informari realizate mai demult de Inspectia Muncii, angajatorii pot reduce programul de munca persoanelor cu afectiuni, care au contraindicatii privind munca la temperaturi extreme.
De asemenea, potrivit sursei citate, angajatorii trebuie sa asigure primul ajutor si transportul la cea mai apropiata unitate sanitara a persoanelor afectate, dar si sa urmareasca depistarea precoce a salariatilor cu contraindicatii pentru munca la temperaturi crescute.
Angajatorii care nu iau masuri de protectie a salariatilor pe timp de canicula risca amenzi intre 1500 si 2500 de lei, ce vor fi aplicate de organele de control ale Inspectiei Muncii.