Cinci motive pentru care ora de culcare a copiilor este o corvoada

Avand doi copii, unul de 2 ani si altul de 5, pot sa spun ca ma incadrez in categoria parintilor care se confrunta cu aceasta lupta de dinainte de culcare. Varsta copiilor mei este o varsta frumoasa, cu multe “de ce?”-uri si nenumarate cuvinte noi, care de care mai distractive, dar este si o perioada plina de provocari. Ma refer, bineinteles, la “nu”-ul cvasiconstant si la “pot eu” – copilul care incearca sa afle limitele, si pe ale lui, dar si pe ale tale.

Prin urmare, in aceasta etapa, noi trebuie sa stabilim anumite limite, fara sa devenim niste parinti prea restrictivi, care ingradesc dezvoltarea copiilor, ci oferindu-le un cadru in care sa se simta mai in siguranta, dar mai ales libertate de explorare, pentru ca cei mici sa-si potoleasca setea de cunoastere. Pe langa toate acestea, copiii prescolari au nevoie de patru lucruri esentiale: au nevoie sa se simta iubiti neconditionat, au nevoie de intelegere, au nevoie de libertate, au nevoie de implicare in decizii.

In ceea ce priveste lupta de la ora de culcare, este vital sa intelegem in ce consta problema. Identificand si rezolvand motivele care duc la aceasta problema, avem toate sansele sa facem ca ora de mers la culcare sa nu mai fie o corvoada pentru nimeni. Lucrand cu copiii de aceasta varsta, mi-am dat seama ca principalele cinci motive care se soldeaza cu batalii crancene sunt:

1. Parintii nu petrec destul timp cu ei ziua: daca nu-si primesc acel timp special in care sa se umple de iubirea neconditionata a parintilor, copiii nu vor vrea sa adoarma, ci sa stea cu noi. Nu accepta usor despartirea, fara sa mai spun ca pot sa apara si treziri nocturne. Sau poate exista un frate sau o sora mai mica ce doarme cu parintii in camera si acestia ajung fara sa vrea sa le dea celor mari mancare, nu si atentie nedistribuita, atentie indreptata 100% catre ei.

2. Oboseala: cand copiii sunt pusi prea tarziu la somn, toleranta le este mai mica si creste riscul de lupta. Copiii nu vor sa se schimbe in pijamale, vor sa se mai joace si vor tot felul de lucruri atat de familiare pentru parinti. La varsta de 2-3 ani, copiii dorm aproximativ 12-14 ore. Intre 3 si 6 ani dorm in jur de 11-13 ore.

3. Somnul de pranz: daca, dupa varsta de 3 ani, somnul de pranz este prea lung, atunci acesta poate influenta somnul de noapte, copiii adormind mai greu. Cand situatia se repeta frecvent si copiii par odihniti, cel mai bine este sa reducem somnul de pranz la maximum 1,5 – 2 ore. Atentie insa: trezirea se face in somnul superficial, cand copiii se misca putin, nu in somnul profund. Trezirea va fi atunci dureroasa si copiii vor ramane multa vreme morocanosi.

4. Lipsa predictibilitatii: lipsa unui ritual, deci imposibilitatea copiilor de a sti ce urmeaza inainte de somn, face lupta mai apriga, pentru ca sunt luati pe “nepregatite” si se vor opune somnului.

5. Neimplicarea in decizii: cu cat parintii stabilesc care sunt pasii si in ce ordine trebuie sa decurga lucrurile, cu atat copiii isi pierd interesul sa urmareasca si sa asculte. Cu cat sunt mai implicati in proces, in stabilirea pasilor dinainte de somn, cu atat creste si gradul de acceptare al imbratisarii somnului.

Conectarea, una dintre solutiile pentru un somn mai bun

Cred foarte tare in conectare inainte de orice corectare, asa ca trebuie sa ne asiguram ca ne conectam suficient cu copiii, le alocam timp lor si numai lor. Umplandu-si paharul cu iubire, este loc si pentru corectat: fie ca este vorba de program (ora de culcare de seara, somnul de pranz, crearea unui ritual), fie de implicare si instaurarea predictibilitatii programului. La aceasta varsta, se poate chiar avea in vedere crearea ritualurilor de familie, a asa-numitor “intruniri de familie”, cele in care ii plasam pe copii la acelasi nivel cu noi, le expunem problema si ii implicam in gasirea de solutii. Acestea se pot referi de la ora de culcare, la curatenia in camera, la programele urmarite la televizor si la tot felul de alte lucruri care se fac in cadrul unei familii.